BPN al PDL a decis, luni, să susţină propunerea ministrului Muncii, Ioan Botiş, ca mamele aflate în concediu de creştere a copilului să primească timp de un an 85% din salariu, apoi acestea să fie încurajate să se întoarcă la serviciu, primind 500 de lei lunar, timp de încă 12 luni.
In goana lor de a se imbogati, cei de la PDL lovesc si in cei mai mici cetateni ai Romaniei.
Astfel, prin aceasta lege, se reduce la un an timpul pe care acesti copii il vor petrece exclusiv alaturi de mamele lor.
Probabil ca dupa aceasta lege, cei de la PDL vor mai gasi si altele prin care sa pedepseasca populatia Romaniei pentru ca a votat o echipa de "sarlatani incompetenti".
Este posibil ca in curand cei de la PDL sa opreasca plata pensiilor pentru persoanele care au implinit 80 de ani, sa oblige familiile sa nu aibe decat maximum un singur copil si, eventual sa declare invatamantul obligatoriu doar in invatamantul primar.Ne asteptam ca dupa aceea sa tripleze pretul accizei benzinei si sa introduca taxa pe chelie, par normal si par lung.
Este cumplit de trist ca intr-o tara din UE, cei care guverneaza si-au ales drept tinte, pensionarii si copii.
Mai in gluma, mai in serios, circula pe internet un proiect de hotarare al guvernului Boc:
HG nr.467/2010
Art.1 Incepand cu data de 01.12.2010 toti pensionarii au voie sa treaca pe culoarea rosie a semaforului.
Art.2 Daca pana la data de 01.01.2011 populatia de varsta a III-a nu se diminueaza cu 90%, atunci toti pensionarii SUNT OBLIGATI sa treaca pe culoarea rosie a semaforului.
Ironic si cinic, dar atat de aproape de adevar...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
marți, 30 noiembrie 2010
PDL-ul reduce la un an concediul de crestere a copilului...
Etichete:
Boc,
Concediu crestere copil,
PDL
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu