vineri, 29 martie 2013

A fost aprobată Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2013-2014



Prin OMEN nr. 3434 din 25.03.2013 publicat în Monitorul oficial în data de 26.03.2013 a fost aprobat Calendarul şi Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014. 
Conform metodologiei, clasa pregătitoare rămâne în învăţământul primar şi poate fi organizată atât în spațiile școlilor, cât și în incinta grădinițelor, înscrierile pentru anul şcolar 2013-2014 urmând să înceapă la 2 aprilie, după cum s-a precizat în calendarul propus de Ministerul Educaţiei. 
În clasa pregătitoare se vor putea înscrie, pentru anul școlar 2013-2014, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar şi, la solicitarea părinților, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. 
Conform metodologiei, părintele va putea opta pentru înscrierea la școala de circumscripție (în această situație, copilul este automat înscris) sau pentru o unitate de învățământ, alta decât școala de circumscripție (în această situație, copilul este înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și specifice de departajare). Totodată, părintele poate solicita ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care a făcut opțiunea. 
Ministerul garantează că fiecare copil are un loc asigurat în clasa pregătitoare, precizând că locurile alocate prin cifra de școlarizare pentru clasa pregătitoare sunt mai mari sau egale cu numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar. 

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

joi, 28 martie 2013

MINIMAX învaţă copiii să recicleze

MEN şi postul TV pentru copii MINIMAX derulează în perioada 23 martie-05 mai campania educativă „Minimax învaţă copiii să recicleze”. 
Programul se desfăşoară în toate şcolile primare şi grădiniţele din ţară. Obicetivul proiectului este conştientizarea şi responsabilizarea socială privind reciclarea deşeurilor şi protecţia mediului. În cadrul acestui program va fi organizat un concurs care antrenează creativitatea celor mici. Aceştia sunt invitaţi reconstruiască din materiale reciclabile personajele pe care le îndrăgesc (Mini, Max, Cuţulache şi Pisicuţa). Odată realizate, copiii, părinţii sau profesorii vor trimite o poză cu lucrarea lor pe adresa www.facebook.com/minimaxromania
Câştigătorii vor fi aleşi dintre cei care vor avea cele mai multe like-uri şi vor avea cele mai creative şi complexe lucrări. 
Premiile oferite constau în 50 de biciclete, 80 de enciclopedii şi 75 de soft-uri educaţionale. Cea mai bună lucrare realizată are şansa de a cuceri premiul special - o vizită a celor patru personaje Minimax la şcoala sau grădiniţa câştigătorului. 


Postat de: Prof. Roxana CERCEL

marți, 26 martie 2013

Vacanta neasteptata

Azi, 26 martie, gradinitele, scolile gimnaziale si liceele s-au bucurat de o zi libera de vacanta... de iarna. Avand in vedere condititiile meteo nefavorabile preconizate de ANM pentru sudul Romaniei (cod galben si cod portocaliu), ISMB a decis suspendarea cursurilor in toate unitatile de invatamant din capitala, marti, 26 martie.
Cursurile se vor relua, in program normal, miercuri, 27 martie, iar continuturile corespunzatoare zilei de marti se vor recupera prin replanificare pana la sfarsitul anului scolar.


Postat de: prof. Roxana CERCEL

luni, 25 martie 2013

Din nou elevii români aduc medalii acasă


În perioada 17-24 martie 2013 s-a desfăşurat la Luxemburg a XI-a Ediţia a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO). Această competiţie are caracter interdisciplinar şi se organizează pe echipe, fiecare însumând trei membri. Fiecare ţară poate să înscrie câte două echipaje. Concursul constă în două probe practice la trei discipline: biologie, chimie şi fizică.
Echipajele elevilor români au câştigat fiecare câte o medalie, una de aur şi alta de argint. Cei trei elevi care au obţinut locul I sunt: Ioan Ignat, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Dan Mircea Mirea, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Dumitru Călugăru, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. Elevii care au obţinut locul al II-lea pe podium sunt de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi: Ruxandra Tesloianu, Diana Ioana Constantin şi Camelia Diaconu.
Competiţia de anul acesta a reunit 44 de echipaje din 25 de state membre ale Uniunii Europene.


Postat de: Prof. Roxana CERCEL

vineri, 22 martie 2013

Se dă startul înscrierilor în clasa pregătitoare


Potrivit proiectului de Metodologie al MEN aflat în dezbatere publică, între 2 şi 22 aprilie 2013 vor avea loc înscrierile pentru clasa pregătitoare. Acestea se vor putea face fie prin completarea online a fisei de inscriere, fie la unitatea de învăţământ. Clasa zero va fi organizată atât în şcoli, cât şi în grădiniţe, după aceeaşi programă. Se vor putea înscrie copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, dar şi cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2013, inclusiv la solicitarea părinţilor. Părintele va putea opta atât pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie, cât şi pentru o altă unitate de învăţământ.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

joi, 21 martie 2013

România îşi arată disponibilitatea de a continua proiecte educaţionale alături de UNESCO

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a avut ieri, 20 martie, o întâlnire cu directorul general UNESCO, Irina Bokova, la Paris. Ministrul român care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO din România, a fost însoţit de ambasadorul UNESCO al României la Paris, Nicolae Manolescu.
Ministrul Educaţiei a ţinut să transmită mesajul premierului, Victor Ponta, de susţinere a colaborării dintre statul român şi UNESCO. Ministrul Remus Pricopie a arătat că România depune eforturi pentru introducerea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a ansamblului monumental „Calea Eroilor", din Târgu Jiu, realizat de artistul român Constantin Brâncuşi. Ministrul a declarat că, în acelaşi timp, România doreşte să propună intrarea centrului istoric al municipiului Sibiu pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. De asemenea, Remus Pricopie l-a informat pe directorul general al UNESCO şi despre eforturile depuse de România pentru a face parte din Comitetul Patrimoniului Mondial, în care ţara noastră nu a fost niciodată membru.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

miercuri, 20 martie 2013

Programul “Cornul şi laptele” va fi anulat în favoarea programelor after-school

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul intenţionează să anuleze programul „Cornul şi laptele”, iar resursele financiare folosite pentru acest demers să fie direcţionate pentru programele after-school. 
"Vreau aceeaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru părinţi - vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul - şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba", a susţinut Victor Ponta. 

Profesor: Roxana CERCEL

marți, 19 martie 2013

Protocol de colaborare între ISMB şi ANA


ISMB a semnat joi, 14 martie 2013, un protocol de colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog pentru perioada 2013-2017. Acest act vizează desfăşurarea de programe, proiecte şi activităţi comune pentru realizarea scopului şi obiectivelor Strategiei Naţionale Antidrog şi ale Planurilor de acţiune în domeniul reducerii cererii de droguri.
Programele şi proiectele care se vor implementa urmăresc prevenirea consumului de substanţe nocive (droguri, alcool, tutun), petrecerea timpului liber, informarea, educarea şi comunicarea, dar şi formarea formatorilor pentru adulţi, formarea continuă a profesorilor consilieri, a profesorilor diriginţi, a diferitelor categorii de personal didactic şi didactic auxiliar în domeniul prevenirii consumului de droguri.
Colaborarea dintre cele două instituţii se înscrie în preocuparea pentru acţiune eficientă în zona prevenirii consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare.


Profesor: Roxana CERCEL

luni, 18 martie 2013

MEN a lansat în dezbatere publică Metodologia pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2013-2014

Ministerul Educației Naționale a lansat sâmbătă, 16 martie 2013, în dezbatere publică proiectul de „Metodologie pentru înscrierea copiilor în învățământul primar în anul școlar 2013 – 2014”. 
Documentul poate fi accesat la adresa www.edu.ro la secțiunea „Înscrierea în învățământul primar 2013”, adică aici
Proiectul conține detaliile referitoare la înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și în clasa I. Documentul propune maximizarea opțiunilor părinților pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, propune proceduri simplificate și subliniază dimensiunea informării publice, astfel încât informațiile să ajungă în timp util la părinți, respectiv la publicul larg interesat. 
Până la aprobarea „Metodologiei” prin Ordin al Ministrului Educației Naționale, documentul poate suferi modificări, ca urmare a procesului de dezbatere publică. Reprezentanții ministerului vor ține cont de opiniile primite la adresa www.edu.ro, la secțiunea „Înscrierea în învățământul primar 2013”, până la data de 24 martie. Acolo unde va fi cazul, unele dintre observațiile semnalate vor putea deveni prevederi integrate în documentul final. 

Profesor: Roxana CERCEL

joi, 14 martie 2013

Colegiul “Ion Creangă” din Bucureşti primeşte donaţii din partea Japoniei

Joi, 14 martie, Ambasada Japoniei va face o donaţie Colegiului „Ion Creangă” care va consta în manuale, video-proiector, ecran de protecţie şi sisteme audio-video în sprijinul studierii limbii japoneze.
Donaţia se înscrie într-un program de asistenţă nerambursabilă pe care Guvernul Japoniei îl acordă instituţiilor culturale şi de învăţare din România pentru îmbunătăţirea activităţii proprii, promovând în acelaşi timp buna înţelegere între cele două ţări.
Colegiul Naţional „Ion Creangă” din Bucureşti este singurul liceu unde se învaţă, opţional, limba japoneză.

Profesor: Roxana CERCEL