sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Trist dar adevarat...O eleva de la Liceul "Jean Monnet" a fost violata de catre profesorul de educatie fizica...

Profesorul de sport de la Liceul "Jean Monnet" acuzat că ar fi violat-o pe una dintre elevele sale, în timp ce se aflau în excursie la Predeal, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru relaţii sexuale cu un minor, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Acesta şi-a recunoscut fapta în faţa conducerii unităţii de învăţământ, context în care a şi demisionat.Profesorul era suplinitor, el fiind venit de la altă şcoală la "Jean Monnet" de un an de zile.

El este acuzat că a violat o elevă din clasa a XI-a, în timpul unei excursii la Predeal.

Eleva, care este minoră, s-a prezentat joi seară la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o.

"Am fost informat aseară (joi seara) în legătură cu acest caz, am cerut întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie al şcolii şi o analiză amănunţită privind modul în care a fost organizată excursia", a declarat, vineri, inspectorul general şcolar al Capitalei, Cristian Alexandrescu.

El a spus că profesorul de sport "nu mai este de vineri în şcoală", precizând că vrea să ştie exact câte cadre didactice au participat la această excursie şi dacă a fost asigurată securitatea elevilor.

Cristian Alexandrescu a mai spus că, în cazul în care analiza făcută la Liceul "Jean Monnet" nu va fi concludentă, va desemna o comisie de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti care să analizeze împrejurările în care s-au produs faptele reclamate de familia elevei şi modul în care a fost organizată excursia.

Asadar, acestea sunt faptele.De o gravitate la fel de mare ca si in cazul elevului care s-a sinucis acum cativa ani de zile pentru o relatie cu profesoara de romana.Atunci a fost vorba de o sinucidere, acum este vorba de un viol.Interesant este faptul ca ambele “evenimente” au avut loc in Bucuresti si nu intr-o scoala de undeva de la tara.Cat priveste Liceul "Jean Monnet", nu trebuie uitat faptul ca aici, pe 6 noiembrie 2002, un individ a detonat pe trotuarul din fata liceului o grenada , provocand vatamarea corporala a cinci elevi si degradarea unor bunuri, fapta pentru care a fost condamnat la 19 ani de inchisoare.

Daca in cazul profesoarei de romana “povestea de dragoste” se petrecea in afara activitatilor scolare, in cazul violului de acum lucrurile sunt cu mult mai grave pentru ca aceasta fapta a avut loc in timpul unei excursii organizate de catre scoala.Si, din acest punct de vedere, raspunderea este nu doar a profesorului ci si a conducerii liceului respectiv.Se stie faptul ca, in cazul organizarii unor excursii trebuiesc indeplinite in prealabil cateva lucruri.Si, din cate imi amintesc eu, un tabel cu elevii si profesorii participanti trebuia trimis la inspectoratul scolar in vederea obtinerii unei aprobari.

Cu siguranta ca acest tabel nu a ajuns la ISMB, deci directorul de la Jean Monnet va trebui sa raspunda pentru asta.Doar ca, eu as vrea sa fac un pariu cu dumneavoastra legat de o alta persoana care isi va pierde functia in urma acestui scandal.Este vorba chiar de catre inspectorul scolar general de la ISMB.

Probabil ca vina sa nu este foarte mare daca tinem cont de faptul ca nici macar nu a aprobat acel tabel pentru excursie, doar ca, acest scandal „le vine mănuşă” celor care doreau aceasta schimbare…


Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL4

4 comentarii:

  1. Cine sunt cei care doreau aceasta schimbare? Cine va veni in locul lui? Cat de bine informat mai esti, Cristi!

    RăspundețiȘtergere
  2. La varsta de 17 ani o fata indiferent ca este eleva sau nu , si daca avea o educatie corecta de la parinti nu se implica asta ff sigur . Asa ca cel mai sigur a dorit si cu siguranta a pus ochii pe profesor si a gasit momentul .Profesorul ei este tanar si simpatic , are si el o particica de vina dar in mod sigur NU-L CRED VINOVAT DE FAPTA , DACA SE SIMTEA VIOLATA DE CE NU A REACTIONAT IN ACEA SEARA SALE SPUNA COLEGILOR EI SI PROFESOAREI ? A CAUTAT SI A GASIT CE MERITA ,oricum cred sigur ca a mai facut-o dar asta se va dovedi poate , la 17 ani peste 90% dintre ele sant deja femei sa nu zic alceva mai dur

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu siguranta se vor cauta si ,, tapi ispasitori ,, asa e la noi dupa ce ca profesorii au toate motivele sa fie nemultumiti au in ,, custodie,, si elemente de genul elevei care , se declara violata dupa 3-4 zile . Uitati-va la majotitatea fetelor incepand cu cl.a-8 si de liceu , majoritatea lor se disting prin tinute sumare , fite si comportamente provocatoare , sant scapati de sub control atat de parinti cat si de scoala si societate .

    RăspundețiȘtergere
  4. La 17 nu doar ca sunt femei multe sunt chiar mame asa ca aceasta stimata eleva ca sa nu folosesc un adjectiv care i s-ar potrivi de minune dupa ce s-a imbatat in club normal ca urlau hormonii in ea si cum profu era "bun" si ea vroia sa dovedeasca celorlalte pitipoance ca ea e cea mai tare si-l face pe prof bine-nteles ca ea s-a urcat pe el si a tras de el, insa apoi la scoala cand a vazut ca toti o priveau ca pe o femeie usoara s-a simtit lezata si a reactionat astfel...Singura vina a profesorului este ca a pus botu dat fiind faptul ca ii era eleva nu trebuia sa faca asta..

    RăspundețiȘtergere