Se afișează postările cu eticheta studii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta studii. Afișați toate postările

joi, 30 decembrie 2010

Igas si bacalaureatul...Mai bine mai tarziu decat niciodata...

Ministrul de Interne Traian Igaş şi-a terminat studiile liceale la vârsta de 24 de ani. Tot atunci şi-a dat şi Bacalaureatul.
Ministrul Traian Igaş nu a dorit să comenteze informaţiile legate de studiile sale. Contactat de Realitatea TV, Igaş a precizat că vrea să fie judecat pentru acţiunile sale ca ministru şi politician.

Senatorul PSD Valer Marian susţine că problemele legate de studii nu se opresc aici. Marian i-a cerut public, printr-o interpelare, să-şi publice datele privind studiile. "După declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind tânărul jurist, mi-am sunat foşti colegi de facultate şi i-am întrebat dacă au auzit de juristul Igaş. În data de 22 noiembrie i-am adresat o întrebare prin care i-am solicitat să îmi comunice la ce vârstă a absolvit facultatea. După trei săptămâni, am primit un răspuns din partea domnului ministru. “Pentru a obţine informaţiile solicitate puteţi consulta site-urile igas.ro, respectiv www.mai.ro." Răspunsul mi s-a părut impertinent. Am aflat că a terminat Facultatea de Drept în 2007, la IDD, în timp ce era deputat, obţinând o medie generală între 7,50 şi 8,00, beneficiind şi probabil de faptul că rectorul Universităţii Goldiş din Arad era fruntaş PDL. Nu are nicio experienţă juridică, nici măcar la firma sa de tâmplărie. Pentru că meseria sa este de tâmplar. Liceul l-a absolvit cu dificultate, la distanţă şi că ar fi avut probleme şi în şcoala generală", a declarat Valer Marian, la Realitatea TV.

Este clar faptul ca actualul ministru de interne a avut probleme pe vremea liceului.Din cate stiu eu, pentru a putea lucra in cadrul ministerului de interne o persoana trebuie sa fie "curata".Si cand spun acest lucru nu ma refer in mod neaparat la probleme de cazier ci la faptul ca persoana respectiva sa nu fi avut nici un fel de probleme scolare.Am intalnit in anii de cand sunt profesor multi elevi care doreau sa lucreze ulterior in cadrul MI si care, pentru a putea avea acces acolo trebuiau sa aiba mereu media zece la purtare.Eu unul as fi foarte curios sa vad foaia matricola din liceu a actualului ministru de interne.Daca este adevarat faptul ca acesta a avut probleme in scoala generala si ca a absolvit liceul la fara frecventa, in mod cert lucrurile sunt destul de complicate pentru el.Poate ca o sa imi spuna cineva ca pe vremea liceului si a scolii generale actualul ministru era minor si ca, indiferent de faptele sale, acesta nu este direct raspunzator.Si poate ca asa ar fi lucrurile daca actualul ministru ar lucra ca ...initial am vrut sa spun ca paznic sau portar dar stiu ca si acolo se cere buna purtare...Apoi am vrut sa spun vanzator dar si acolo se cere probabil cazier...Si probabil ca as putea continua in felul acesta cu diverse meserii...Si poate ca, tot eliminand meserii, as ajunge la cea pe care o ocupa acum domnul Igas...ministru de interne.Probabil ca pentru cei cu probleme in gimnaziu si in liceu nu mai exista o alta functie pe care ar putea sa o ocupe in Romania...
Poate ca ministrul Igas este persoana cea mai reprezentativa pentru a ilustra diferenta dintre invatamantul romanesc de dinainte de Revolutie si cel de dupa Revolutie.Daca inainte de Revolutie acesta a avut probleme serioase in a termina liceul, iar dupa Revolutie a fost in stare sa termine trei facultati, concluziile le trageti dumneavoastra...
Doar ca, discutand serios, eu unul nu ma pot simti protejat si aparat de cineva care, odata, in trecut, se pare ca a avut anumite probleme legate de scoala...
Stiti vorba aceea?...Lupul isi schimba blana, dar naravul ba...


Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

duminică, 3 octombrie 2010

Cele 11 clase ale lui Funeriu...

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are doar unsprezece clase, conform legii învăţământului din România. Şi asta pentru că ministrul Educaţiei nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici măcar după ce a preluat portofoliul Educaţiei. Daniel Funeriu spune că nu a avut nevoie de recunoaşterea "acordată" de ministerul pe care-l conduce.
"Nu mi-am echivalat niciodată studiile făcute în străinătate în România. Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare. Înţeleg foarte bine unde bateţi. Aceată problemă a echivalării este o problemă pur formală, ea trebuie făcută pentru cei care au nevoie să-şi echivaleze studiile", a declarat Daniel Funeriu.
Pentru cine nu stie, Daniel Funeriu a absolvit 11 clase in Romania, clasa a 12-a, facultatea si doctoratul in Franta.Singura problema este ca, in conformitate cu legislatia romaneasca, studiile facute in strainatate trebuiesc echivalate si in Romania, pentru a putea lucra la nivelul lor aici.
Asa este legea si ea trebuie aplicata pentru toata lumea.In momentul actual, pana cand isi va echivala studiile, legislatia romanesca nu-i recunoaste lui Funeriu decat cele 11 clase absolvite aici.Si cum ciclul inferior al liceului se termina in clasa a X-a, din punct de vedere al calificarii obtinute in Romania, actualul ministru are o calificare strict la acest nivel.
Sigur, pentru cei mai multi stirea aceasta cu studiile lui Funeriu pare o gluma, in conditiile in care a absolvit doctoratul in Franta.Doar ca, eu as vrea sa semnalez aici o problema concreta.
Se stie ca pentru a fi ministru in Romania nu se cer studii superioare, functia de ministru poate fi ocupata de catre oricine.Doar ca, se stie faptul ca in domeniul bugetar, salarizarea se face in functie de nivelul studiilor.Ca sa fiu mai bine inteles, cine ocupa o functie si are studii superioare primeste un salariu mai mare decat o persoana care nu are studii superioare.Cu siguranta ca, de cand este ministru al educatiei, Daniel Funeriu a primit salariu ca absolvent de studii superioare.Probabil cu toate sporurile de rigoare, inclusiv cel pentru doctorat.Neavand insa aceste studii echivalate in Romania, actualul ministru trebuia sa primeasca salariul la nivelul celei mai inalte diplome obtinute aici, respectiv pentru un absolvent de 10 clase.Ca sa fiu mai clar, probabil ca el trebuia sa fie retribuit la nivelul unui muncitor necalificat ajuns in functia de ministru.Intrebarea care se pune este daca actualul ministru va returna diferenta de bani primita in plus.In mod logic asa ar trebui sa faca.Aceasta angajare a ministrului reprezinta un lucru care doar la noi in tara se poate intampla pentru ca, in mod logic, oriunde in lume mergi sa te angajezi, primul lucru pe care il prezinti sunt diplomele de studii.Si nimeni nu iti ofera un job doar pe baza unor "hartii" aduse din strainatate, indiferent de catre cine sunt emise.
Am retinut din declaratia ministrului urmatoarea fraza... "Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare".Din punctul meu de vedere aceasta declaratie este o sfidare la adresa tuturor.Si pare spusa de catre "un baiat de cartier", nu de catre un ministru care ar fi trebuit sa stie ca art.16 din Constitutie spune ca "nimeni nu este mai presus de lege".Si aici ar mai fi o problema...Se stie ca ministrul Funeriu a plecat din tara in adolescenta si ca s-a intors in Romania doar de cativa ani.Ar fi interesant de stiut daca in momentul actual cartea sa de identitate este una romaneasca...Pentru ca si pentru redobandirea cetateniei romane trebuiesc facute unele demersuri...Si, la cum a reactionat referitor la diplomele de studii, chiar m-as mira ca el sa fi facut aceste demersuri...
In final as mai vrea sa spun ceva despre aceste "11 clase" ale lui Funeriu, cu referire la declaratiile pe care acesta le-a dat, dupa ce presa a semnalat acest caz.Din punctul meu de vedere, actualul ministru nu are nici aceste 11 clase recunoscute in Romania...Pentru ca, pentru a fi avut aceste studii, actualul ministru ar fi trebuit sa aiba, in mod obligatoriu si cei "sapte ani de acasa"...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4