sâmbătă, 24 aprilie 2010

Ministrul Educatiei si Sportului Daniel Funeriu are cota 1.75 pentru a-şi pierde postul...

O agenţia de pariuri a propus pariuri pentru primul ministru care îşi va pierde postul, indiferent dacă va fi demis sau îşi va da demisia. "Favorit" e chiar ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, cu o cotă de 1.75, urmat de Sebastian Vlădescu (Ministrul Finanţelor Publice) cu o cota de 2.55şi Mihai Şeitan (Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale) cu o cota de 3.25.Valoarea cotei reprezinta suma care se castiga in urma unui pariu corect, pentru fiecare leu investit. Spre exemplu, daca avem pentru Daniel Funeriu o cota de 1.75 iar noi pariem si iese asa, castigam 1.75 lei (daca am pariat 1 leu). Asta inseamna ca am castigat efectiv 0.75 lei.
Acesta cota de castig atat de mica vine de pe urma faptului ca, in acest moment ministrul Funeriu pare cel mai impopular ministru din cabinetul Boc.Si, sa nu uitam, in acel cabinet se gasesc nume grele precum Udrea, Videanu, Berceanu, adica ministri rodati in sensul negativ al cuvantului.Cum a ajuns ministrul Funeriu in aceasta situatie? Explicatia este cat se poate de simpla.Datorita faptului ca a promovat o lege care este impopulara.Este vorba de legea educatiei.Am spus de mai multe ori pe acest blog ca aceasta lege este cea mai contestata dintre legile propuse parlamentului dupa anul 1990.Chiar nu imi amintesc ca o alta lege sa fi starnit atatea polemici.Si sa fi avut atatea articole in dezacord unele cu altele.Probabil ca la aceasta cota scazuta de popularitate a contribuit si faptul ca ministrul Funeriu nu este un om de multime, un om de dialog.Din cate am observat atunci cand este in cadrul unor adunari cu mai multi participanti, ministrul Funeriu pare ca se pierde.Atunci cand a fost dezbatuta motiunea de cenzura pe tema educatiei a parut ca este adus de mana la Parlament de catre domnul Boc.Probabil ca atunci cand doresti sa promovezi o lege trebuie sa stii si cum trebuie sustinuta legea respectiva in fata opiniei publice.Eu sunt de parere ca ministrul educatiei trebuie sa fie o personalitate din toate punctele de vedere.Este neaparat necesar sa aibe carisma, sa poata sa poarte un dialog in mod natural si sa nu para rigid.Acest lucru chiar nu s-a intamplat cu ministrul Funeriu.Profesorii nu l-au simtit "unul de-al lor", la dialogul cu sindicatele a trimis persoanele din subordine, a parut ca sta cocotat intr-un turn de fildes.A parut in permanenta stingher in acesta functie.Parea ca joaca intr-o piesa scrisa de catre alte persoane.Am avut prilejul sa cunosc doi dintre ministri educatiei atunci cand acestia erau in functie.A trebuit sa rezolvam anumite probleme ale liceului si am mers in delegatii la acestia.Este vorba despre domnul profesor dr. Marga si de catre d-na prof.dr.Andronescu.Despre cum ne-a primit si ne-a tratat atunci d-na Andronescu nu vreau sa comentez aici.Era in anul 2001 si as vrea sa uit unele aspecte din ziua aceea.Vreau insa sa spun doua vorbe despre d-ul Marga.Era anul 1998...O vineri dimineata...Ne-a primit si ne-a vorbit intr-un mod extrem de elegant...Noi eram doar niste profesori de liceu, dansul era profesor universitar si ministrul educatiei.Ne-a tratat intr-un fel " de la egal, la egal" si pot sa spun ca atunci, in dimineata aceea chiar am fost mandru ca sunt profesor.Si nici acum, dupa 12 ani de zile, nu am uitat dialogul pe care l-am avut cu dansul, atunci... De ce am facut aceasta paralela intre ministrul de atunci si cel de acum?
E foarte simplu...Pentru ca in mandatul acela si ministrul Marga a schimbat legile educatiei.Cele de pe vremea sa sunt cele care sunt in vigoare si acum.Doar ca pe ministrul Marga nu l-a contestat mai nimeni atunci.Toata societatea a fost de acord cu modificarile propuse de dansul.Pentru ca de fiecare data stia sa explice ce anume urmareste cu aceste legi.Si pentru ca avea si atunci si are si acum, carisma...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

2 comentarii:

  1. Cred ca domnul Marga va fi din nou ministru al Educatiei. Avem mare nevoie de el.

    RăspundețiȘtergere
  2. Substituire și substituit; nevoi sociale vs nevoi sociale de educație

    Nevoile de educație sunt nevoi sociale, constituind de fapt cerințele pe care societatea le formulează față de sistemul educativ, concret comunitatea le formulează față de instituția școlară.
    Nevoile de educație vor genera multe neclarită în sistem, deoarece disputa va fi tot timpul între nevoile sociale și cele educaționale.(este totuși o implicație logică...); ... cum A implică B și B implică inevitabil A,..., concluzia sistemul educativ va fi obligat să se adapteze și mai ales să se radapteze ori de câte ori apar nevoi sociale nesatisfăcute.(vezi forma legii... ciudată lege...). Conform raționamentului legii atunci când societatea în funcționarea ei ar avea disfuncționalități, dezechilibre între diferite sectoare, atunci și EDUCAȚIA va fi schimbată.
    Astfel, EDUCAȚIA va perpetua și ea dezechilibrele din sfera socialului și le va amplifica.
    Deci: EDUCAȚIA va fi un substitut al schimbărilor sociale care vor surveni în societatea românească.
    Întrebare mea adresată guvernanților: Dacă neconcordanțele între educație și social se vor amplifica, pe care din cele două ar trebui să o schimbăm???
    ( ... cum massmedia manipulează la greu, atunci cu certitudine Educația se face vinovată de toate relele societății...)
    Confuzia legii este între:
    - nevoi sociale;
    - nevoi sociale de educație...

    vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
    http://forum.portal.edu.ro/index.php?showtopic=126751
    --------------------
    ...amendarea ipocriziei si demascarea autocratiei, intr-o societate in care reflexele superficialitatii, si ridicolul modifica deja structura firii umane...
    vezi:

    http://www.petitieonline.ro/petitie/apel_n...-p25985058.html
    http://www.petitieonline.ro/petitie/protes...-p02225042.html
    dacă ești de acord semnează și promovează petițiile
    vezi și:
    http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com
    http://fiz-edu.time2forum.net/

    RăspundețiȘtergere