Iata cum, pentru faptul ca se "incapataneaza" sa publice in Monitorul Oficial metodologiile de aplicare a Legii Educatiei, cei de la minister sunt pe cale sa inceapa anul scolar pentru clasa a V-a printr-o anomalie.Trebuie spus aici faptul ca aceste metodologii sunt de mai bine de doua luni de zile in stadiu de proiect, ca au fost discutate si cu sindicatele dar ca nu sunt publicate in Monitorul Oficial doar din interese de partid, respectiv pentru ca cei de la PDL sa mai poata controla de la nivel central sistemul educational inca un an de zile.Nu stiu daca va dati seama dar am ajuns intr-o situatie aparent amuzanta.Am ajuns ca noi cei care am fost impotriva Legii Educatiei sa cerem acum ca ea sa fie aplicata in timp ce cei care au elaborat-o trag acum de timp si isi doresc sa nu o aplice cat mai tarziu posibil.Dar sa vedem despre ce este vorba... Conform LEN:
ART. 361(1) Prezenta lege intrã în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1):
d) admiterea la liceu se va desfãsura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generatia de elevi care începe clasa a V-a în anul scolar 2011-2012;
Asadar, cei care intra acum in clasa a V-a vor fi prima generatie care va functiona pe noua lege, respectiv clasa a 9-a la gimnaziu si admitere la liceu intr-o forma noua.
Tot in LEN se mai precizeaza:
(5) La finalul clasei a IX-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetãrii,Tineretului si Sportului, se realizeazã o evaluare nationalã obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluãrii se exprimã printr-un punctaj, similar testelor internationale. Evaluarea se realizeazã prin urmãtoarele probe:
e. o probã practicã de utilizare a calculatorului, sustinutã în timpul anului;
Aceasta disciplina a fost introdusa de catre LEN conform art.68 :
(3) Disciplina Tehnologia informatiei si comunicãrii constituie o disciplinã optionalã pentru elevii din clasele I-IV si este disciplinã obligatorie în învãtãmântul gimnazial si liceal.
Asadar, legea spune clar ca aceasta disciplina este obligatorie la gimnaziu si ca elevii vor sustine o proba practica la calculator la sfarsitul clasei a IX-a.
Dupa toate cele prezentate mai sus urmeaza partea "interesanta". In proiectul cadru de metodologie pentru aplicarea LEN se precizeaza:
Disciplina tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor constituie o disciplină opţională pentru elevii din clasele I-IV şi este disciplină obligatorie în învăţământul gimnazial, clasele a V-a şi a VI-a, precum şi în învăţământul liceal, conform art. 68 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
Asadar, cei de la minister au hotarat ca aceasta disciplina sa fie studiata doar in clasele a V-a si a VI-a de gimnaziu, probabil ca incalcand propria lege care precizeaza ca disciplina este "obligatorie" la gimnaziu, doar ca nu aceasta este problema in discutie acum.
Tot in LEN se precizeaza faptul ca:
ART. 66
(1) Numãrul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învãtãmânt este de maximum 20 de ore pe sãptãmânã la învãtãmântul primar, 25 de ore pe sãptãmânã la învãtãmântul gimnazial si 30 de ore pe sãptãmânã la învãtãmântul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare si evaluare, cât si pentru învãtarea în clasã, asistatã de cadrul didactic, a continuturilor predate, conform prezentei legi.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), numãrul maxim de ore poate fi depãsit cu numãrul de ore prevãzute pentru studierea limbii materne, a istoriei si traditiei minoritãtilor nationale si a învãtãmântului bilingv.
Deci, numarul maxim de ore la clasa a V-a, cea care intra acum pe noua structura a LEN, este de 25.Nu comentam aici faptul ca la clasele cu profil sportiv acest numar de ore este foarte mic daca tinem cont de faptul ca in ele trebuie incluse si orele de antrenament.
Si acum urmeaza partea finala.Ministerul nu a prezentat un plan cadru nou la clasa a V-a, astfel incat anul scolar va incepe pe vechiul plan cadru, care poate fi vazut aici.
Daca la clasele normale, unde sunt minim 24 de ore pe saptamana lucrurile pot fi "reparate", ce se va intampla la celelalte tipuri de clase unde numarul de ore este mai mare de 25? Astfel, la Învăţământ integrat de artă - Muzică numarul minim de ore pe saptamana este de 28, la Învăţământ integrat de artă - Coregrafie este de 29 iar la Învăţământ integrat sportiv este de 26.
In concluzie, desi clasa a V-a este o clasa care ar trebui sa functioneze pe noua Lege a Educatiei din toate punctele de vedere, respectiv plan-cadru nou, 25 de ore maxim pe saptamana, disciplina TIC obligatorie, lucrurile nu stau deloc asa.Si as vrea sa mai precizez inca odata faptul ca generatia de clasa a V-a este cea care va avea 5 ani de gimnaziu si care va sustine, la sfarsitul clasei a IX-a o proba de competente digitale si din materia studiata in clasa a V-a.Care materie nu se gaseste in planul cadru si deci nu are cum sa fie studiata de care cei care incep zilele acestea clasa a V-a.
Si iata cum Caragiale este mic copil fata de factorii responsabili din cadrul Ministerului Educatiei...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie - PNL4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu