În şedinţa din ziua de 6 octombrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al P.N.L., respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC, se arată în comunicatul CCR. În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că legea sus menţionată este constituţională.
Votul la CCR a fost 5 la 4 pentru ca legea pensiilor sa fie declarata constitutionala, numai ca, nu au fost 5 de la putere si 4 de la opozitie. Judecatorul numit de UDMR, Zoltan Puskas, calculat teoretic in dreptul PDL si al lui Basescu, a votat ca legea sa fie declarata neconstitutionala. Numai ca votul a fost intors de catre PSD-istul Predescu, judecatorul numit de catre Ion Iliescu.
In concluzie, hotia de la votarea acestei legi in parlament a fost validata.Acum ramane ca Traian Basescu sa promulge legea iar opozitia sa se tina de cuvant si sa declanseze procedurile de suspendare a presedintelui.
Presedintele PSD-ului, Victor Ponta a declarat ca "Dacă preşedintele îşi va pune semnătura pe o lege adoptată în mod fraudulos de Camera Deputaţilor, poziţia PSD e anunţată şi decisă: vom folosi instrumentul politic şi constituţional avut la dispoziţie - procedura de suspendare".
Ramane de vazut ce se va intampla in continuare.Este cat se poate de clar faptul ca peste criza economica actuala, puterea isi doreste si o criza politica.Pentru ca daca nu pot sa ofere “paine” cei de la PDL ofera din plin “circ” poporului roman…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
miercuri, 6 octombrie 2010
Legea pensiilor a fost declarata constitutionala...
Etichete:
Curtea Constitutionala,
Legea Pensiilor,
Ponta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Din acest moment Romania nu mai este o democratie. Opozitia nu are nici o pirghie pentru a impiedica un furt sau lege nedemocratica. Vine intrebarea fireasca de ce Opozitia mai sta in asa zis-ul parlament. Nu exista nici o reactie internationala la ceea ce se intimpla in Romania? Constitutia Iliescu si-a facut pe deplind datoria pentru a instaura un Dictator si pentru a facilita perpetuarea uni partid stat. Tradartorii politici sunt la ei acasa. Securitatea conduce Romania. Acesta e realitatea. Se vede clar chiar incepind cu anul 1950.
RăspundețiȘtergere