Un profesor din preuniversitar cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate şi până în doi ani vechime va fi plătit, până la sfârşitul anului, cu 600 de lei pe lună, conform Legii privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.
În funcţie de vechime, salariul cadrelor didactice din preuniversitar fără pregătire de specialitate poate ajunge la 869 de lei, potrivit aceleiaşi legi.
Până la 31 decembrie, salariul de încadrare al profesorilor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar este cuprins între 934 de lei (pentru profesorii cu studii superioare de scurtă durată, grad didactic debutant, cu o vechime în învăţământ de până în doi ani) şi 1.896 de lei (pentru profesorii cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu o vechime de peste 40 de ani), potrivit aceluiaşi act normativ, pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea.
Tot până la sfârşitul anului în curs, salariul de încadrare al unui învăţător debutant cu o vechime în învăţământ de până în doi ani este de 838 de lei, iar cel al unui învăţător cu grad didactic I şi cu o vechime de peste 40 de ani este de 1.479de lei.
Asadar, salarii tot mai mici in educatie.Multe dintre ele la limita salariului minim pe economie si nici un salariu peste valoarea salariului mediu pe economie.Este trist ca pentru un profesor din preuniversitar cu vechime de peste 40 de ani, retributia sa fie de 1479 lei...brut.Cat priveste salariul acela minim de 600 lei pentru profesorul fara pregatire de specialitate, as fi curios daca retributia acestuia depaseste venitul unui culegator de banane din Africa.Este inadmisibil ca cineva care preda la catedra, fie si doar cu studii liceale, sa primeasca doar 150 de euro pe luna.
Am citit astazi pe un forum parerile cititorilor cu privire la viitoarele activitati ale ministrului muncii, Emil Boc.Cel mai bun sfat l-a dat cineva care a scris urmatoarele:"cel mai corect lucru acum pentru Boc ar fi sa demisioneze si sa se intoarca la tara unde sa se apuce de agricultura ,de sadit cartofi si de crescut gaini.Asa ar ajuta mai mult criza !"...Si probabil ca cititorul respectiv are dreptate cu specificatia ca ar fi bine ca acele gaini sa fie din rasa gainilor pitice, care sa nu-l "eclipseze" pe actualul premier cu talia lor...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
luni, 25 aprilie 2011
Salarizarea profesorilor in 2011 incepe de la 600 lei pe luna...Oare in Africa este mai mult?
Etichete:
Africa,
Boc,
ministrul muncii,
salarii profesori
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu