Presedintele Traian Basescu a lansat un nou atac la adresa profesorilor, ieri, intr-un interviu televizat.
"Dacă citiţi raportul comisiei prezidenţiale pentru educaţie, veţi constata că asta era evaluarea de acum trei ani. S-a tergiversat mult introducerea noii legi a educaţiei. Reforma Marga a fost un mare eşec şi rezultatele s-au văzut după vreo 10 ani. Desfiinţarea profesionalelor, scoaterea tehnicienilor din sistemul de învăţământ a fost o mare eroare. Acum, vedem rezultatele. trebuie aplicată noua lege cu toată fermitatea şi trebuie să găsim formule pentru a da o şansă acestor copii. Şi copiii trebuie să înţeleagă că nu se mai poate lua bacalaureatul copiind. trebuie să mergi şi puţin la şcoală, trebuie să ai profesori pregătiţi", a spus Băsescu.
Preşedintele crede că profesorii sunt foarte bine plătiţi, raportat la orele de lucru.
"Cadrele didactice, pe ora de lucru, sunt printre cel mai bine plătiţi din România. Şi eu aş vrea să lucrez 16 ore, să mai fac şi meditaţii. Mi-au răspuns şi o să îmi mai răspundă. De tare ce s-au pregătit, s-a văzut la bacalaureat. Cu tot respectul pentru cei care au avut promovabilitate bună", a mai precizat Băsescu.
Intrebat cu ce nota a absolvit liceul, Basescu a spus: "Nu-mi aduc aminte, da' sa stiti ca n-am fost un absolvent de zece, cred ca a fost pe la 7,40, 7,50, pe acolo".
Asadar, Traian Basescu isi "varsa" inca odata ura asupra profesorilor.Se dovedeste din nou ca spusele presedintelui de acum cativa ani se confirma.
Băsescu Traian:" Şi acum, când văd un profesor, cred că o să-mi pună un 4, hăhă!"...
Cu siguranta ca presedintele a ramas cu un oarecare disconfort din scoala si inca are un complex in fata profesorilor.
Declaratia de la TVR dovedeste inca odata faptul ca acesta nu prea are habar despre ce se intampla in educatie.Se spune in respectiva declaratie ca Andrei Marga ar fi desfiintat scoala profesionala, doar ca lucrul acesta s-a intamplat sub comanda Ecaterinei Andronescu in ultimul mandat comun PDL-PSD.
Cat despre raportul dintre orele lucrate si salarizare, acolo presedintele chiar "bate campii".In conformitate cu art.262 din Legea Educatiei:
"Art. 262. - (1) Activitatea personalului didactic de predare se realizeaza intr-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe saptamana, si cuprinde:
a) activitati didactice de predare-invatare-evaluare si de instruire practica si examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de invatamant;
b) activitati de pregatire metodico-stiintifica;
c) activitati de educatie, complementare procesului de invatamant: mentorat, scoala dupa scoala, invatare pe tot parcursul vietii.
(2) Activitatile concrete prevazute la alin. (1), care corespund profilului, specializarii si aptitudinilor persoanei care ocupa postul didactic respectiv, sunt prevazute in fisa individuala a postului. Aceasta se aproba in consiliul de administratie, se revizuieste anual si constituie anexa la contractul individual de munca."
Legea este cat se poate de clara, doar ca este posibil ca presedintele sa nu aiba habar de acest articol.Cat despre orele predate efectiv, numarul acestora este de 18 pe saptamana si nu de 16 asa cum crede Traian Basescu.În învăţământ, salariul mediu net este acum in jur de 10 milioane de lei.Daca impartim acest venit la 160 ore luna, respectiv 40 ore/sapt x 4 saptamani/luna, obtinem fabuloasa suma de 6.25 RON pe ora, iar daca ne luam dupa presedinte si impartim acest venit la 72 ore luna, respectiv 18 ore/sapt x 4 saptamani, obtinem 14 RON pe ora efectiv predata.
Fabulos, nu? Si inca ceva...Daca impartiti la 2 aceste venituri obtineti salariile celor care au doar cativa ani de cand au intrat in invatamant.
Ca o concluzie...Presedintele isi permite sa atace din nou, intr-un mod gratuit, profesorii.Frustrarile trecutului isi spun din nou cuvantul...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
marți, 26 iulie 2011
Frustrarile trecutului isi spun din nou cuvantul...Traian Basescu "ataca" din nou profesorii...
Etichete:
profesori,
Traian Basescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu