marți, 7 septembrie 2010

Basescu "pregateste terenul" pentru un nou imprumut cu FMI-ul...

"Trebuie să vedem cât de mult vom continua să cheltuim pentru costuri sociale. Avem un deficit de aproape 3 miliarde de euro, ceea ce este dramatic. Trebuie să reducem toate bugetele", a spus Băsescu.
Acestea sunt cuvintele actualului presedinte in cadrul discutiei de ieri cu şeful Delegaţiei FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks.
Mai mult decat atat,preşedintele Traian Băsescu vrea să se adreseze din nou parlamentarilor, pe 21 septembrie. Şeful statului le-a trimis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere în care le aduce la cunoştinţă că vrea să transmită un mesaj pe teme de politică internă, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
"În temeiul art. 88 şi art. 65 alin. 2, lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă aduc la cunoştinţă faptul că doresc să adresez Camerelor reunite ale Parlamentului un mesaj pe probleme actuale de politică internă", precizează preşedintele României în scrisoare.
Traian Băsescu a propus data de 21 septembrie pentru această şedinţă. "Având în vedere condiţionările agendei de lucru, vă propun data de 21 septembrie 2010, la o oră pe care o veţi stabili dumneavoastră", a scris şeful statului.
Este cat se poate de clar faptul ca presedintele pregateste terenul pentru un nou imprumut cu cei de la FMI.A adoptat aceeasi tactica ca si in trecut, aceea de a prezenta situatia Romaniei ca fiind una catastrofala.Cu singurele solutii de iesire din criza , un nou imprumut la FMI si reducerea cheltuielilor bugetare.Fara insa sa ne spuna cineva ce s-a intamplat cu cele "n transe" imprumutate pana acum de la FMI.Fara sa ne spuna cineva unde anume si in contul cui s-au dus toti acesti bani...Nu stiu cum se face, dar din momentul in care au inceput aceste imprumuturi de la FMI a inceput si declinul economic in Romania.Totul a fost pus pe seama crizei, doar ca acesta este doar partea de la suprafata a iceberg-ului...Partea care nu se vede a acestei "afaceri" este tocmai destinatia acestor bani .Eu cred ca acolo, la varf, are loc un intreg plan de "delapidare" a Romaniei."Baietii destepti" de la PDL si-au dat seama ca acesta este "ultimul tun" pe care mai pot sa-l dea si actioneaza in consecinta.Si pentru ei este foarte clar ca dupa acesta guvernare de tip America de Sud acest partid, daca va mai ajunge vreodata in parlament, va avea doar un rol decorativ. Este insa foarte trist faptul ca acest guvernul "al neputinţei" vrea să ne îndatoreze pana şi nepoţii.Pentru a se imbogati "ei si ai lor"...Va mai amintiti cum procedau stramosii nostri atunci cand erau atacati? Se spune ca "secau fantanile si incendiau pasunile" pentru ca atacatorii sa aiba probleme...Doar ca presedintele si acest guvern "seaca fantanile si incendiaza pasunile" fara sa ne atace nimeni...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

2 comentarii:

  1. Domnule PROFESOR
    Un mic comentariu pentru relaxarea dvs.

    O ZI DIN VIAŢĂ
    de mine


    Astăzi e soarele pe cer,
    Mă simt mai tare, mai prosper,
    Dar, când umblu la frigider,
    Ce pot sa fac ? Decât să zbier !

    De ce ? E simplu ! N-aţi ghicit ?
    Mă simt din nou mai fericit.
    Căci neavând ce mai mânca,
    Dantura mi-o voi proteja.

    O boare rece m-a lovit
    Din frigider ! Cred c-aţi ghicit !?
    Deja mă simt la Polul Nord,
    Precum un pinguin netot.

    Cu degetele îngheţate,
    Apuc telecomanda, frate.
    Mă uit să văd pe ce s-apăs.
    Aleg modul liber-ales.

    Să fac infarct ! Zău, chiar aşa !
    Nu mi-am putut imagina,
    Că FMI-ul a venit
    Şi iar ne ia la jumulit.

    Dar, staţi ! apare Ponta-acum.
    Este nervos, zici că-i „nebun”
    S-a luat de Boc că-i nesimţit,
    Şi că pe toţi el ne-a minţit.

    Spre seară, pentru relaxare,
    Mazăre iese pe ecrane,
    Într-o ţinută adecvată,
    Cauzei crizei invocată.

    Şi pe un ton milităros,
    Ne-a explicat cum d-na Nuţi,
    A mai găsit un os de ros,
    In spiritul vag al virtuţii.

    Se face seară şi-i păcat,
    O zi din viaţă a plecat !
    Dar, ne trezim de dimineaţă
    Cu gândul spre o altă viaţă.

    RăspundețiȘtergere
  2. gabriel teodorescu7 septembrie 2010 la 11:29

    Stopati curba de sacrificiu si distrugerea unei categorii sociale numite simplu- bugetari
    si daca sunteti de acord puteti semna aici
    http://www.petitieonline.ro/petitie-p08386056.html


    In acest an am asistat neputinciosi, la un exces de Legi si Ordonante, de norme imprevizibile, date de actualul guvern, toate culminad cu Legea 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si Legea noului Cod Fiscal.
    In perioada imediat urmatoare acelasi Guvern intentioneaza modificarea tuturor legilor pentrut bugetari, precum si modificarea Codului Muncii.
    Legea 330/2009 care oricum a fost aplicata in mod discriminatoriu pentru unii bugetari, va deveni istorie, deorece Guvernul vrea ca salariile bugetarilor sa fie variabile, de la an la an, in funcţie de PIB. Orice act normativ conform legii fundamentale, trebuie sa fie explicat si argumentat de catre Guvern.
    Disculparea guvernantilor actuali, vezi cazul minciunii prin omisiune, sau falsele argumentari ale Premierului Boc, si ale ministrilor sai, nu ma pot convinge ca imi va fi mai bine anul viitor.
    Deficitul bugetar actual este in mare masura datorat, incapacitatii guvernului de a elimina propria coruptie, dar nu este un motiv de restrangere a drepturilor consitutionale ale unor cetateni intr-o societate democratica.
    Vedeti in ultimul an, acesti guvernanti nu au luat nici o masura de redresare economica a Romaniei, desi se vorbeste despre o politica coerenta, si masuri anticriza.

    RăspundețiȘtergere