An de an presa vuieşte despre rezultatele nefaste pe care le obţin elevii la examenele naţionale sau despre modesta pregătire a profesorilor şi conduita lor coruptibilă.
Iată că şi anul acesta, elevii români participanţi la olimpiadele internaţionale se întorc acasă cu medalii. Oare de cine au fost pregătiţi aceşti elevi? Oare nu tot aceşti profesori blamaţi ai şcolii româneşti i-au învăţat şi pe elevii olimpici???
Elevii români participanţi la a XXIV-a ediţia a Olimpiadei Internaţionale de Biologie, desfăşurată în perioada 14-20 iulie la Berna în Elveţia, au reiterat performanţa de anul trecut, obţinând trei medalii de bronz.
Cei trei medaliaţi la această prestigioasă competiţie sunt Oana Elena Băran (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Vlad Coşoreanu (Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa) şi Cristian Alexandru Bolunduţ (Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca), laureat cu bronz şi la ediţia precedentă. Din lotul olimpic al României a făcut parte şi Miruna-Ioana Curea.
Olimpiada Internaţională de Biologie din acest an a reunit 240 de concurenţi din 60 de ţări.
Felicitări elevilor şi profesorilor!!!
Postat de: Prof. Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu