sâmbătă, 31 martie 2012

S-a emis Statutul Studentului…


Vineri, 30 martie, s-a semnat Codul Drepturilor si Obligaţiilor Studenţilor, document ce poate fi citit aici. Ministrul Educaţiei, Catalin Baba şi liderii celor trei federaţii studenţeşti din România, Daniela Alexe – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Cristian Lumezeanu – Uniunea Studenţilor din România (USR) si Ion Cristian Poenaru – Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) s-au întrunit în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul MECTS pentru a semna acest document.

„Cred că într-adevăr astăzi am reuşit un lucru important pentru Ministerul Educaţiei şi pentru mişcarea studenţească din România, dar şi pentru sistemul de învăţământ superior. Semnarea acestui document are o importanţă deosebită pentru că preia principalele prevederi din Legea Educaţiei Naţionale. Pe de altă parte, reuşeşte să prezinte în detaliu mecanisme, structuri şi să dea răspunsuri la câteva dintre problemele esenţiale pe care le-au ridicat toate organizaţiile studenţeşti. Practic, ceea ce am semnat noi astăzi este un document cadru. Pornind de la acest document cadru, la nivelul fiecărei universităţi, reprezentanţii studenţilor vor trebui să încheie cu administraţiile academice nou alese astfel de protocoale şi, de ce nu, astfel de coduri ale studenţilor", a declarat Cătălin Baba.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a încercat vreme de 5 ani să obţină un statut propriu pentru studenţii români, să le fie legiferate drepturile şi obligaţiile în mediul universitar.

Statutul Studentului este o iniţiativă legislativă 100 % studenţească realizată de ANOSR prin intermediul dezbaterilor. Dreptul de a beneficia de suport de curs gratuit, în mod fizic sau electronic şi acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit, în bibliotecile universitare sau pe site-ul facultăţii şi dreptul de a beneficia la începutul primului an de studiu de un „Ghid al studentului” care să conţină toate informaţiile necesare. Un alt drept pe care l-au dobândit studenţii prin acest document este de a evalua cadrele didactice. Rezultatele sunt publice şi vor conţine centralizarea tuturor evaluărilor pentru fiecare profesor în parte. De asemenea, au dreptul de a organiza alegeri pentru candidaţii reprezentanţi în mod liber şi independent, fără implicarea cadrelor didactice sau a conducerii universităţii/facultăţii.

Alte drepturi specificate în document:

Dreptul de a nu avea condiționat statutul de student reprezentant în funcție de performațele academice

Dreptul de a refuza să participe la procesul educațional mai mult de 8 ore pe zi

Dreptul de a contesta notele obținute la examenele scrise, rezolvarea contestației fiind făcută de către o comisie din care nu fac parte cadre didactice care au evaluat inițial, în prezența studentului contestator, în cazul care studentul solicită acest lucru

Dreptul de a beneficia de un număr minim de cursuri opționale din totalitatea cursurilor universitatii, pentru a asigura un traseu flexibil de învățare

Dreptul de a beneficia de gratuitate la eliberarea actelor care atestă statutul de student, precum și a actelor de studiu

Dreptul de a avea un statut la nivelul fiecărei universități, adoptat de Senatul Universitar, care să respece cadrul oferit de Statutul Studentului național

Dreptul oranizațiilor studențești de a realiza un raport anual prin care să evalueze măsura în care se respectă și se implementează Statutul Studentului

„Adoptarea Statutului Studentului este un rezultat major pentru studenții români pentru care ANOSR a militat încă din 2007. După ce a fost dezbătut cu toți reprezentanții studenților, după lungi negocieri, amânări și presiuni in stradă, ne bucură să avem într-un final un statut propriu, care să ne garanteze drepturile din universitate", a spus Daniela Alexe, președinte ANOSR.

In Legea Educaţiei nu sunt cuprinse drepturile şi obligaţiile studentului? Nu era aceasta deja o forma de legitimitate a statutului studentului? Cred ca această democratizare a statutului studentului român nu face decât să „aerisească” şi mai tare atmosfera din mediul universitar. Am terminat facultatea acum vreo 7 ani. Cum aş fi putut eu să îndrăznesc să o evaluez pe d-na prof. ZOE PETRE, pe d-l prof. ALEXANDRU BARNEA sau pe d-l prof. VALENTIN STAN??? Aveam eu, in putin peste doua decenii de viaţă, cunoştinţele dumnealor academice, erudiţia dumnealor, ca să îmi pot permite să îi evaluez??? Dânşii m-au covârşit întotdeauna cu respectul dumnealor pentru calitatea mea de student şi de foarte puţine ori am putut să-mi ridic ochii din pământ spre a-i privi în întreaga lor plenitudine.

Suporturi de curs gratuite, în mod fizic sau electronic... Dar participarea şi notarea sau înregistrarea cursului nu înseamnă că acesta ne parvine obligatoriu şi gratuit, dacă ne gândim la forma de învăţământ a facultăţii la zi? Sau de fapt se doreşte eliminarea tânguielilor pe lângă studenţii care frecventează toare cursurile şi implicit iau notiţe, în timp ce alţii pierd nopţile prin Complexul Univeristar Regie sau mai nou prin Centrul Vechi??? Să merg la bibliotecă, fie în faculate, fie la Biblioteca Centrală Universitară, nu mi-a îngrădit nimeni niciodată accesul, de asemenea site-ul facultăţii şi al universităţii mi-a fost tot timpul disponibil, deşi pe vremea aceea computer-ul nu era o uzanţă curentă.

Şi ar mai fi şi alte aspecte de combătut din această listă de doleanţe a studenţilor, numai că e bine să le apreciem totuşi efortul de a-şi dobândi statut legal…

Profesor Roxana Cercel

OCD-PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu