In noul proiect al educatiei se prevede ca :
Art. 60 Structura si caracteristicile evaluarilor scolare se stabilesc dupa cum urmeaza:
a) La finalul clasei pregatitoare, cadrul didactic responsabil întocmeste, în baza unei metodologii validate stiintific, un raport de evaluare a competentelor cognitive, emotionale si sociale ale copilului.
b) La finalul clasei a II-a, fiecare scoala, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, organizeaza si realizeaza evaluarea achizitiilor fundamentale: scris-citit si matematica. Rezultatele evaluarilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învatare ale elevilor. Rezultatele evaluarii si planurile individualizate se comunica parintilor elevilor si constituie documente din Portofoliul educational al elevului.
c) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va realiza,prin esantionare, o evaluare la nivel national a competentelor fundamentale dobândite în ciclul primar, dupa modelul testarilor internationale pentru diagnoza sistemului de învatamânt la nivel primar.
d) La finalul clasei a VI-a, toate scolile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, vor organiza si realiza evaluarea elevilor prin doua probe transcurriculare: limba si comunicare (limba româna si o limba straina), matematica si stiinte. Rezultatele evaluarilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învatare ale elevilor si pentru orientarea scolara catre un anumit tip de liceu.
Rezultatele evaluarii si planurile individualizate de învatare se comunica parintilor elevilor si sunt trecute în portofoliul educational al elevului.
e) La finalul clasei a IX-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei,Cercetarii, Tineretului si Sportului, se va realiza o evaluare nationala transcurriculara obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se va face prin urmatoarele probe:
i) o proba transdisciplinara de evaluare a competentelor de comunicare în limba
materna si într-o limba de circulatie internationala - proba scrisa;
ii) o proba transdisciplinara de evaluare a competentelor la matematica si stiinte –
proba scrisa;
iii) o proba de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului - proba practica.
f) Celelalte competente-cheie vor fi evaluate de catre diriginte, consilierul scolar si colectivul de profesori ai clasei, în baza unei metodologii stabilite prin ordin al ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
g) Rezultatele evaluarii nationale se înscriu în portofoliul educational al elevului.
Cred ca este foarte stresant pentru un copil aflat la o varsta frageda sa treca prin atatea evaluari pana la sfarsitul clasei a IX-a.Cand eram elev, pe vremea comunismului, prima evaluare se facea la sfarsitul clasei a VIII-a, atunci cand se facea trecerea de la scoala generala la liceu.Apoi, la sfarsitul clasei a X-a urma o a doua evaluare, treapta a II-a se numea atunci, urmata de examenul de bacalaureat (3 probe, limba romana, matematica si fizica), la sfarsitul clasei a XII-a.Din cate imi amintesc examenul de admitere la liceu nu era obligatoriu, daca numarul de elevi inscrisi era mai mic sau egal cu numarul de locuri se intra fara examen.Asta era atunci...Cu aceste examene am crescut, cu ajutorul lor am urmat o facultate si poate ca si cu ajutorul lor am devenit oamenii si profesorii de acum.Era un sistem stabil din punctul acesta de vedere, ministrii de atunci nu isi imaginau ca este musai sa faca o asa numita reforma.Pot spune ca pe vremea aceea se invata mai mult decat acum, pot spune ca pe vremea gimnaziului meu absolut toti elevii lucrau din Arimescu si din Gheba.Si pot spune ca o faceam de multe ori de placere, era un fel de emulatie printre elevi in domeniul matematicii.Si mai era ceva, care acum pare ca nu mai este...Era dorinta de a invata, o dorinta care nu avea in spate nici o urma de stres.Si pentru ca a venit vorba de stres, ne punem intrebarea... cine vor fi cei mai stresati de aceste examene care se vor sustine in perioada gimnaziului...elevii, parintii sau bunicii lor? Probabil ca toti...O alta intrebare care se pune este urmatoarea...de ce trebuie sa ne obisnuim inca de mici copiii, cu stresul examenelor?
Acest lucru le face sau nu le face bine in perioada de crestere? La aceasta intrebare singurele persoane care pot raspunde documentat sunt psihologii.Ca o parere personala, de simplu parinte, eu cred ca aceste examene vor fi mult prea stresante pentru micutii elevi.La varsta de 6 ani, la sfarsitul clasei pregatitoare competentele cognitive, emotionale si sociale ale copilului vor fi prima oara evaluate.Nu de catre psihologul scolii respective, cum probabil ca ar fi fost mai normal ci de catre un cadru didactic responsabil.Asta de parca intr-o scoala ar trebui sa existe si cadre didactice iresponsabile, fara drept de evaluare.Probabil ca aceasta evaluare nu presupune un mare efort si stres al copilului respectiv, cu siguranta ca va fi vorba doar de intocmirea de "maculatura cu tema".
Ce ne facem insa spre finalul clasei a II, atunci cand copilul nostru va trebui evaluat atat la citire-scriere cat si la matematica? Daca lucrurile nu sunt in regula va trebui sa-i punem meditatii ca sa fie in frunte? Nu este prea devreme pentru a se incepe aceste evaluari? Nu va fi deja prea multa birocratie? Probabil ca da...Dar lucrurile nu se opresc aici.Odata crescut mai maricel, copilul respectiv, ajuns deja in clasa a IV-a este evaluat, e adevarat ca doar daca are "norocul" sa faca parte din esantionul reprezentativ, este evaluat deci, la competentele fundamentale.Probabil ca rezultatul acestui test nu va conta decat statistic, doar ca elevul respectiv, in varsta acum de 10 ani mai trebuie sa treaca printr-un stres.
Si ajunge in clasa a VI-a, unde va sustine primele examene adevarate din viata sa.
La limba romana, la o limba straina, la stiinte si la matematica.Adica cam la tot ce a studiat...Ca sa fiu sincer, nu stiu ce stiinte se vor studia atunci in clasa a VI-a, tinand cont de faptul ca acum, la stiinte nu se studiaza decat fizica si matematica.Este posibil insa ca d-ul ministru sa doreasca ca, in nostalgia anilor sai de scoala, sa doreasca sa introduca si chimia, o disciplina care acum se studiaza incepand cu clasa a VII-a.La examenele din clasa a VI-a este foarte clar ca elevii vor trebui sa urmeze si pregatire suplimentara, respectiv meditatii.Toti parintii doresc ca elevii lor sa fie cei mai buni.Si asta indiferent de reforma sau de nereforma d-ului ministru.Asa a fost mereu, competitia dintre elevi s-a transformat si intr-o competitie intre parinti...Dupa sustinerea acestor examene elevul respectiv creste si ajunge in clasa a IX-a.De ce nu se sustin probe de evaluare si in clasa a VIII-a, pentru a se respecta ciclicitatea de doi ani scolari, este un secret probabil. La sfarsitul clasei a IX-elevul respectiv va sustine o proba la limba romana, o proba la o limba straina, o alta proba la matematica si stiinte precum si o proba practica legata de utilizare calculatorului.Si, daca este un elev bun, va sustine in plus si examenul de admitere la liceu…
Nu credeti ca este prea mult pentru un copil de 16 ani, domnule ministru?
Nu credeti ca el va intra in liceu deja stresat de atatea examene? Nu credeti ca acesti elevi, in fond niste copii, au si ei dreptul la copilarie?
prof. Cristian Bebe
secretar Comisie Educatie PNL4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu