joi, 17 iunie 2010

Admiterea la liceu...Provincia "ataca" Bucurestiul...

Înghesuială la înscrierile la liceu. Încă de la primele ore ale dimineţii, sute de elevi împreună cu părinţii au venit din provincie în Capitală pentru a se înscrie la un liceu bucureştean. Dosarele elevilor se depun la un centru special de admitere, şi anume la Şcoala "Sfinţii Voievozi" din apropierea Gării de Nord. Majoritatea elevilor provin din judeţele limitrofe Capitalei, respectiv din Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, însă sunt copii care au venit de la câteva sute de kilometri de Bucureşti, din Suceava, Vrancea sau Buzău. Chiar dacă aveau la dispoziţie o săptămână, până pe 24 iunie, să se înscrie la liceu, copiii s-au grăbit să-şi depună dosarul încă din prima zi, de teamă să nu rămână fără loc.
Eu cred ca este bine ca un elev din provincie sa vina sa invete in Bucuresti.In felul acesta ia contact cu capitala, ceea ce nu este putin lucru pentru un elev ce provine dintr-un sat sau dintr-o comuna.In felul acesta are ocazia sa se adapteze aici si, cu siguranta ca, dupa terminarea liceului va ramane "la oras".Vreau sa va spun ca, in calitate de profesor, am fost plecat de trei ori, in judetele de langa Bucuresti, pentru a face cunoscut liceul la care predau.Caminul acesui liceu a fost renovat total, astfel incat acum ofera conditii de hotel, cu 4 elevi in camera, cu cabina de dus, cu tot ce este necesar unui elev pentru a se simti "ca acasa".In plus, in consiliul de administratie s-a hotarat ca elevii de clasa a IX-a sa locuiasca gratis la camin, singura lor obligatie fiind intretinerea camerei si frecventa la cursuri.Cu aceasta "caravana" de prezentare a liceului am ajuns in locuri unde nu mai fusesem vreodata.Am ajuns in sate parca uitate de lume, am ajuns in locuri frumoase din punct de vedere geografic, dar izolate din toate celelalte puncte de vedere.Vreau sa va spun ca peste tot am fost primiti frumos, de catre colegii nostri, profesorii de acolo.Si, inarmati cu un aparat de proiectie am putut sa le aratam elevilor de acolo care sunt conditiile noastre, de aici.Si pentru noi, cei care am fost "pe teren" a fost o experienta inedita.In felul acesta am luat contact cu satele in care locuiesc elevi sau potentiali elevi de-ai nostri.In felul acesta am putut sa inteleg si eu eforturile unui elev caruia ii sunt diriginte si care locuieste intr-un sat izolat.Acesta se scoala in fiecare dimineata la ora 4 pentru a prinde trenul care opreste in halta sa.Poate ca este un efort urias pentru un tanar adolescent.Dar este un efort care il formeaza pentru viata.Elevul acesta are mai putine absente decat elevul care locuieste cel mai aproape de liceu.Probabil ca este o diferenta de viziune...Intre a face un efort urias pentru a termina un liceu si a astepta ca totul sa vina de la sine.Este cat se poate de clar ca elevul care face naveta este cel castigator.El chiar a castigat o mare batalie...Asa cum am spus si in titlu, provincia "ataca" Bucurestiul.Iar acest lucru este chiar pozitiv...Pentru ca de multe ori "bunul simt" vine de la tara...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu