Se afișează postările cu eticheta studenti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta studenti. Afișați toate postările

marți, 29 noiembrie 2011

Protestele studentilor continua...

Pe fondul mişcării studenţeşti care a avut loc joi, 24 noiembrie 2011, în cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, şi luni 28 noiembrie 2011 în cadrul Facultăţii IMST, Uniunea Nationala a Studenţilor din România informează că va mai realiza o nouă dezbatere într-un alt amfiteatru din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, astazi, începând cu orele 18.00.

Reprezentanţii studenţilor vor să atragă atenţia şi asupra modului în care conducerea universităţilor încearcă să împingă mişcarea studenţească spre obedienţă, atunci când studenţii aduc acuze incomode liderilor politici, aşa cum s-a întâmplat la Facultatea de Istorie din Bucureşti.
UNSR informează că sprijină comunitatea universitară în demersurile care privesc acţiunile de militare pentru un buget al educatiei de cel puţin 6%, aşa cum s-a stipulat în Pactul Naţional Pentru Educaţie din anul 2008.

"Cerem ca acest domeniu fundamental care este baza unei societăţi dezvoltate, educaţia, să fie respectat şi susţinut de Guvern printr-o finanţare corecta. Dacă ministrul Funeriu nu este interesat sau nu este în stare să asigure acest lucru, noi îi cerem demisia! Avem nevoie de o finantare decentă pentru ca învăţământul să facă performanţă!", a declarat Ion Poenaru, presedintele UNSR.

Studenţii din amfiteatrul aparţinând Facultăţii IMST vor rămâne în continuare acolo şi nu vor pleca până ccând ministrul Funeriu nu îşi va da demisia sau nu va încerca să câştige 6% din PIB, se precizează într-un comunicat al UNSR.

Asadar, studentii se solidarizeaza si incep sa protesteze, nemultumiti ca bugetul pentru educatie este de 2% in loc de 6% asa cum prevede legea.

Sunt primele miscari de protest ale studentilor din anii 1990 si pana acum si ar fi bine sa le salutam.Este un semn ca studentii realizeaza faptul ca ei reprezinta opinia publica din Romania si ca vocea lor trebuie auzita…Poate ca a venit momentul ca miscarile de tip civic sa isi spuna cuvantul, mai ales dupa dezamagirile produse de catre actuala clasa politica si cand spun acest lucru ma refer si la ultima dintre ele, respectiv cedarea functiei de presedinte al senatului de catre cei de la PSD catre PDL…O greseala nefortata a PSD-ului, o greseala pe care am “banuit-o” initial ca are si o anumita logica…

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

sâmbătă, 26 februarie 2011

Si studentii incep protestele...

Studentii vor incepe protestele luni, 28 februarie, cand vor intra in greva japoneza, pentru ca marti sa scoata cearsafurile pe geam in semn de solidaritate intre ei, urmand ca joi sa trimita la Ministerul Educatiei un pachet cu zacusca, slanina si muraturi, pentru ca si oficialii din institutie sa vada cum e sa primesti pachet de la parinti.
Pe studentii ii deranjeza lipsa prevederii in noua Lege a educatiei a celor 25 de procente prin care studentii se pot implica in desemnarea rectorului, precum si procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere, dar si lipsa celor 25% in Consiliul de administratie al universitatilor.
"Desi ANOSR a ridicat aceasta problema grava pentru miscarea studenteasca chiar si la Presedintie, la MECTS de nenumarate ori, din pacate nu s-a primit nici un raspuns oficial. Astfel, intr-un final ca urmare a raspunsului public al MECTS considerat o jignire adusa miscarii studentesti din Romania, ANOSR a hotarat sa se pregateasca de proteste", potrivit Mediafax.
In saptamana 21 - 27 februarie, a avut loc informarea si consultarea studentilor cu privire la problemele semnalate, iar in saptamana care urmeaza (28 februarie - 6 martie) vor avea loc proteste locale.
Apoi, incepand din 7 martie, studentii vor protesta in fata la Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

Iata ca si studentii sunt nemultumiti de noua lege a educatiei.Si este normal sa fie asa atata timp cat noua lege da mai putine drepturi studentilor decat le dadea vechea lege.Ramane de vazut insa si care va fi "forta" acestor proteste studentesti.
Pentru ca, dupa anul 1990 nu a mai existat practic nici un protest semnificativ al studentilor.Atunci, in 1990 a existat miscarea "Piata Universitatii", miscare in care studentii de atunci s-au implicat foarte mult.Doar ca studentii aceia "razvratiti" de atunci sunt adultii probabil ca nemultumiti de astazi.Doar ca studentii de astazi pare ca au cu totul alte probleme de rezolvat.Sa fie de vina superficialitatea in care noua generatie pare ca se tot afunda?


Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4