In ziua de 1 mai am fost in satul bunicilor mei.Este un sat vechi de 500 de ani, in judetul Buzau, aflat intr-o zona de dealuri.O zona mirifica din punct de vedere al peisajului dar tare saraca din punct de vedere economic.In acest satuc uitat de lume, unde nu exista nici autobuz care sa aduca navetistii de la Buzau exista o scoala.O scoala care este amplasata in centrul satului.Candva a reprezentat un punct de reper.Astazi are lacatul pe ea...Satul respectiv are in jur de o suta de case, doar ca in ele au ramas doar batranii.Asta daca nu au murit si nu s-a pus lacatul pe curtea respectiva, asa cum este in cazul bunicilor mei.Mergand acolo am vrut sa vorbesc si cu preotul satului.Este singurul care are un salariu de la stat , pentru ca in satul acela nu exista nici dispensar si nici primarie.Preotul Ioan are doi copii minori.L-am intrebat daca o sa-i dea la scoala din sat.A raspuns putin suparat, intrebandu-ma la care scoala...pentru ca la cea din sat nu mai sunt elevi.A spus apoi ca scoala respectiva a fost transformata in orice altceva, dar ca acolo nu mai este scoala.Ca in toate satele este aceeasi poveste...copiii au plecat de la sat la oras.Este normal sa fie asa, fiecare parinte isi doreste ceva cat mai bun pentru copilul lui.Ce se intampla in judetul Buzau se intampla in toata tara in mediul rural.In satele de deal si de munte este imposibil sa gasesti copii cu care sa formezi o clasa de sine statatoare.Din spusele preotului nici in satele care sunt apropiate de orasul Buzau nu sunt copii.Pentru ca acestia s-au mutat cu parintii la oras.In majoritatea satelor romanesti au mai ramas doar batranii satului…Poate ca ei nu au terminat o scoala dar nici nu mai au cum sa o faca.Isi vad linistiti de treburile lor agrare si de vite.Asa au facut din mosi stramosi, asa fac si acum.
Ca o concluzie, politicienii se hranesc cu iluzii cand isi imagineaza ca mutand clasa a IX-a la gimnaziu vor face ceva pentru satul romanesc.Ca vor reusi sa-i convinga pe tineri sa ramana “acasa”.Tineri respectivi sunt de mult plecati la oras.Cei cativa ramasi in sat isi doresc sa plece si ei cat mai repede de acolo.Satul romanesc nu ofera un viitor.Nu sunt locuri de munca, nu este economie.Daca la campie mai poti sa scoti un ban din agricultura, la deal si la munte nu prea ai din ce sa o faci.Poate ca ar fi bine ca cei care propun legile, ca cei care sunt in fruntea ministerului sa mearga inopinant la o scoala dintr-un sat de deal sau de munte…Credeti-ma domnilor guvernanti, domnul Trandafir chiar nu mai exista…Pentru ca, in clase, nu mai sunt nici cei pe care el trebuia sa-i invete…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu