Ieri a fost dezbatuta in Parlament motiunea de cenzura a opozitiei pe Codul Muncii asumat de catre guvern.
Singurul discurs care a amuţit sala a fost cel al preşedintelui PNL Crin Antonescu, discurs presărat cu acuze grele la adresa lui Traian Băsescu şi Emil Boc. Făcând aluzie la discursul premierului, Antonescu i s-a adresat acestuia spunând că are dreptul să vorbească despre populism doar "cineva care nu a minţit cu atâta neruşinare în campania electorală", cineva care face parte dintr-un partid ai cărui clienţi nu se "îmbuibă din banul public" şi cineva care "într-o ţară de oameni trişti nu râde ca prostul". Emil Boc şi Traian Băsescu sunt prea veseli.
Râd prea mult în ultima vreme. Nu au nici un fel de compasiune pentru compatrioţii lor, care, după mintea domnului Botiş, nu se ridică să muncească, pentru că sunt toţi nişte beţivi, nişte leneşi!", a susţinut Antonescu.
El le-a amintit celor doi că "politica se face în numele oamenilor şi pentru oameni" şi că ar fi trebuit să existe un minim de dialog social măcar pe Codul muncii. "Noi, Opoziţia, i-am adus la aceeaşi masă, sindicate, patronate, ştim în numele cui vorbim. Dumneavosatră în nume cui veniţi aici, în numele patronilor, al angajaţilor, al efigiei spânzurate a lui Avram Iancu?", a întrebat Antonescu, acuzându-i pe pedelişti şi de faptul că nu vor să vorbească despre incidentul de la Miercurea-Ciuc "ca să nu-l supere pe noul lor stăpân, care nu e Traian Băsescu, şi Viktor Orban". Preşedintele PNL le-a mai aruncat pedeliştilor acuza că nu mai au decât o singură preocupare: să nu se mai arunce cineva de sus de faţă cu ei. "Acasă la ei pot să se arunce dacă sunt beţivi şi leneşi!", le-a aruncat Antonescu pedeliştilor, acuzându-i şi că or să tacă mâlc şi atunci când o să vină Viktor Orban "să ne spună cât să mai rămână din ţara asta, câte cetăţenii să avem, când să vorbim, când să tăcem". "Înjosiţi şi batjocoriţi această ţară cu zâmbetul pe buze şi sunteţi îngrozitor de caraghioşi", a încheiat Antonescu.
Si Crin Antonescu are dreptate in ce spune in acest discurs.Nu este normal ca intr-o tara precum Romania, de ziua maghiarilor sa fie "spanzurata" o papusa cu chipul lui Avram Iancu, iar autoritatile sa nu ia nici o masura.Nu este normal ca intr-o tara precum Romania, premierul ungar sa declare ca "Ardealul a fost luat de la noi de tarile si puterile care au avut un scop foarte bine definit, de a atata natiunile si de a desena niste granite la care ei sa fie in continuare puternici si dirijori".
Inteleg pana la un punct, "prietenia" dintre PDL si UDMR, dar nu pot sa fiu de acord cu faptul ca cei care conduc acum Romania nu iau nici un fel de atitudine in fata acestor declaratii...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
joi, 17 martie 2011
Discursul lui Crin Antonescu si problema maghiara...
Etichete:
Antonescu,
Avram Iancu,
Orban,
PDL,
UDMR
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu