joi, 17 noiembrie 2011

Un profesor din Sfântu-Gheorghe este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două eleve minore...Incotro se indreapta invatamantul romanesc?

Un profesor de pian de la Liceul de Artă Plugor Sandor din Sfântu-Gheorghe este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două minore, de 14 respectiv 16 ani.

Profesorul Tatár Gergely a fost reţinut ieri seară, pentru 24 de ore, urmând să fie dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Gheorghe Cosmin Andras, a declarat pentru Media fax că bărbatul a fost reţinut de poliţişti, iar împotriva acestuia a început urmărirea penală pentru relaţii sexuale cu minor. Profesorul a fost dus în arestul Poliţiei Covasna, iar joi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Dumitru Ungureanu, a declarat că nu este vorba de viol, ci despre act sexual cu o minoră.

„O minoră în vârstă de 14 ani a venit la sediul poliţiei împreună cu părinţii ei, reclamând faptul că profesorul ei a întreţinut relaţii intime cu ea. Colegii mei au declanşat cercetările pentru a vedea dacă acuzaţiile se confirmă, iar fata va trebui să obţină un certificat medico-legal. Nu este vorba despre viol, profesorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de lângă Tribunalul Covasna” – a afirmat purtătorul de cuvânt.

Profesorul de muzică Tatár Gergely de la Liceul de artă “Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe este acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale nu cu una, ci cu două dintre elevele şcolii. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, profesorul de pian ar fi avut raporturi sexuale atât cu o elevă de 14 ani, cât şi cu una de 16 ani.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, procurorul Cosmin Andras, a confirmat faptul că pe numele profesorului a fost înregistrat un dosar penal pentru raporturi sexuale cu minor şi că ar fi vorba despre două victime, menţionând că ancheta este în curs de derulare.

Acestea sunt faptele, de o gravitate fara precedent daca ne raportam si de la ce s-a intamplat zilele trecute la liceul Jean Monnet din Bucuresti.

In art. 198, din Codul Penal se prevede:

Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

Fata de cele intamplate la Sfântu Gheorghe eu cred ca o pedeapsa de 3 ani este mult prea mica.

Ma surprinde insa lipsa de reactie a ministerui fata de cele intamplate atat la Sfântu Gheorghe cat si la liceul Jean Monnet din Bucuresti.Am tot auzit in ultimul an despre cat de mult se va moderniza sistemul de invatamant in urma aplicarii Legii Educatiei dar singurele constatari din ultima vreme sunt aceste violuri de la Sfântu Gheorghe si Bucuresti.Nu ne indreptam cumva intr-o directie gresita?

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

2 comentarii:

  1. Cristi, macar de-ar fi numai astfel de probleme. Unii profesori fac meditatii cu zeci de elevi, unii directori si inspectori iau spagi de sute si mii de euro. Presa este plina de astfel de exemple. Poate ca vom reusi sa schimbam ceva in starea invatamantului romanesc.

    RăspundețiȘtergere