marți, 5 iulie 2011

Ar fi normal ca directorii si inspectorii care raspundeau de liceele care nu au avut camere video la bacalaureat sa fie demisi...

Liceele din judeţele Suceava şi Harghita, unde s-au înregistrat printre cele mai mari procente de promovabilitate la bacalaureat, nu au avut nicio cameră de supraveghere în sălile de examinare, se spune ca din cauza lipsei fondurilor necesare, si asta chiar daca o camera web costa doar 40 RON.
“Nu am avut camere video în nici un centru. Măsura nu a fost luată de noi. Nu au fost asigurate fondurile necesare de la Consiliile Locale”, a explicat pentru gândul inspectorul şcolar Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Oficialul a apreciat însă că notele mari nu au avut ca motiv lipsa supravegherii video. “Cineva tot trebuia să fie primul, asta nu înseamnă că e hoţ. Cred că profesorii noştri i-au supravegheat cum trebuie pe copii şi nu s-a copiat”, a mai spus Hacman.
Potrivit acesteia, şi în Suceava procentul de promovabilitate a scăzut cu peste 20% faţă de anul trecut şi au existat “foarte puţini copii cu medii de 8 şi 9″, faţă de anii trecuţi.
“Nu camera video este explicaţia pentru rezultatele dezastruoase de la Bac 2011. Avem colegii cu promovabilitate de 80-90%, cu medii absolut normale, dar şi grupuri şcolare cu 9% promovabilitate. A fost generaţia în care s-au acumulat acele SAM-uri (şcoli de arte şi meserii)”, a mai susţinut Laura Hacman.
O situaţie similară a fost înregistrată şi în Harghita, unde niciuna dintre cele 205 săli de examinare nu a avut camere de supraveghere.
“În niciunul dintre centre nu am avut camere. Am avut 205 săli de examene, iar suma ar fi fost mult prea mare. Ne-am consultat cu asociaţiile profesionale, comitetele de părinţi şi profesori, şi am ajuns la concluzia că trebuie să organizăm un bacalaureat conform metodologiei. Am controlat, în fiecare zi, unităţile de examen”, a declarat pentru gândul inspectorul şcolar general al judeţului Harghita, Ferencz Solomon Alpar.
În ceea ce priveşte situaţia de la Constanţa, camerele de supraveghere au fost instalate pe holuri, dar nu în toate liceele. În 15 dintre cele 26 de centre de examinare au existat însă camere video pe culoare şi în zona de acces, a declarat pentru gândul Gabriela Costea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Pe de altă parte, în judeţul Brăila, situat pe locul cinci în topul promovabilităţii, cu 57% dintre liceeni care au trecut Bac-ul, în aproximativ 70% dintre centre au existat camere de supraveghere atât în şcoli, cât şi pe culoar, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, Viorel Botea. Acesta a explicat rata mare de promovabilitate din judeţ (57%) prin faptul că aproximativ 10-12% dintre elevii care trebuiau să dea examenul anul acesta au rămas corigenţi.

Asadar, in judetele unde nu au fost camere video au fost inregistrate rezultatele cele mai bune.Nu am inteles insa cum de nu a fost posibil ca in aceste judete sa se instaleze camere web.Se stie faptul ca fiecare liceu are cel putin un cabinet de informatica deci baza materiala exista...cat despre pretul unei camere web nici nu trebuie sa comentam.Cu siguranta ca acolo nu s-a dorit supraveghere video...
Doar ca regulile sunt aceleasi pentru toata lumea asa ca eu consider ca directorii scolilor unde nu au fost camere video ar trebui sa fie demisi.Si acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu inspectorii care aveau in subordine liceele respective...
Si as mai avea o curiozitate aici...Stiu ca 65 de elevi au luat nota zece la acest examen.Nu pun la indoiala valoarea acestor elevi, cu siguranta ca s-au pregatit foarte bine pentru acest examen.As vrea sa stiu insa cati dintre acesti elevi au sustinut examenul avand camere video in sala de examen...Este important de stiut acest lucru pentru a putea evalua corect rezultatele morale ale acestui examen...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu