Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, a început de miercuri "să coordoneze marele experiment numit Legea Educaţiei Naţionale, transformându-ne pe noi toţi- profesori, elevi, părinţi- în simplii cobai de laborator".
"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că ziua de 9 februarie 2011, în care intră în vigoare Legea Educaţiei Naţionale, este momentul în care se pune în aplicare planul de «reformare», care în opinia noastră va duce la distrugerea iremediabilă a sistemului de educaţie. Vă dăm câteva argumente: reducerea a 15.000 de posturi, începând cu acest an; modificarea ciclurilor de învăţământ, fără asigurarea infrastructurii necesare iar cei care vor absolvi nouă clase vor fi aruncaţi pe piaţa muncii, ca muncitori necalificaţi; concursul de titularizare la nivelul şcolii va provoca haos în sistem; reducerea drastică a veniturilor cadrelor didactice navetiste prin nedecontarea cheltuielilor de transport; minimalizarea rolului cadrelor didactice în luarea deciziilor majore privind procesul instructiv-educativ, din cauza structurii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ", arată FSLI, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
FLSI cere ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu să participe la discuţii cu membrii Biroului Operativ al federaţiei,"aşa cum i s-a mai solicitat într-o adresă oficială". Totodată, FSLI îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să participe la o întâlnire cu membrii Biroului Operativ pentru a-i prezenta neregulile din sistem.
"Îi vom solicita preşedintelui Traian Băsescu să medieze conflictul existent între Guvern şi salariaţii din învăţământ, ca urmare a neaplicării unitare a hotărârilor judecătoreşti privind majorarea salarială prevăzută în Legea 221/2008", mai spune sursa citată.
Federaţia a hotărât să iniţieze un proiect legislativ prin care să modifice anumite prevederi din Legea Educaţiei Naţionale,proces care este în plină desfăşurare. Totodată, i-a cerut premierului Emil Boc să emită un act normativ prin care să reglementeze aplicarea unitară a Legii 221/2008, ţinând cont că majoritatea sindicatelor au obţinut în instanţă aplicarea acestei legi.
Asadar, FSLI a luat atitudine impotriva Legii educatiei.Adevarul este ca nu putem sa "stam pe margine" si sa aplaudam un experiment in care suntem si noi profesorii parte.Pentru ca daca legea va avea efecte negative, acestea vor aparea nu astazi ci peste cativa ani de zile.Adica atunci cand despre cei care sunt acum la putere nu se va mai auzi nimic.De aceea este bine ca toate aceste masuri ale asa zisei reforme sa fie luate cu precautie.Nu trebuie uitat faptul ca in acesti doi ani de guvernare in toate domeniile in care s-a implicat activ PDL-ul "s-a ales praful".
Ma gandeam astazi la cum va vedea Legea educatiei un elev din mediul rural, un elev care ar putea crede initial ca aceasta lege ar putea sa fie pozitiva pentru el.Doar ca, vazand ca scoala din satul sau s-a inchis si ca el este nevoit sa mearga kilometri pe jos pana la cea mai apropiata scoala dintr-un sat vecin s-ar putea sa isi schimbe opinia.Mai ales ca intre fosta scoala din satul sau si scoala din satul alaturat nu este absolut nici o diferenta fiind vorba de aceeasi lipsa de dotari si de profesori calificati.
Iar elevul respectiv s-ar putea sa ajunga la concluzia ca, de fapt, noua Lege a educatiei nu reprezinta decat o "aceeasi Marie cu o alta palarie"...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
miercuri, 9 februarie 2011
FSLI susţine că intrarea în vigoare a Legii Educaţiei duce la distrugerea sistemului educational...
Etichete:
FSLI,
legea educatiei,
PDL
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu