Curtea Constituţională a României a respins astazi, cu majoritate de voturi, sesizarea Opoziţiei privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă prin care a fost eşalonată până în 2016 plata drepturilor băneşti câştigate în instanţă.
Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi obligatorie.
USL susţine că ordonanţa încalcă dreptul de acces liber în justiţie, dar şi cel la proprietate.
Sesizarea vine după ce deputaţii au adoptat, în octombrie, reeșalonarea drepturilor bănești câștigate de bugetari în instanţă, după reducerile salariale.
Înainte de modificare, restanţele urmau să fie plătite în 3 tranșe, până în 2012. Potrivit legii în vigoare, bugetarii ar urma să recupereze 5% din drepturile băneşti în 2012, 10% în 2013, câte 25% în 2014 şi 2015, iar cea mai mare parte a sumei abia în 2016, adică 35%.
Puterea a argumentat că modificarea e necesară pentru ca Executivul să se poată încadra în deficitul bugetar stabilit.
Asadar, nedreptatea continua…Pana in 2016 sau chiar peste aceasta data…Este trist ca intr-o tara din UE aplicarea unei hotarari judecatoreasti se amana la nesfarsit…Este trist ca tara aceea este tocmai Romania…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu