Educaţia este într-o comă profundă. Iar cei care o conduc par a nu cunoaşte tratamentul. Ministrul în funcţie ne prezintă o (nouă!) lege a educaţiei, cu aerul că a descoperit apa caldă. Între timp, profesorii sunt în stradă, cerându-şi drepturile legale, încălcate permanent de guvernanţi. Şi ministrul e surd, şi premierul e surd, deşi dascălii îşi strigă disperarea cu portavocea la gură.
Guvernanţii vor reformă cu un sistem anemic, nemâncat, prost plătit, din ce în ce mai frustrat. Şi ignoră faptul că educaţia naţională, mult strigata prioritate a poporului, nu poate evolua doar cu sutele de pagini de proiecte legislative făcute între pereţii ministerului. Că adevărata evoluţie a sistemului de învăţământ se face de mână cu profesorii care astăzi se simt, aşa cum o spun chiar ei, umiliţi. Nu poţi cere celui pe care îl tratezi ca pe un sclav să te ajute să reformezi educaţia. Pentru că nu ai cum să găseşti în el motivaţia pe care nu o primeşte nici din salarizare, nici din statut.
Mai mult, nicăieri în lumea asta „reformele” care presupun costuri imense nu se fac în momente de criză, în momente în care ţara este condusă prin politici publice condiţionate de acordurile de împrumut extern. Pentru că lucrul care nu se spune, cu bună ştiinţă, este că aceia care astăzi propun reforme nu ne spun cu cine şi cum se vor putea implementa, care sunt efectele lor pe termen lung şi mai ales dacă există bani pentru ele. Cât de credibilă o fi intenţia de reformă în ochii profesorilor cărora li s-au promis atât de multe şi li s-a dat atât de puţin? Şi atunci, mă întreb, ca de obicei, dacă nu cumva toată piesa asta dramatică, în care perdanţi sunt generaţii întregi de copii, nu e decât un joc de imagine util unei singure persoane şi inutil atâtor altora?
Profesor Stelian Fedorca
Secretar General Adjunct PNL
Vicepresedinte Filiala PNL sector 4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu