Ministerul Educaţiei a început o campanie pentru promovarea Legii educaţiei, primul pas fiind distribuirea unei broşuri initulate "În educaţiei tu faci legea de nota 10 (zece)", care va fi trimisă inspectoratelor şcolare în perioada următoare, a anunţat joi, ministrul Daniel Funeriu. Mai exact, se vrea organizarea în teritorii, de către inspectoratele şcolare judeţene, în perioada 14 martie - 15 aprilie, a unor conferinţe la care vor participa cadre didactice, în scopul discutării metodologiilor pentru care respectivul judeţ a fost responsabil. “MECTS a avut opţiunea de a gestiona procesul de implementare a legii împreună cu cadrele didactice şi, de aceea, campania vizează diseminarea şi discutarea metodologiilor elaborate împreună cu cadrele didactice, cu toţi profesorii României”, a afirmat ministrul Funeriu. Oficialul a argumentat că principiul descentralizării “va duce mecanismele de luare a deciziilor tot mai aproape de elevi”, programa şcolară va fi mai relevantă şi mai aerisită, iar examenele şi evaluările vor avea un rol de îndrumare în folosul elevului. De asemenea, Funeriu crede că implicarea părinţilor în viaţa şcolii va fi una directă şi semnificativă, aceştia urmând să facă parte din consiliile de administraţie ale şcolilor.
Intrebarea care se pune este ce rol are aceasta campanie atata timp cat pana la 15 aprilie metodologiile pentru aplicarea legii nu vor fi terminate.
Cu fiecare zi care trece "apar" la suprafata noi neconcordante in aceasta noua lege a educatiei si cu siguranta ca aceasta lege va trebui sa suporte modificari.
De altfel, eu unul cred ca atunci cand a fost adoptata legea trebuiau sa existe si metodologiile de aplicare a ei.Faptul ca elaborarea acestor metodologii se tot lungeste duce la concluzia ca graba cu care s-a adoptat aceasta lege a fost de natura politica.Iar acest lucru este extrem de trist daca tinem cont de faptul ca aceasta lege afecteaza atat de multi oameni...
Asadar, ministerul doreste promovarea legii printr-o "brosura"...Poate ca era mai eficient sa tipareasca doar legea si sa o distribuie profesorilor.
Si tot legat de lege eu am observat un lucru...De fiecare data cand ea trebuie aplicata in mod punctual se constata ca acest lucru este dificil.Oare de ce?
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu