Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat astazi în discuţie cererea formulată de mai mulţi părinţi de supendare şi, respectiv, de anulare a Ordinului 3064/2012, referitor la procedura de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi clasa I.
Părinţii au dat în judecată Guvernul şi Ministerul Educaţiei nemulţumiţi că în urma acestui act normativ nu îşi vor mai putea înscrie copiii decât în şcolile de care aparţin cu domiciliul.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Ministerului Educaţiei au cerut instanţei amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, arătând totodată că nu a fost îndeplinită procedura de citare.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea şi au stabilit termen pentru 9 martie.
Avocaţii părinţilor au solicitat însă ca următorul termen să fie stabilit înainte de 5 martie, când ar trebui să înceapă înscrierile în clasa pregătitoare şi clasa I, pentru că altfel acţiunea de suspendare a ordinului ministrului Educaţiei nu ar mai avea obiect.
După o scurtă discuţie, judecătorii au stabilit ca procesul să se reia în 28 februarie, dată până la care acţiunea depusă la instanţă va fi comunicată Guvernului şi Ministerului Educaţiei.
În acţiunea depusă la instanţă părinţii arată că Ordinul 3064/2012 este neconstituţional, că le îngrădeşte mai multe drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de Constituţie şi că pentru asumarea lui societatea civilă, părinţii şi cadrele didactice nu au fost consultaţi.
Asadar, in Romania, parintii incearca sa isi faca dreptate printr-un proces cu Guvernul si cu ministerul Educatiei. Si acest lucru este legat tot de vestita Lege a Educatiei, o lege care are articole care ori nu se aplica pentru ca nu exista metodologii pentru ele ori daca se aplica starneste proteste.
Am citit in presa ca se va organiza o licitatie pentru achizitionarea bancilor si a scaunelor pentru elevii de la clasa pregatitoare.Pana la urma se dovedeste faptul ca, in spatele unor asa zise schimbari stau de fapt afacerile firmelor agreate de catre PDL.
Doar ca in timp ce “asfaltatorii PDL-isti” se reprofileaza pe “bancute” si isi freaca mainile cu gandul la profitul de pe urma statului, viitorul elev de 6 ani este carat de mama sa pentru testul de evaluare, in timp ce tatal sta la coada la politie sa isi faca flotant la o adresa care este arondata unei scoli mai bune”.
Chiar asa…Simte cineva ceva pozitiv de la instalarea noului guvern?
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu