Procurorii au dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe 12 iulie, faţă de Roberta Alma Anastase şi faţă de Sever Voinescu, pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.
Potrivit unui comunicat remis ieri, "la data de 28.09.2010 s-a înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC din Camera Deputaților în legătură cu desfășurarea, la data de 15 septembrie 2010, în Camera Deputaților, a votului la Legea sistemului unitar de pensii. De asemenea, au fost formulate plângeri, cu acelaşi conţinut de către Fundația pentru Apărarea Cetățenilor pentru abuzurile statului şi de către patru persoane fizice (conexate conform dispoziţiilor art.33-34 din Codul de procedură penală.)".
"Decizia Parchetului este de natură a genera serioase îndoieli cu privire la independența și corectitudinea justiției. Constatăm că, deși întreaga Românie a putut vedea imagini în care președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, asistată de secretarul Camerei, Sever Voinescu, a numărat 170 de voturi când în sală se aflau doar 80 de deputați, acestea nu au contat. În acest context, o asemenea decizie riscă să afecteze grav nu numai credibilitatea justiției, ci și încrederea opiniei publice în capacitatea instituțiilor de a aplica în mod corect și echitabil legea, în fața căreia toți cetățenii trebuie să fie egali, indiferent de funcția pe care o ocupă la un moment dat", se arată într-un comunicat de presă al PNL, remis astazi..
PNL precizează că punctul de vedere este prezentat "în virtutea dreptului fundamental la liberă exprimare, pe fondul preocupării cu privire la funcționarea statului de drept și a separației puterilor în România de astăzi".
Asadar, pentru procurori se pare ca 80 este egal cu 170...Pentru noi insa aceasta egalitate chiar nu exista...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
marți, 19 iulie 2011
Parchetul a scos-o basma curata pe Roberta Anastase...
Etichete:
Anastase,
Camera Deputatilor,
Frauda
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu