Am citit in Saptamana Financiara de ieri un articol foarte interesant legat de meditatiile particulare ale elevilor.
In acest articol se arata faptul ca, calitatea slabă a învăţământului, programa şcolară prea încărcată şi lipsa unei stimulări financiare corecte a cadrelor didactice au dus la o dezvoltare fără precedent a meditaţiilor particulare. Sunt bani care circulă trecând din buzunarul părinţilor în cel al dascălilor fără ca statul să poată interveni în acest traseu. Iar vina aparţine în totalitate autorităţilor, care nu au reuşit să implementeze un instrument prin care meditaţiile să intre în legalitate. Ameninţările frecvente la adresa profesorilor că se vor trezi cu Fiscul la uşă nu sunt suficiente pentru a soluţiona problema. Într-o societate normală pârghiile utilizate sunt altele, iar una dintre cele mai eficiente este acordarea de facilităţi fiscale sub forma unor deduceri din impozitul pe venit.
Statul nu poate fiscaliza veniturile de pe piaţa meditaţiilor, deşi sumele vehiculate sunt uriaşe, întrucât Finanţele mizează doar pe pârghii coercitive, fără a acorda vreun avantaj celor care primesc sau oferă servicii de acest tip. Ultimul studiu realizat de Daedalus Millward Brown evalua la 320 de milioane de euro piaţa meditaţiilor din România în mai anul trecut, iar cercetătorii observau că în doi ani s-a înregistrat o creştere de 60%. Calculele sunt însă relative, iar sumele sunt probabil mult mai mari, foarte mulţi dascăli refuzând să recunoască fenomenul. De altfel, în 2009 doar 1.500 dintre ei şi-au declarat veniturile rezultate din acest gen de servicii la ANAF şi au plătit impozitele aferente.
La începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a încercat o acţiune de legalizare a meditaţiilor, fără succes însă. Ca de obicei, autorităţile au apelat la mijloace de intimidare, dorind să-i determine pe dascăli să-şi declare veniturile suplimentare la Fisc prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Profesorii s-au trezit în faţă cu formulare în care trebuiau să treacă sumele încasate din meditaţii. Singurul efect a fost o ploaie de declaraţii ale liderilor acestora, care au acuzat presiunile suplimentare făcute asupra cadrelor didactice, şi aşa destul de lovite prin ajustări negative ale salariilor. În faţa acestei reacţii, autorităţile s-au retras şi au renunţat la orice încercare de a strânge ceva bani de pe urma cadrelor didactice care oferă meditaţii.
Realitatea arată însă că meditaţiile sunt o practică frecventă în sistemul educaţional românesc, mergându-se până acolo încât elevii de şcoală primară se pregătesc suplimentar cu profesori particulari.
Cum au rezolvat statele din UE aceasta problema?
Modelul francez oferă cel mai bun exemplu de urmat. Aici, statul a reuşit să includă meditaţiile într-o categorie mai largă de servicii prestate la domiciliul beneficiarului, în cadrul căreia regăsim şi menajul, grădinăritul sau baby sitting-ul. Printr-o schimbare a strategiei legislative autorităţile şi-au întors faţa către consumator - beneficiarul de servicii - şi l-au convins, prin acordarea unor stimulente financiare, să lucreze cu nişte prestatori autorizaţi. Efectele au fost dintre cele mai bune, deoarece noua legislaţie a dus la o creştere a gradului de ocupare, dar şi la o majorare a încasărilor la buget. Franţa dispune şi de comisii de acreditare şi control specializate în domeniul serviciilor de asistenţă la persoană. Acestea sunt obligate să facă toate demersurile legale, atât în ceea ce priveşte taxele plătibile de către prestator, cât şi organizarea sistemului de deduceri fiscale pentru beneficiar. Statul iese câştigător din nou, prin centralizarea şi convergenţa tuturor acestor servicii şi obligaţii, în cadrul unor organisme specializate. Astfel, controlul regularităţii fiscale se dovedeşte mult mai simplu şi mai eficient.
Aceleaşi principii sunt utilizate şi în Germania, unde una dintre măsurile anti-criză luate de guvern a fost tocmai încurajarea angajării prestatorilor de servicii la domiciliu. Spania are o politică similară.
Bazându-se pe datele furnizate de studiul Daedalus Millward Brown, Ciprian Cepoi a făcut un calcul al efectelor în economie pe care le-ar avea implementarea modelului francez şi în România. „Declararea veniturilor provenite din meditaţiile particulare ar putea aduce la bugetul de stat aprovimativ 80,5 milioane de euro, bani care ar intra în fondul de pensii, în cel de şomaj şi sub formă de impozit direct. Bineînţeles, aceste sume trebuie să fie puse în relaţie cu cele pe care statul le va concede pentru onorarea sistemului de deduceri fiscale… Dar oricum, dată fiind situaţia actuală, este mai interesant pentru buget să câştige o sumă cât de mică din ceva, decât 100% din nimic”, e explicat directorul general Aca Demia Group. Mai mult, dacă raţionamentul este extins la întreaga piaţă a serviciilor de asistenţă la persoană (meditaţii, menaj, bone, grădinărit etc.), efectul legalizării ar avea o influenţă pozitivă şi asupra ratei şomajului.
Pentru a putea face acest lucru statul trebuie doar să deschidă ochii şi să studieze modelele vestice. Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), susţine că varianta unor beneficii fiscale ar încuraja şi dascălii. Discrepanţele existente în societatea actuală îi determină pe români să încerce să-şi suplimenteze veniturile prin orice mijloace. Politica statului de a lua tot fără a oferi nimic în schimb nu este deloc productivă, iar piaţa meditaţiilor vine să confirme acest lucru.
„Suntem arătaţi cu degetul ca fiind evazioniştii României, dar nimeni nu se gândeşte că realitatea este cu totul alta. Să nu se înţeleagă că încurajez profesorii să facă meditaţii fără a declara veniturile încasate din acest serviciu. Eu militez pentru o clarificare a legislaţiei, astfel încât un dascăl să nu ajungă să dea mai mulţi bani pe taxe şi impozite decât strânge din meditaţii. Ar trebui gândit un sistem de stimulare a acestor oameni. Şi ei, şi părinţii trebuie încurajaţi într-un fel să iasă la lumină. Nu cred în varianta trimiterii «poterii» pe urmele cadrelor didactice. O astfel de politică nu are decât rolul de a intimida şi nu produce niciun efect benefic”, a precizat pentru SFin liderul FSLI.
Nici părinţii nu sunt de acord cu prigonirea de către Fisc a dascălilor. Mai mult, ei indică statul ca fiind principalul vinovat pentru că s-a ajuns la o explozie a meditaţiilor la negru. Mihaela Guna, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din România, spune că elevul este nevoit să apeleze la meditaţii deoarece şcoala nu mai asigură gradul necesar de pregătire. „Se întâmplă acest lucru din cauza modului în care statul înţelege să trateze Educaţia: dascălii nu sunt plătiţi corespunzător, programa este foarte încărcată, iar copilul nu poate asimila în clasă toate cunoştinţele necesare. Pentru un învăţământ despre care se spune că este gratuit românul plăteşte de mai multe ori: plăteşte prin impozitele achitate către stat, prin orele de meditaţii particulare, dar şi pentru întreţinerea unităţilor de învăţământ şi pentru achiziţionarea de material didactic. Fenomenul meditaţiilor este o consecinţă a deciziilor greşite luate în sistemul edu-caţional”, a precizat Mihaela Guna.
Fie că recunosc sau nu, profesorii îşi suplimentează finanţele cu ajutorul banilor din meditaţii. Genul de serviciu pe care ei îl prestează este însă greu de dovedit, în cele mai multe situaţii orele de pregătire având loc fie la domiciliul dascălului, fie acasă la beneficiar. Legislaţia actuală încadrează meditaţiile la activităţi independente. Fiscul nu are cum să cunoască numărul celor care muncesc în particular cu elevii, atât timp cât aceştia nu vin să-şi declare veniturile. Singura situaţie în care ANAF poate declanşa un control este în cazul în care primeşte o plângere prin care un professor este pârât că dă meditaţii particulare.
Franţa a inclus activităţile prestate la domiciliul beneficiarului în gama serviciilor pentru care se acordă deduceri fiscale. Mai mult, a inversat jocul de interese între beneficiar (părintele elevului în cazul meditaţiilor) şi prestator (profesor). “În loc să pună presiune pe «prestatorul de servicii» printr-un întreg arsenal represiv, care s-ar fi adeverit deopotrivă foarte costisitor şi perfect inutil în măsura în care un controlor fiscal nu poate supraveghea sute de mii de prestatori, statul francez a ales o altă armă, stimulând beneficiarul. Motivat astfel, acesta realizează singur presiunile necesare asupra «prestatorului» pentru a obţine legalizarea serviciului”, a declarat Ciprian Cepoi, director general Aca Demia Group. Autorităţile au stabilit că o persoană poate primi deduceri fiscale din impozitul pe venit egale cu 50% din suma investită în meditaţii, impunând un plafon de 12.500 de euro. Astfel, un părinte care a cheltuit pentru pregătirea în particular a copilului 1.000 de euro va avea o reducere a impozitului pe venit de 500 de euro.
Ecaterina Andronescu, fost ministru al educaţiei:
„Pentru a putea scădea numărul elevilor care apelează la meditaţii ar trebui implementat în şcoli un sistem after school. După orele de curs copiii ar putea să-şi rezolve temele sub supravegherea unor dascăli, iar profesorii şi-ar suplimenta veniturile participând la acest serviciu nou“
Ciprian Cepoi, director general Aca Demia Group:
„De obicei, meditaţiile se desfăşoară la domiciliul beneficiarului. De aici reiese faptul că niciuna dintre dispoziţiile legale care sancţionează activitatea ilegală a profesorilor nu se poate bucura de un succes masiv şi imediat. Demascarea serviciului prestat în mod ilegal va interveni, cel mai frecvent, în cazul apariţiei unor discordanţe între cele două părţi: prestator şi beneficiar“
Este foarte interesant cum au actionat tarile din Uniunea Europeana in aceasta problema.La noi guvernul doreste sa-i oblige pe profesori sa isi declare astfel de venituri in timp ce in occident cei interesanti sa declare aceste meditatii sunt parintii elevilor.Interesant, nu?
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Domnule Profesor,
RăspundețiȘtergereStatul Roman nu mai este stat. Este o harababura inventata de un marinar care a terminat unul dintre cele mai slab cotate institutii de invatamint superior din Romania lui Ceausescu. V-ati pus intrebarea de curiozitate, ce studenti mai scoate Institutul de Marina acum cind flota nu exista? Poate oameni coruptibili. Doi dintre corifeii acestei institutii sunt Basescu si Pandele restul va rog sa ii gasiti dumneavoastra si sa vedeti ce fel de oameni sunt.
Parintii trebuie sa inteleaga ca e spre binele copiilor acestora sa faca meditatii legale. Copilul meu facea meditatii acasa la un profesor, dar ba primea musafiri, ba ii suna telefonul, ba cerea cainele de mancare, asa ca nu i-am mai permis sa mearga la meditatii, dadeam un ban degeaba. Cred ca are dreptate dl Cepoi. O sa apelez si eu la Aca-demia Group, am inteles ca profesorii lor vin acasa la copii, imi place asta.
RăspundețiȘtergereIn momentul in care parintii si elevii vor realiza ca ei sunt de fapt beneficiarii meditatiilor particulare si nu profesorii va trebui regandit total acest sistem al cursurilor particulare. Daca statul va interveni si va institui un un mecanism dupa modelul amimtit in articol, cu deduceri fiscale, atunci meditatiile vor reprezenta o sursa de venit pentru buget, se vor desfasura intr-un cadru reglementat, iar parintii vor dori sa lucreze cu societati precum Aca-Demia Group. Din punctul meu de vedere acesta este viitorul cursurilor particulare.
RăspundețiȘtergereACA DEMIA GROUP nu e doar un concept nou...E mai mult: e ceea ce Romaniei, in general, si parintilor, in special, le trebuie in acest moment.
RăspundețiȘtergereLe-am vizitat site-ul intamplator (vreau sa ma pregatesc pt. GMAT) (pt. cei interesati : wwww.aca-demia.ro) si mi-am dat seama ca oamenii chiar fac o treaba de calitate: profesorii sunt alesi in functie de personalitatea copilului, cursurile au loc la domiciliul elevului, fac evaluari...lucruri faine :)
Maine voi suna sa aflu mai multe informatii despre GMAT...o sa vi le impartasesc si voua apoi.:)
Copilul meu beneficiaza in prezent de serviciile societatii ACA DEMIA GROUP, tin sa va spun ca pe langa faptul ca vin cu o idee foarte buna, cea a legalizarii meditatiilor, declararea impozitelor de catre profesori, fac o treaba excelenta.Pai profesorul vine acasa,nu imi mai trimit copilul pe drumuri,plus ca e un profesor doar pentru copilul meu,are parte de toata atentia si de toate explicatiile, nivelul lui a crescut de la 5 la 9, adica asa da, stiu ca nu dau baniii degeaba.
RăspundețiȘtergereAcest Marinar ...a fost ales de noi, noi l-am adus la putere.Sa incercam sa nu jignim oamenii, ar fi dragut sa gasim solutii si sa luam atitudine, ca la vorba si la acuzatii nimeni nu ne intrece.Nu credeti ca ar fi mai corect asa?
RăspundețiȘtergere