În zilele de 19-20 mai 2012 în Complexul Studentesc Tei s-au reunit echipele de debate ale liceelor cele mai competitive din regiunea Bucuresti-Ilfov si Muntenia-Sud spre a susţine campionatul de dezbatere academica „Tinerii dezbat” 2012.
Ministerul Educaţiei în colaborare cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) împreună cu partenerii lor Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională pentru Romi, Fondul de Educaţie pentru Romi şi reprezentanţa UNICEF în România au lansat ediţia 2012 a concursului naţional „Tinerii Dezbat”.
Acesta este un concurs care se adreseaza elevilor claselor IX-XI din toate instituţiile de învăţământ preuniversitar. Scopul acestui demers este acela de a-i ajuta pe tineri să conştientizeze valorile cetăţeniei democratice prin informare riguroasă, susţinându-şi ulterior ideile în cadrul unor dezbateri academice de tipul World Schools prin argumente solide şi întemeiate.
Acest tip de competiţie a adunat elevii celor mai bune licee din Bucureşti precum Mihai Vitezul, Ion Creancă, I.L. Caragiale, Sf. Sava şi altele care şi-au dobândit de-a lungul timpului prestigiul şi calitatea de „formidabile”. Printre numele rezonante ale şcolilor elitiste din capitală s-au numărat şi câteva fără renume istoric. Bineînţeles că elevii de la liceele „mai mici” au fost anihilaţi de anvergura şi mai mult prestigiul celor dintâi. Sigur că elevii liceelor elitiste sunt foarte buni, că tocmai de aceea şi-au căpătat acest renume, nu??? Însă, consider că ar trebui salutată şi marcată şi prezenţa elevilor mai puţin recomandaţi de renume şi încurajaţi deopotrivă să participe pe picior de egalitate în astfel de competiţii.
La deschiderea campionatului s-au tras la sorţi de către liderii grupurilor participante nişte numere care au reprezentat numărul echipei. Ulterior, organizatorii le-au combinat în mod voit, astfel încât s-au format echipele de joc. Arbitrii sau juraţii au fost, de asemenea, numiţi de către organizatori şi nu traşi la sorţi. Aceştia erau în număr de doi pentru fiecare echipă, unul principal cu rol de decizie şi altul secundar cu rol consultativ, adică fără rol.
Interesant ar fi fost ca numerele pe care le-au extras elevii iniţial să fie „numele” sub care se prezenta în concurs fiecare echipa, ulterior aflându-se numele liceului de la care provin, dar nu s-a întâmplat aşa, motiv pentru care nu am înţeles extragerea acelor numere. De asemenea, arbitrii trebuiau să fie aleşi, şi nu numiţi. Aşa cred că ar fi fost corect, democratic şi s-ar fi eliminat orice suspiciune de... măsluire.
Vă întrebaţi probabil cine a jucat în semi-finale şi apoi finala, nu? Bineînţeles că „cei mai buni”. În semi-finale s-au combătut elevii de la Mihai Viteazul cu cei de la I. L. Caragiale şi cei de la Ion Creangă cu Sf. Sava. În finală au dezbătut elevii de la Sf. Sava cu cei de la Mihai Viteazul. Câştigătorii au fost cei de la Sf Sava.
Felicitări elitiştilor!!!
Profesor Roxana Cercel
OCD-PNL4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu