"Evoluţiile din ultimele zile au arătat că România se mişcă și se mișcă într-un mod semnificativ. Manifestațiile de protest, la care au participat din ce în ce mai mulți oameni în din ce în ce mai multe orașe, în cele mai importante oraşe ale României, ne arată clar că suntem nu în fața unor incidente sporadice, nu în faţa unor acţiuni organizate punctual şi conjunctural de o forță politică sau de o structură de altă natură, ci că suntem în faţa semnelor unei nemulţumiri majore, ale unei tensiuni sociale care se manifestă prin aceste forme de protest.
Există o singură soluție politică pentru toate aceste probleme și pentru toate aceste tensiuni. Această soluţie politică este, cum am mai spus-o, alegerile anticipate. Oamenii din stradă, peste tot, de la București la Timișoara, de la Constanța la Cluj, cer în acest moment demisia președintelui, demisia guvernului, schimbarea acestui parlament care s-a compromis din toate punctele de vedere în fața cetățenilor României, în fața electoratului României, în fața opiniei publice din România.
Începând de astăzi, vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri, ai partidelor noastre, ai Uniunii Social Liberale, să se alăture paşnic protestului public, pentru că în momentul în care Traian Băsescu și oamenii lui și-au bătut joc de ani de zile de România în halul acesta au făcut-o din convingerea stupidă, din convingerea pe care a avut-o și Nicolae Ceaușescu, că se poate orice în ţara aceasta, că în ţara asta oricât i-ai călca în picioare pe oameni, oricât le-ai încălca drepturile, oricât i-ai duce la limita subzistenței, nimeni nu se revoltă niciodată, că în țara asta e suficient să ameninţi, să şantajezi, să intimidezi.
Dacă România are o șansă de a-și apăra democrația și de a ieși din situația în care a intrat, ea se datorează oamenilor care sunt în stradă acum și dumneavoastră!"
Acesta este comunicatul presedintelui PNL, Crin Antonescu cu privire la manifestatiile care au loc in toate orasele tarii. Adevarul este ca, dupa tot ce s-a intamplat in ultimele zile guvernul Boc chiar nu mai poate sa ramana.Si, acelasi lucru este valabil si pentru Traian Basescu…Fiecare zi ramasa a guvernului Boc si a lui Traian Basescu nu inseamna decat o zi pierduta…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu