O decizie recentă a Ministerului Educaţiei reduce consistent bugetele sindicatelor din învăţământul preuniversitar. Până în noiembrie anul trecut, procentul de 1% din salariul unui cadru didactic se reţinea automat pe statul de plată. Acum, fiecare dascăl care alege să cotizeze trebuie să plătească suma direct către sindicat.
Datorita acestei masuri, din noiembrie, bugetele s-au subţiat considerabil: sindicaliştii spun că în jur de 60% din dascăli îşi plătesc cotizaţiile şi în aceste condiţii, dar surse oficiale afirmă că în acest moment doar 10% mai cotizează.
Modificarea legislativă a fost dublată de o altă iniţiativă a Ministerului Educaţiei, care a pus la dispoziţia inspectoratelor şi a şcolilor un sistem informatic de calcul al drepturilor salariale. Sistemul nu permite reţinerea cotizaţiei pe statele de plată şi nici a ratei CAR.
Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), spune că profesorii sunt puşi pe drumuri pentru a-şi plăti cotizaţiile şi ratele CAR, apreciind că ceea ce s-a întâmplat este un abuz.
"Am câştigat un proces la Curtea de Apel Timişoara, unde s-a cerut suspendarea deciziei, iar săptămâna aceasta aşteptăm răspuns şi de la Curtea de Apel Bucureşti. Este un abuz, pentru că Ministerul a intervenit în relaţiile de muncă. Aceşti oameni şi-au dat acceptul reţinerii cotizaţiei, de ce nu putea rămâne aşa?", zice Hăncescu. El precizează că FSLI va intenta un alt proces, pentru a recupera sumele pierdute de la emiterea ordinului şi până acum.
Hăncescu spune că în acest moment situaţia e confuză, dar că, totuşi, în unele judeţe sindicatul reuşeşte să strângă cotizaţii de la 40-60% dintre profesori.
Asadar, dorinta ministerului se pare ca a reusit.Cu fiecare luna care trece sumele de bani stranse din contizatii sunt tot mai mici.Si, nefiind bani, este cat se poate de clar faptul ca miscarea sindicala din educatie va ajunge in colaps.
Doar ca, as vrea sa recapitulam…Profesorii vor sa plateasca cotizatia pe statul de plata, sindicatele sunt de acord, doar ca ministerul doreste altceva.Ce anume? Este limpede pentru toata lumea…Desfiintarea miscarii sindicale…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu