miercuri, 2 mai 2012

Ministrul desemnat al Educaţiei este o doamnă: Corina Adriana DUMITRESCU...

Marţi seară, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta, premierul desemnat a prezentat lista de miniştrii care vor forma noul Cabinet.

"În patru zile de la momentul la care am primit mandatul, aşa cum am anunţat, astăzi voi prezenta propunerile noastre. Vor fi supuse validării structurilor noastre politice. Luni voi prezenta lista guvernului şi programul de guvernare în Parlament. Este un guvern special, în condiţii speciale, un guvern cu un mandat până la alegeri. Intenţia noastră e ca în aceste şase luni să performăm cât mai mult", a spus Victor Ponta.

Premierul desemnat Victor Ponta a întărit ceea cea a declarat şi liderul PNL Crin Antonescu privind transparenţa noii guvernări şi independenţa măsurilor: „Acest guvern are câteva sarcini foarte clare şi foarte precise: o schimbare radicală a modului de guvernare. Prioritatea zero este respectarea legilor acestei ţări. De asemenea, îmi propun să asigurăm o bună guvernare, transparentă. Ne dorim să arătăm că România poate fi guvernată altfel. Guvernul va fi condus doar de la Palatul Victoria, nu de la Cotroceni, nu de la sediile PSD".

Cu privire la elaborarea listei de miniştrii, Ponta a precizat: "Am considerat că în ceea ce priveşte alegerea miniştrilor trebuie să ţin cont de experienţa profesională, integritatea şi corectitudinea dovedită în funcţiile publice", a mai spus Ponta.

În Guvernul Ponta, Ministrul Educaţiei a fost desemnată Corina Dumitrescu, fost secretar în Ministerul Justiţiei şi rectorul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Corina Dumitrescu a fost aleasă membru în Consiliul Superior al Magistraturii în 2010 din partea societăţii civile. Este soția deputatului PSD Cristian Dumitrescu, preşedintele comisiei de Învățământ din partea Camerei Deputaţilor.

Corina Dumitrescu a absolvit Liceul de Chimie din Oradea, iar studiile superioare le-a făcut la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept şi la Universitatea Babeş Bolyai. De asemenea, a făcut cursuri de Drept Comparat, la Universitatea din Leuven, Belgia şi Cursuri de Drept Internațional la Universitatea Standford, din California. Corina Dumitrescu este doctor în drept. (vezi CV aici)

Să sperăm că în condiţiile în care Ministerul Educaţiei a încăput pe mâinile unui jurist lucrurile în învăţământ se vor desfăşura în spiritul dreptăţii, al integrităţii şi corectitudinii, virtuţi pe care încercăm să le inoculăm adesea elevilor noştri la şcoală.

Profesor Roxana Cercel

OCD-PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu