Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a elaborat Metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013.
Astfel, liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat 2011 "vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă".
Unităţile de învăţământ de nivel liceal unice la nivel de localitate, precum şi cele care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sunt exceptate de aceste reglementări.
Pentru anul şcolar viitor, propunerile pentru proiectul planului de şcolarizare şi al reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor elabora de inspectoratele şcolare.
Fiecare inspectorat şcolar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de şcolarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice şi economice.
Studiul va urmări analiza posibilităţilor de cuprindere a absolvenţilor claselor a VIII-a în ciclul inferior al liceului, în funcţie de oferta educaţională. De asemenea, studiul va urmări analiza opţiunilor elevilor claselor a VIII-a şi a opţiunilor absolvenţilor şcolilor de arte şi meserii din învăţământul special, promoţia 2012, pentru anul de completare (nivelul 2 de calificare), învăţământ de zi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Asadar, la liceele la care procentul de promovabilite de la bacalaureat a fost de sub 15%, se va diminua o clasa pentru clasa a IX-a de anul viitor comparativ cu anul acesta.Pe undeva ar putea sa fie o masura corecta, doar ca lucrurile nu stau chiar asa, si o sa va explic de ce…Dupa cum se stie, liceele cu promovabilitate mica la bacalaureat sunt tocmai liceele tehnice, cele la care din toamna ar trebui sa se introduca si clase de scoala profesionala.Daca se reduce o clasa de liceu, pe ce baza vor fi introduse clasele de profesionala? Si inca ceva…Se stie faptul ca la liceele tehnice ajung elevii cu mediile cele mai mici la examenul de Evaluare Nationala.Este cat se poate de clar ca tot aceste licee vor avea rezultatele mai slabe si in vara, la bacalaureatul urmator.Daca se va merge pe logica actual, respectiv de a elimina in fiecare an cate o clasa de la aceste licee, se va ajunge ca in 3-4 ani liceele respective sa fie goale.Sa inteleg ca cei de la PDL si-au propus desfiintarea acestor licee? Probabil ca asa este, desi inca nu au curajul sa o spuna…
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu