Aproximativ 300 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor picheta astazi sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), apoi se vor alătura manifestanţilor din Piaţa Universităţii.
FSLI a anunţat, marţi, că îşi consultă membrii de sindicat în această săptămână pentru declanşarea grevei generale din 23 ianuarie, fiind nemulţumiţi că în 2012 nu se acordă nici o majorare salarială pentru salariaţii din educaţie si care nu îşi pot recupera reducerea cu 25 la sută a salariilor.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016, de prorogarea, până la data de 1 ianuarie 2013, a alocării, pentru finanţarea învăţământului a minimum 6 procente din produsul intern brut al anului respectiv, a subliniat Liviu Pop.
Asadar, sindicatele din educatie isi incep protestele oficiale din acest an.Insa, ca sa fiu sincer, am impresia ca intre conducerea sindicatelor din educatie si membrii a intervenit o ruptura.Probabil ca si in zona aceasta este nevoie de oameni noi.Am vazut la televizor zilele trecute un lider de sindicat, altul decat FSLI, care comenta manifestatiile din Piata Universitatii.Am realizat si eu atunci ca cerintele celor din piata cu privire la “alte figuri” sunt pe deplin justificate.Nu poti sa apari la televizor si sa dai lectii de democratie, dupa ce de foarte multe ori, in calitatea ta de lider sindical, in toiul altor proteste ai pactizat cu puterea.Spre dezavantajul celor care, de buna credinta, au infruntat frigul, manifestand pentru o viata mai buna.Daca vrem sa se schimbe ceva in bine in Romania cred ca trebuie “taiat raul de la radacina”…
Profesor Bebe Cristian
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu