duminică, 31 octombrie 2010

Sondaj Institutul de Politici Publice...

Sondajul a fost realizat de catre Institutul de Politici Publice în perioada 2 octombrie-11 octombrie a.c. pe un eşantion reprezentativ de 1430 de persoane cu vârsta peste 18 ani cu o eroare tolerată de +/- 3%.Intentiile de vot sunt urmatoarele:

PSD - 40%
PNL - 25%
PDL - 15%
UDMR - 6,5%
PRM - 5%
UNPR - 3%
PP - 2,5%
PNŢCD - 1%
Altele - 2%

Concluzii:
PSD-ul cu cele 40 % din optiunile de vot va fi probabil partidul care va guverna dupa alegerile viitoare.Doar ca nu o va face singur ci cu unul dintre partidele situate pe locurile al doilea si al treilea, respectiv PNL sai PDL.Asta daca nu cumva din redistribuiri va reusi impreuna cu UDMR-ul sa depaseasca 50% din voturile exprimate.Pe mine personal ma surprinde scorul celor de la PDL, 15% este mult prea mult pentru un partid care in cei doi ani de guvernare nu a facut decat sa distruga aceasta tara.Ma bucura in mod sincer scorul mic al partidului tradatorilor, UNPR, un partid care nu mai are ce cauta in parlamentul viitor.Cred ca si scorul Partidului OTV-ist este cel real, desi in alte sondaje de opinie acest partid aparea cu peste 10% din intentiile de vot.As vrea sa spun ceva si despre rezultatele PNL-ului.Este cat se poate de clar ca este loc de mai bine, cele 25 de procente pot fi cu siguranta depasite.Eu unul vad PNL-ul cu minim 30% la alegerile viitoare ...Iar PDL-ul nu il mai vad intrand in parlament...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Doamna Cristina Anghel va iesi din greva foamei...

După 68 de zile de greva foamei, învăţătoarea din Caracal a hotărât astăzi să iasă de luni din forma extremă de protest care îi pune viaţa în pericol.
Potrivit Realitatea TV, arhiepiscopul Ioan Selejan de Harghita şi Covasna a reuşit s-o convingă pe învăţătoare să renunţe la forma de protest.
Ii multumim doamnei invatatoare pentru tot ce a facut pentru noi in aceasta perioada.
Prin protestul sau a reusit sa tina treaza atentia opiniei publice asupra sistemului educational din Romania.Pot spune ca doamna invatatoare a reusit sa faca mai mult decat am reusit sa facem noi ceilalti profesori impreuna.Actiunea sa a depasit orice actiune organizata de catre sindicate si chiar daca nu a avut eficienta scontata, protestul sau a reusit sa sesibilizeze opinia publica.
Sa renunti in mod voluntar la hrana timp de 68 de zile chiar nu este un lucru usor.Poate ca unii dintre dumneavoastra veti spune ca intregul popor este acum infometat datorita acestui guvern.Si in mare parte ati si avea dreptate, doar ca greva foamei este un aspect iar incompetenta unui guvern este un alt aspect.
Si as mai vrea sa spun ceva aici...As vrea sa salut incetarea acestui protest al doamnei invatatoare si pentru simplul motiv ca oricat ar fi stat aceasta in greva foamei acest guvern nu ar fi miscat nici macar un deget in favoarea doleantelor ei legitime.Este cat se poate de clar faptul ca Boc si ai lui ar calca si pe cadavre pentru a-si pastra functiile din fruntea guvernului.
Iar in final, daca doriti sa intelegeti ce inseamna demagogie va invit sa cititi declaratiile ministrului Funeriu la aflarea vestii ca doamna invatatoare a iesit din greva foamei...
„Am invitat-o deja pe doamna Anghel, ca, imediat ce starea de sănătate i-o va permite, să avem o discuție la minister, astfel încât și ea să fie parte a soluției și a viitorului. Punctele de vedere ale domniei sale sunt foarte importante pentru noi”, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu...


Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

vineri, 29 octombrie 2010

Legea educatiei maghiarilor?

Legea educaţiei naţionale, adop­ta­tă miercuri noapte de Guvern şi asumată ieri în faţa Parlamentului de Cabinetul Boc, a fost preţul plătit de PDL pentru ca UDMR să nu voteze mo­ţiunea de cenzură a Opoziţiei.
Aceasta lege data in graba pare a fi facuta special pentru a avantaja comunitatea maghiara lucru extrem de vizibil din cele ce urmeaza.
-La capitolul pri­vind mi­no­ri­tăţile se prevede că toa­te disciplinele se studiază în limba ma­ternă, singura excepţie făcând-o dis­ciplina Limba română, care se va stu­dia în română, dar după manuale ela­borate special pentru minorităţile respective.
-Istoria şi Geografia României se vor studia în lim­ba maternă a minorităţii respective, după manuale traduse.
-În cazul exame­ne­lor de absolvire a liceului, elevii care au studiat Istoria sau Geografia în limba maternă şi au această disciplină ca probă de examen pot susţine examenul în limba maternă în care au studiat.
-elevii din partea mi­no­rităţilor vor avea ca discipline de studiu şi Istoria, şi tradiţiile mi­no­r­i­tăţii respective, după manuale speciale pe care Mi­nisterul Educaţiei este obligat să le pună la dispoziţie.
-„Pentru elevii aparţinând mi­no­ri­tă­ţilor naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură manualele şcolare, care pot fi: manuale elaborate în lim­ba de predare a minorităţilor şi ma­nu­ale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Minis­terul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru titlurile needi­tate din cauza tirajului redus".
-Obligativitatea instalării a câte unui director maghiar în şcolile cu învăţământ mixt. In lege se spune că „în unităţile şcolare cu predare şi în limbile minorităţilor naţionale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităţilor respective, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională".
-Legea mai spune că „în comunicarea internă şi în comunicarea cu părinţii elevilor şi ai preşcolarilor se poate folosi şi limba de predare".
- Elevii maghiari vor studia limba şi lite­ratura maternă, Istoria şi tradiţiile minorităţii lor, precum şi muzica minorităţii, „pe baza programelor şi a metodologiilor specifice elaborate de colective de experţi cunoscători ai limbii şi ai culturii minorităţii respective şi aprobate potrivit legii".

Ma intreb ce se intampla daca la guvernare se afla si un partid al romilor...Este cat se poate de clar ca toate aceste articole de lege au fost date in favoarea minoritatii maghiare si in defavoarea comunitatilor romanesti din acele zone.Spre exemplu daca intr-o clasa mixta formata din romani si maghiari, conform legii la sedinta cu parintii se va discuta in limba maghiara in conformitate cu legea, acest lucru ar obliga parintii elevilor romani sa cunoasca limba maghiara pentru a intelege ce se discuta. Nu mai vorbesc despre manualele de import care, cu siguranta ca vor avea o alta orientare decat cele scrise si tiparite in tara.
Ca o concluzie, prin aceste articole de lege antinationale, PDL-ul nu a facut decat sa susţină desfiinţarea învăţământului românesc din Ardeal ...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 28 octombrie 2010

Motiune de cenzura pe Legea Educatiei...

Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat că liberalii au început să strângă semnături pentru a depune o nouă moţiune de cenzură, după ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei.Este vorba despre o lege care va influenta in bine sau in rau viitorul nostru si al copiilor nostri.De aceea este anormal ca tocmai aceasta lege sa fie asumata prin raspunderea guvernului si nu sa fie dezbatuta articol cu articol in parlament.Ieri seară, miniştrii Cabinetului Boc au dezbătut 1000 de amendamente la aceasta lege în numai cinci ore, adică 3 amendamente pe minut. Din acest punct de vedere este cat se poate de clar faptul ca aceasta lege a fost facuta "pe genunchi" si ca eficienta ei va fi nula.
Liderul deputatilor liberali, Calin Popescu Tariceanu a invocat decizia CCR în urma sesizării din 2009 în urma asumării răspunderii pe Legea educaţiei. "La data respectivă CCR a decis că această asumare este neconstituţională, întrucât nu respectă o serie de condiţii care trebuie întrunite la asumarea răspunderii Guvernului. printre altele urgenţa unei elaborări legislative în domeniu care să aibe aplicabilitate imediată. Această lege nu întruneşte acest criteriu, pentru că ar urma să fie aplicată din anul şcolar următor 2011-2012. Deci asumarea nu se justifică. Noi am dorit să intervenim la dezbaterile pe procedură pentru a cere scoaterea de pe ordinea de zi a asumării răspunderii, preşedintele de şedinţă a desconsiderat prioritatea grupurilor parlamentare să intervină pe procedură şi i-a dat cuvântul premieurlui, în afara oricărei proceduri prevăzute de regulament", a spus Tăriceanu.
La dezbaterile acestei legi opozitia s-a retras din parlament si este foarte posibil ca actula majoritate parlamentara sa nu intruneasca cvorumul pentru ca sedinta sa fie statutara.Doar ca daca este prezenta acolo Roberta Anastase, simbolul hotiei din Parlamentul Romaniei, acest lucru se va rezolva ca si la votarea Legii Pensiilor...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

miercuri, 27 octombrie 2010

Inspectori cu metehne comuniste...

Conform unei dispoziţii primite de la Inspectoratul Şcolar din Hunedoara, profesorilor nu li se permite învoirea sau absenţa sub nici o formă în zilele de 27 şi 28 octombrie, şi mai mult de atât, orele neefectuate vor face obiectul unei anchete disciplinare.
"Inspectoratul Şcolar al judeţului Hunedoara,
adresa transmisă către toti directorii unităţilor şcolare:
1 - în calitate de director aveti obligaţia de a asigura un climat optim pentru desfăşurarea procesului de învăţământ în unitatea pe care o conduceţi,
2 - în consecinţă veţi lua toată măsurile astfel încât programul şcolar să se desfăsoare integral,
3 - în zilele de 27 şi 28 nu se acordă nici o învoire,
4 - orele neefectuate vor face obiectul unei anchete disciplinare.
Semnează inspectorul şcolar general domnul Alexandru Lăutaru".
Aceasta adresa poate fi vizualizata si aici


Nu am citit in nici un regulament scolar despre termenul de "invoire" asa ca nu prea vad cum poate fi sanctionat cineva care este in situatia aceasta.Este interesant enuntul de la punctul 4, cel care spune ca "orele neefectuate vor face obiectul unei anchete disciplinare".Lasand la o parte gramatica, chiar nu vad cum niste ore pot face subiectul unei anchete disciplinare, cu siguranta ca referirea era la profesori, doar ca inspectorul respectiv s-a ferit sa formuleze explicit acest lucru.
Este foarte clar faptul ca aceasta actiune este una de intimidare, se stie de catre toata lumea ca un profesor nu poate fi sanctionat decat prin votul consiliului profesoral din care face parte, si nu imi imaginez ca un colectiv de profesori sa isi "pedepseasca" colegii care participa la un miting unde demonstreaza pentru binele tuturor cadrelor didactice.
As mai vrea sa spun ceva legat de aceasta adresa de la Hunedoara care va fi probabil urmata si de catre alte inspectorate scolare.Nu stiu daca va mai amintiti dar in 21-22 decembrie 1989 multi directori de intreprinderi au sudat portile fabricilor lor tocmai pentru ca muncitorii sa nu poata iesi la manifestatia contra lui Ceausescu.Doar ca pana la urma muncitorii de atunci au iesit la manifestatie, asa cum se va intampla si cu profesorii de astazi.
Sunt semnale ca roata istoriei se intoarce...Ceausescu a "radicalizat" populatia impotriva sa in 25 de ani...Basescu si Boc au reusit acest lucru in doar 2 ani de zile...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

luni, 25 octombrie 2010

Schimbari aduse de noua lege a educatiei...

Postez in cele de mai joc care vor fi principalele modificari aduse de noua lege a educatiei:

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR
Grupa pregătitoare devine obligatorie şi va fi inclusă în ciclul primar.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
La fiecare doi ani, elevilor le vor fi testate competenţele;
Fiecare elev va avea un portofoliu care va aduna mediile şi rezultatele la testările susţinute şi îl va "urmări" până la admiterea la liceu.
GIMNAZIUL
Prima testare serioasă a elevilor va fi în clasa a VI-a, când aceştia vor susţine, pe lângă o probă la ştiinţe şi una la română, un examen de competenţe digitale;
Clasa a IX-a va face parte din ciclul gimnazial;
Testarea naţională va fi susţinută în scris la română şi la matematică şi va exista şi o probă practică de cultură civică;
Programele şcolare vor fi axate pe competenţe;
Orarele vor fi aerisite: 20 de ore pe săptămână la gimnaziu, 25 la liceu.
ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
Admiterea la liceu se va face pe baza portofoliului elevilor, însă instituţiile de învăţământ care doresc pot organiza admitere;
Liceul va avea o durată de trei ani;
Bacalaureatul va fi diferenţiat în funcţie de profil şi de specializare.
PROFESORII
Cei nou-intraţi în sistem vor fi obligaţi să aibă diploma de licenţă şi pe cea de masterat şi un an de "ucenicie" pe lângă un profesor - mentor;
Dascălii nu se vor mai titulariza în sistem, ca până acum, ci la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ la care vor dori să predea.
PĂRINŢII
Cei cu copii care nu vor veni la scoala vor plăti amenzi şi de 1.000 de lei pentru absenţele odraslelor.

Concluziile le trageti dumneavoastra...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

duminică, 24 octombrie 2010

Legea educatiei...

Această lege aduce schimbări în organizarea şcolară. Astfel clasa pregătitoare trece de la grădiniţă la învăţământul primar, iar clasa a IX-a trece la gimnaziu, astfel că liceul va avea doar trei ani. Admiterea la liceu se va face pe bază de portofoliu şi examen organizat de fiecare şcoală în parte. Elevii vor fi evaluaţi din doi în doi ani prin teste naţionale.Profesorii vor fi obligaţi să facă un masterat didactic urmat de stragiu de practică la o şcoală sub îndrumarea unui profesor coordonator,pentru a putea intra în sistem.
Părinţii vor scoate mai mulţi bani din buzunar dacă copii vor chiuli sume cuprinse între100 şi 1000 de lei sau muncă în folosul comunităţii.
Guvernul vrea să-şi asume răspunderea pe această lege săptămâna viitoare deşi sindicatele au criticat-o. Profesorii au protestat toată săptămâna trecută cerând demisia ministrului Daniel Funeriu şi neasumarea Legii Educaţiei.

Sursa: http://www.realitatea.net/

Si ar mai fi multe de spus aici...In primul rand aceasta lege se doreste a fi adoptata in graba pentru a face pe plac celor de la UDMR.Uitand insa ca este o lege care ne intereseaza pe noi toti.
Fiecare ministru al educatiei atunci cand ajunge la putere doreste sa schimbe din temelii aceasta lege, pentru a-si lega numele de ea.Poate ca pentru fiecare ministru acest lucru ar insemna "ridicarea pe un soclu", doar ca pe noi, parinti si dascali acest lucru chiar nu ne intereseaza.
Dovada ca aceasta hotarare de asumare a acestei legi a fost luata in pripa o spune si faptul ca saptamana trecuta, de pe o zi pe alta, s-au trimis fax-uri in scoli sa se organizeze consilii profesorale in care sa se faca propuneri pentru noua lege.Uitand insa ca multi dintre profesori nici macar nu mai au habar care este varianta de lege pe care doreste guvernul sa si-o asume.
Ca in final oricum nu s-ar fi tinut cont de acele propuneri este o alta poveste.
Iata ca si astazi o parte dintre ministrii se intalnesc pentru a discutata tocmai despre aceasta lege a educatiei.Lasam la o parte faptul ca acesti ministri nu au nici cea mai mica legatura cu sistemul de invatamant si ne intrebam daca astazi la guvern, Boc si ai lui nu vor strica de tot varianta de lege votata de catre Camera Deputatilor.Nu stiu ce satisfactie are acum un deputat chiar si PDL-ist stiind ca a votat aceasta lege intr-o anumita forma si ca cei de la guvern o modifica dupa bunul lor plac.Chiar asa...ce rol mai are parlamentul in tara aceasta atata timp cat principalele legi sunt luate prin asumarea raspunderii de catre un guvern incompetent?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Romania in presa straina...Cum nu se conduce o tara...

Votul "eronat" al parlamentarilor PDL este un exemplu al politicii "disfuncţionale" din România, unde legile par adeseori concepute cu câteva minute înaintea votului parlamentar şi unde se ţine prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar, comentează pe blog The Economist, citat de Mediafax.
Pare o glumă de 1 Aprilie, începe comentariul publicat pe blogul "Eastern approaches"şi intitulat "Cum nu se conduce o ţară", adăugând că parlamentarii din cadrul partidului de guvernământ (PDL), inclusiv miniştrii, au votat pentru scăderea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 500 de euro (2.000 de lei), după ce Guvernul a mărit TVA cu doar câteva luni înainte, în cadrul unui acord cu FMI.
"Dar această ultimă gafă se încadrează în tradiţia obositoare de proces politic disfuncţional în România, unde legile par adeseori schiţate cu câteva minute înaintea votului parlamentar, ţinându-se prea puţin cont de strategia pe termen lung sau de impactul financiar", comentează The Economist.
O evaluare a structurii guvernamentale din România, realizată de Banca Mondială vorbeşte despre o "prevalenţă a luării de decizii ad-hoc" şi critică "folosirea frecventă" a ordonanţelor de urgenţă care ignoră legile aprobate de Parlament. În pofida planurilor anunţate, în urmă cu cinci ani, de a măsura rezultatele în loc de planuri, nu s-a făcut nimic. De asemenea, acesta denunţă absenţa ierarhizării politicilor şi faptul că "legile sunt aprobate de obicei fără finanţare adecvată".
Cu o economie încă recesiune şi un al doilea împrumut de la FMI negociat la Bucureşti, această ultimă gafă alimentează apelurile la demisia Guvernului, pe fondul moţiunii de cenzură ce urmează să fie supusă votului Parlamentului miercuri, conchide publicaţia.
Greşeala colectivă din Parlamentul României a apărut într-o serie de publicaţii străine. Un articol publicat de AP, cu titlul "Taxe micşorate din greşeală", a fost preluat de mai multe site-uri internaţionale. MSNBC.com, CBS News, Les Echos, Le Courrier des Balkanssunt doar câteva dintre titlurile presei străine care au taxat votul din Parlamentul României.
De altfel, în ultimul an, România şi-a tot făcut apariţia inedită în presa străină. De la pantofii cu toc donaţi de Elena Udrea sinistraţilor şi ironiile abătute asupra frunzei plagiate din logo-ul turistic, la scandalul imigranţilor şi declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care au aprins indignarea tabloidelor britanice, dar şi a publicaţiilor franceze.

Sursa www.mediafax.ro

Ar mai fi ceva de spus? Probabil ca nu, "gafa" parlamentarilor PDL pare ca a umplut paharul si in exteriorul tarii.Ce nu inteleg actualii guvernanti este ca pe langa faptul ca sunt incompetenti sunt si penibili.Nu stiu de ce in Romania pare ca nu exista notiunea de "demisie de onoare".Atunci cand esti incapabil si prin felul tau de a conduce nenorocesti o tara intreaga poate ca cel mai bine este sa iti dai demisia.In felul acesta oamenii vor intelege ca nu poti sa iti depasesti limitele si poate ca te vor aprecia.Dar sa te cheme Boc si sa te incapatanezi sa conduci fara sa ai habar un guvern si o tara, inseamna pe undeva si o lipsa de bun simt.Sa accepti la nesfarsit toate criticile si toate dovezile evidente despre incapabilitatea ta si sa ramai cocotat pe scaun este o lipsa de demnitate.Pentru Boc si ai lui o sa vina odata si odata nota de plata...Si cu cat aceasta nota de plata va fi mai tarziu cu atat sansele PDL-ului de a mai intra in Parlament vor fi tot mai reduse.
Am citit ca la mitingul de miercuri legat de motiunea de cenzura vor fi prezenti peste 80000 de oameni.Toti impotriva actualului guvern...Evident ca cei de la putere vor spune ca 80000 de oameni sunt nesemnificativi la nivelul intregii populatii.Doar ca ar fi bine pentru Basescu si Boc sa nu incerce sa scoata toata populatia in strada.Ceausescu a facut-o si chiar nu i-a fost bine...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

vineri, 22 octombrie 2010

Presedintele Buratino...

Au trecut 60 de zile de când Cristina Anghel, învăţătoarea din Caracal, a intrat în greva foamei. Preşedintele Traian Băsescu, c solicitat să comenteze cazul, s-a limitat la a spune sec: "Nu ştiu."
În ciuda neştiinţei preşedintelui Băsescu, învăţătoarea este hotărâtă să-şi continue protestul, cu aceeaşi convingere ca la început, până la soluţionarea revendicarilor sale. Ea cere aplicarea legii care majorează salariile profesorilor cu 50%.
Cristina Anghel, profesoara din Caracal aflată în greva foamei de 60 de zile, a declarat la emisiunea „100 de minute” de la Antena 3 că îl crede pe Traian Băsescu că nu a ştiut de protestul ei, dar acum aşteaptă din partea preşedintelui să-şi facă datoria.
Doar ca eu unul chiar nu il cred pe presedinte.Acesta ne spunea acum ceva vreme ca el munceste 16 ore pe zi in timp ce un profesor preda mult mai putin timp.Lasand la o parte faptul ca o ora de predare nu inseamna o ora de "hahaiala"aici ar mai fi de spus ceva...Doamna respectiva este in greva foamei de doua luni de zile si cea mai mare parte a romanilor stiu lucrul acesta.Din cate cunosc eu presedintele are la Cotroceni consilieri care ii prezinta zilnic revista presei.
De aceea eu unul nu cred ca macar unul dintre acesti consilieri nu i-a prezentat presedintelui cazul doamnei invatatoare aflata in greva foamei.Daca ar fi asa ar insemna ca si Traian Basescu a ajuns un fel de Ceausescu, si cand spun acest lucru ma refer la faptul ca lui Ceausescu, de cele mai multe ori i se ascundea situatia reala din tara de catre cei aflati in imediata sa apropiere.
Doar ca acum sistemul de informare nu mai este cel de atunci si doar o simpla cautare pe net te informeaza despre ce se intampla in momentul respectiv in lumea intreaga.
Este practic imposibil ca Traian Basescu sa nu fi stiut de acest caz...doar ca nu recunoaste ca a preferat sa o lase pe Cristina Anghel sa faca peste 60 de zile greva foamei decat sa isi faca timp sa mearga sa discute cu ea.
In concluzie, presedintele a ajuns sa intruchipeze un personaj de poveste...pe Buratino al lui Alexei Tolstoi ...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 21 octombrie 2010

Legea privind TVA-ul de 5% va determina iesirea UDMR-ului din actuala coalitie?

Deputatul UDMR Attila Korodi spune că deputaţii Uniunii au votat în cunoştinţă de cauză legea privind TVA şi neimpozitarea pensiilor sub 2000 RON, votul favorabil fiind dat la recomandarea specialiştilor UDMR din Comisia de buget-finanţe. "Mecanismul este următorul: la grup, există responsabili de temă iar la tema aceasta responsabili au fost cei doi colegi din comisia buget (Petru Lakatos şi Erdei Doloczki Istvan, n.r.), iar dacă semnalul către liderul de grup a fost pozitiv, atunci sigur că grupul urmăreşte decizia respectivă", a spus deputatul, la Realitatea TV. Întrebat dacă UDMR a ştiut clar ce votează, spre deosebire de PDL, care invocă o neînţelegere, Korodi a replicat: "Da, am votat în cunoştinţă de cauză. De ce? Pentru că dacă semnalul a fost că este acceptabil acest punct de vedere de către specialiştii din comisia respectivă, atunci, normal că am votat în această direcţie".
Prin aceasta declaratie cei de la UDMR se delimiteaza de PDL care spune ca a votat aceste legi din greseala.Va fi foarte interesanta pozitia celor de la UDMR in cazul in care presedintele nu va promulga legile respective.Este cat se poate de posibil ca tocmai din aceasta cauza cei de la UDMR sa iasa de la guvernarea alaturi de PDL si sa se alature guvernarii viitoare, PNL-PSD-PC.
Din declaratiile acestora din urma UDMR-ul este primit cu bratele deschise intr-o eventuala guvernare viitoare.Asa cum am mai spus, parerea mea este ca aceasta lege nu s-a votat din greseala in forma actuala.A fost de fapt picatura care a umplut paharul.De aceea afirm din nou faptul ca presedintele Basescu are o misiune foarte ingrata...ori promulga legea si incalca acordurile cu FMI-ul, ori o retrimite inapoi in parlament si PDL-ul va deveni in scurt timp partid de opozitie.Dar ce opozitie poate sa faca un partid care este impopular? Nu stiu cine a facut aceste "jocuri" dar este clar ca prin votarea acestei legi s-a "ridicat mingea la fileu" actualei opozitii.Pentru ca, aceasta lege votata in Parlament seamana foarte mult cu aceea in care salariile profesorilor au fost "chipurile" majorate cu 50%...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

miercuri, 20 octombrie 2010

Ignoranta sau prostie? PDL a votat astazi alaturi de opozitie...

Potrivit unor surse citate de MEDIAFAX, premierul Emil Boc a purtat o serie de discuţii cu miniştrii Cabinetului său, miercuri, despre situaţia creată la Camera Deputaţilor, prin adoptarea legilor de instituire a TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei, atrăgându-le atenţia că a fost "o greşeală pe linie" şi că trebuie aşteptată decizia preşedintelui Băsescu.
"Situaţia din Camera Deputaţilor a fost discutată de premier cu miniştrii, iar premierul le-a spus că a fost comisă o greşeală pe linie. Nu au fost analizate soluţii, precizându-se că, deocamdată, se aşteaptă decizia preşedintelui", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la şedinţă.
Aşadar, la o zi după ce au votat în favoarea acestor măsuri, rând pe rând, actanţii s-au spălat pe mâini de "neştiinţa" lor. Şi, dacă unii şi-au recunoscut "vina", alţii au preferat să arate cu degetul spre liderii de grup care i-ar fi "îndrumat" greşit. Ba mai mult, unii au recunoscut, senini, că au aflat de la televizor ce au votat cu doar o zi înainte.
Şi totuşi, dacă votul dat în plen pentru scăderea TVA la alimentele de bază şi pemtru neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei a fost sau nu "o greşeală pe linie" rămâne de văzut. Decizia finală îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu, legile urmând să fie trimise spre promulgare.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL, prin care TVA scade de la 24% la 5%, pentru alimentele de bază. Astfel, pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul vor avea TVA de 5%. Şi tot marţi, plenul a decis ca pensiile mai mici de 2.000 de lei să nu fie impozitate.
Ca sa fiu sincer ii credeam pe PDL-isti doar "hoti" acum se dovedeste ca sunt si naivi...
Cand sa ne miram si noi ca in sfarsit sunt de "partea poporului" cei de la PDL au inceput sa declare ca au votat din greseala asa.Eu unul atunci cand am citit prima oara stirea, imediat dupa vot, chiar nu stiam ce sa mai cred.Initial am spus ca cei de la PDL si-au dat seama ca motiunea va trece si ca daca tot trebuie sa plece de la putere este mai bine pentru imaginea lor sa o faca printr-o lege care "da bine la populatie".Doar ca, atunci cand au inceput sa faca declaratii de parere de rau am realizat ce s-a intamplat de fapt.Doar ca, vedeti si dumneavoastra ce chestiune interesanta...Tocmai atunci cand au votat si ei o singura lege in acest mandat in folosul
poporului au regretat ca au facut-o.Si asteapta acum ca Traian Basescu sa nu promulge aceasta lege...Intr-un fel acum presiunea este pe presedinte, pentru ca daca nu promulga legea va fi si mai mult urat de catre oameni.Imi imaginez supararea de acum a presedintelui, care va intra intr-un scandal intr-un mod cat se poate de original, prin votul celor din partidul sau.
Dar ar mai fi ceva de spus aici...Daca cei de la PDL care au dirijat acest vot au tradat partidul?
Raspunsul o sa-l aflam abia saptamana viitoare, la votarea motiunii de cenzura.
Si pentru ca au dat nastere situatiei de acum, este posibil ca atunci multi dintre senatorii si deputatii PDL-isti sa voteze pentru motiune iar apoi sa declare ca nu au stiut ce au votat...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

marți, 19 octombrie 2010

Asumarea Legii Educatiei pe 28 octombrie...la o zi dupa ce motiunea va trece...

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca amendamentele la Legea educaţiei să poată fi depuse până pe 25 octombrie, iar asumarea va avea loc pe 28 octombrie, de la ora 10.00, dacă guvernul Boc va mai fi în funcţie.
Asadar pe 27 octombrie motiunea de cenzura are toate sansele sa treaca iar guvernul Boc sa fie demis.Este interesant faptul ca pe 28 octombrie acest guvern ar trebui din punct de vedere teoretic sa isi asume Legea Educatiei...Este insa foarte posibil sa nu mai apuce sa faca acest lucru si sa fie demis cu o zi inainte.Adevarul este ca daca nu pica nici acum guvernul Boc avem toate sansele sa ramana pana la primavara.Cu iarna grea care sa anunta...
Dar sa nu fim pesimisti, este cat se poate de logic ca acest "guvern parazitar" sa plece la aceasta motiune.Din declaratiile celor de la PDL, daca motiunea trece ar urma alegeri anticipate.Chiar sunt foarte curios sa vad cat de repede va face acest partid "implozie".Sa nu anticipam, toate la timpul lor.As mai vrea sa spun cate ceva despre stenogramele lui Vantu care tot apar in presa.Este cat se poate de clar faptul ca prin publicarea lor se urmareste intoxicarea opiniei publice.Doar ca daca singura lor arma este "mogulul Vantu" inseamna ca din artileria PDL-ista din trecut a mai ramas acum decat arcul cu o singura sageata.Daca cei de la PDL isi imagineaza ca bugetarul cu salariul redus va fi impresionat de stenograme si va alege tot PDL-ul se cam inseala.Vantu, ca si Dan Diaconescu sau Gigi Becali nu reprezinta decat cancan...
Urmeaza o perioada incarcata din punct de vedere politic si economic.Sa speram ca de data aceasta schimbarea politica chiar se va produce...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

luni, 18 octombrie 2010

Motiunea de cenzura a fost depusa...Cade guvernul Boc?

Opoziţia a depus moţiunea de cenzură la biroul preşedintelui Senatului. Documentul intitulat "Moţiunea României majoritare, moţiune populară" a fost semnat de 209 parlamentari.
Conform articolului 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Calculele opozitiei arată că în acest moment se bazează pe 237 de senatori şi deputaţi, cu unul mai mult decât necesarul cerut. Fiecare partid a venit şi a spus pe ce oameni se bazează în acest moment şi din discuţii a reieşit că pot dărâma Guvernul Boc V fără ajutorul UDMR. S-a decis de asemenea că toţi parlamentarii Opoziţiei să voteze cu bilele la vedere pentru a elimina posibilitatea celor care vor să treacă la PSD, PNL sau PC să se laude că au votat şi totuşi să nu o facă.
Ca o parere personala multi dintre parlamentarii aflati acum in PDL realizeaza faptul ca la alegerile viitoare nu mai au nici o sansa de a mai intra in parlament.Un partid care "cade" vertiginos va avea probleme atunci cu realizarea pragului parlamentar si, cu siguranta ca locurile eligibile vor fi doar pentru "baietii destepti", gen Blaga, Berceanu si Videanu.
In aceasta toamna nemultumirile populare au atins cote maxime si daca nu se reuseste acum schimbarea acestui guvern chiar nu mai este nici o speranta de mai bine in Romania.Sa nu uitam ca in curand vine iarna, un anotimp in care cheltuielile de intretinere sunt mult mai mari.
Este de remarcat care va fi pozitia celor de la UDMR la aceasta motiune, pentru ca si ei constientizeaza faptul ca daca vor vota pentru PDL si motiunea trece, locul lor nu mai este in tabara noului guvern facut de catre opozitie.Este adevarat ca in ultima vreme cei de la UDMR au cerut in mod impetuos asumarea raspunderii pe Legea Educatiei, doar ca acest lucru a parut doar o cacialma si un motiv de a iesi de la guvernare...Ce o sa fie vom vedea cu totii in urmatoarele zile.Sa speram ca si de data aceasta se va intampla ca anul trecut si ca motiunea va trece...Doar ca, de data aceasta cei de la PDL vor fi "maturati" definitiv de la guvernare.In frunte cu prima "sluga a tarii", actualul prim ministru de acum...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

sâmbătă, 16 octombrie 2010

"Vidanjorii politici" ai lui Gabriel Oprea...

Preşedintele executiv UNPR, Gabriel Oprea, a afirmat, astazi la Craiova, că parlamentarii independenţi sunt catalogaţi pe nedrept "trădători", întrucât, după ce au demisionat din propriile partide, nu au plecat la alte formaţiuni, ci au format "primul grup independent".
Supararea domnului Oprea are un accent comic.In DEX scrie foarte clar:
"TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva."
Cum altfel se caracterizeaza ceea ce au facut parlamentarii actuali ai UNPR?
Am putea sa le spunem "eroi", mai ales pentru faptul ca Gabriel Oprea provinde din cadrul armatei, chiar daca facea parte din arma "intendenta", respectiv bucatarie.
Dar nu putem sa le spunem "eroi" pentru ca un erou se distinge prin fapte de vitejie intr-un razboi, ceea ce nu este cazul in cazul persoanelor de mai sus.Poate ca ei se cred insa la modul figurat eroi, considerand ca daca au plecat din partidele de opozitie si au sprijinit PDL-ul ar merita admiratia si recunostinta cuiva.Doar ca prin sprijinul pe care l-au dat actualului partid de guvernamant au contribuit din plin la situatia economica dezastruoasa de acum.
Am putea sa-i numim patrioti, doar ca am gresi daca am proceda asa pentru ca un patriot isi iubeste patria si lupta pentru prosperitatea ei.Iar din acest punct de vedere se vede cu ochiul liber cum au luptat cei de la UNPR pentru prosperitatea Romaniei.
Si tot asa am putea sa incercam sa-i numim in fel si chip pe cei de la UNPD, dar am constata de fiecare data ca nimic din ce este pozitiv pe lumea aceasta nu se potriveste pentru ei.
Si ar mai fi ceva de spus aici...Domnul Oprea s-a suparat pentru faptul ca "gasca" sa este numita "tradatori".Plecand din partidul care le-a acordat incredere si i-a pus pe liste eligibile la alegeri, poate ca acesti oameni nu ar merita o alta denumire.Doar ca, eu cred ca apelativul "tradatori" este mult prea bland pentru oamenii lui Gabriel Oprea.Din punctul meu de vedere, aceste personaje care fac parte din UNPR sunt doar niste "vidanjori politici"...Pentru ca, prin tot ce au facut au curatat "haznalele politice" ale celor de la PDL.De aceea acum, oamenii lui Oprea, ar trebui sa nu se mai mire de mirosurile pestilentiale pe care le raspandesc in jurul lor...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 14 octombrie 2010

Cine seamana vant culege furtuna...

Cam asa se poate descrie in cuvinte protestul care are acum loc la Ministerul de finante si la celelalte institutii din tara.Pentru actualii guvernanti a sosit nota de plata.De obicei un partid pleaca de la putere in urma unor alegeri.Acum insa ar fi prea tragic sa mai asteptam inca doi ani de zile pentru a-i schimba pe cei de la PDL.Intr-un an de guvernare impotriva poporului au reusit sa "isi puna in cap" intreaga populatie.De la bebelusul aflat in fasa caruia i-a redus indemnizatia si pana la batranii pensionari toata populatia este nemultumita.Ca sa fiu sincer eu chiar nu credeam ca in Romania mai este posibil ca un partid politic sa reuseasca sa nemultumeasca populatia la nivelul la care o facea Ceausescu inainte de 1989.Chiar ma surprinde incompetenta totala a celor de la PDL, prin tot ceea ce fac ei isi traiesc ultimul mandat in Parlamentul Romaniei.Am privit si eu aseara la televizor "fuga" ministrului finantelor din sediul ministerului.Sa ajungi sa iesi inconjurat de jandarmi si sa te huiduie angajatii proprii aruncand cu sticle de plastic dupa tine, spune enorm de multe despre starea actuala de nemultumire a populatiei.Va mai amintit de imaginea aceea a lui Ceausescu in tab atunci cand a fost prins in zona Targoviste? Nu era o diferenta prea mare intre imaginea aceea si cea a ministrului de finante de aseara.Si cum nemultumirile sunt mari in randul tuturor bugetarilor este de asteptat ca si alti ministrii sa trebuiasca sa se astepte la un tratament de timpul celui de care a avut parte ministrul de finante.Vi-l imaginati pe ministrul Funeriu alergand pe scarile ministerului si intreband-o pe Oana Badea unde este iesirea de urgenta?Este bine sa ramaneti in fata televizoarelor pentru a prinde in direct scena aceasta.Lasand insa gluma la o parte trebuie sa recunoastem ca suntem in situatia cea mai grava economica si politica de dupa Revolutie.Si ca nu exista decat o singura sansa, demisia actualului guvern.Un guvern condus de un incompetent care aseara, intr-o emisiune de la TVR1, atunci cand moderatorul l-a intrebat ce strategie de acţiune are Guvernul în eventualitatea în care protestele nu se vor opri,a avut obraznicia sa dea urmatoarea replica : "Dumneavoastră am impresia că sunteţi de la Realitatea TV sau Antena3, nu de la o televiziune publică".De parca angajatii televiziunii publice ar trebui sa fie, de fapt, membrii PDL...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

miercuri, 13 octombrie 2010

Blaga, pionul otravit?

Vasile Blaga: "PNL şi PDL ar trebui să găsească unele căi pentru un dezgheţ în comunicare".
El a răspuns astfel unei întrebări legate de afirmaţiile lui Valeriu Stoica privind necesitatea ca cele două formaţiuni să refacă dreapta.
"Ambele partide (PNL şi PDL) ar trebui să găsească căi pentru un dezgheţ de comunicare", a spus Blaga la B1Tv.
Blaga a menţionat că în ambele partide există resentimente, inclusiv la PDL, partid care a fost scos de Florii de la Guvernare de către PDL.
El a subliniat că PNL nu poate coopera într-un guvern cu PSD, pentru că electoratul liberal ar sancţiona faptul că formaţiunea ar susţine ceea ce propun social-democraţii. Potrivit lui Blaga, ce propune acum PSD este "ultracomunist", ceea ce este mai mult decât "populism".
Blaga a dorit să dea asigurări, inclusiv "parlamentarilor PDL", că Traian Băsescu nu se amestecă în conducerea PDL.Pe de altă parte, el a menţionat că a luat decizia de a demisiona de la conducerea MAI pe 26 septembrie, duminică, seara, după ce atât preşedintele cât şi premierul anunţaseră că renunţă la serviciile Poliţiei.Blaga a spus că în decizia sa a contat mai mult hotărârea şefului său direct, Emil Boc, decât cea a preşedintelui.
El a spus că încă de sâmbătă dimineaţă, pe 25 septembrie, şefii din MAE aveau demisiile scrise, inclusiv Fătuloiu. Blaga a menţionat însă că le-a explicat acestora că nu acela este drumul de urmat.
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, recent, că este nevoie ca liderii PDL şi PNL să treacă de adversităţile personale şi să facă un pas înapoi, astfel încât cele două partide să refacă unitatea dreptei, arătând că Ion Iliescu a "devoalat" intenţia PSD de a o dezbina.

Sursa http://www.mediafax.ro/

În jocul de şah, în multe momente tensionate, adversarul apelează la un sacrificiu de pion. În astfel de cazuri, el are o poziţie dificilă şi încearcă să testeze atenţia adversarului prin aparente "cadouri". Cei mai slabi de înger se reped să îl accepte şi ajung, invariabil, să piardă partida. Mutarea poartă numele de "pionul otrăvit".Ei bine cam asa se intampla acum in politica cu domnul Blaga.El a fost "sacrificat" de baietii destepti din PDL atunci cand a demisionat din functia de ministru de interne tocmai pentru a capata o "fata umana" in eventualitatea unor negocieri cu partidele din opozitie.Este cat se poate de clar ca totul este doar o regie a celor de la PDL avand drept scop "cosmetizarea" unui partid aflat in cadere libera.A intra acum la guvernare cu PDL-ul este in mod cert sinucidere politica, veti vedea la alegerile urmatoarele cum partidele din actuala coalitie nu vor mai avea voturile necesare pentru a intra in parlament.Cred ca partidul tradatorilor, cel condus de Gabriel Oprea realizeaza faptul ca pe ei chiar nu ii va mai vota nimeni la alegerile viitoare si, ca sa fiu sincer eu as dori ca nici cei de la UDMR sa nu mai intre in parlament.Dar, sa revenim la Vasile Blaga si sa presupunem ca acesta va prelua sefia PDL-ului in locul mini-prim-ministrului Emil Boc.Poate ca se va dori ca prin aceasta schimbare sa se dea o alta credibilitate partidului respectiv.Doar ca, acest lucru nu este posibil atata timp cat presedintele partidului va ramane, de fapt Traian Basescu.A umbla "cu Blaga vopsit" chiar nu mai impresioneaza pe nimeni...Iar Vasile Blaga ar trebui sa inteleaga ce am inteles si noi toti...semnificatia proverbului romanesc care spune ca nu poti sa "umbli cu cioara vopsita si sa zici ca e papagal"...Asa ca, de data aceasta, papagalul este de la PDL...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

marți, 12 octombrie 2010

Acestor guvernanti chiar nu le pasa...

Astazi se împlinesc 50 de zile de când învăţătoarea Cristina Anghel se află în greva foamei. Starea de sănătate a acesteia se degradează pe zi ce trece, dar este hotărâtă să nu renunţe la protest şi să nu accepte nici măcar perfuzii până nu primeşte un semn clar de la guvernanţi că vor rezolva problemele din educaţie. "Vineri a fost o zi foarte grea. Norocul meu este că sunt într-un spital cu profesionişti şi unde oamenii chiar vor să mă ajute. Vineri am fost convinsă de doamna doctor să beau puţin potasiu ca să nu îmi cedeze inima", a explicat Cristina Anghel.Femeia este internată la spital şi nu poate sta nici o clipă fără supravegherea medicilor. "Nu am voie nici măcar să ies pe terasă să iau o gură de aer pentru că trebuie să stea tot timpul cineva lângă mine şi oamenii ăştia nu mă au numai pe mine, mai au şi alţi pacienţi", a explicat femeia. Cu toate acestea, învăţătoarea este hotărâtă să continue greva foamei întrucât, spune ea, "în momentul în care le voi accepta promisiunile, cei de la Guvern vor uita că exist în acest spital şi mă vor uita aici". Femeia încă mai speră şi aşteaptă ca în România, Constituţia să fie legea fundamentală. "Poate că aceşti oameni au greşit. Este omeneşte să greşeşti, dar aştept ca aceşti oameni, să realizeze că au greşit nu faţă de cetăţeanul Anghel Cristina ci faţă de o întreagă societate. Aştept să realizeze că au greşit şi să îşi îndrepte greşeala. Eu nu voi renunţa le spun, indifernt de consecinţe pentru că ştiu că am un drept şi am o obligaţie de a apăra acest lucru cu orice preţ", a explicat Cristina Anghel.Ea a declarat la Realitatea Tv că se aştepta ca preşedintele Traian Băsescu şi premierul să dea câte un semn mic de omenie, să îi dea măcar un telefon să o întrebe cum se mai simte. "Un gest omenesc, de om la om nu de preşedinte la cetăţean. Putea să mă sune măcar să mă întrebe ce fac. Este omeneşte. Dar domnul prim-ministru, ce-i cade, ce pierde? În primul rând că sunt o femeie, în al doilea rând că sunt un cetăţean al acestei ţări care plăteşte taxe şi impozite şi are drepturi, iar în al treilea rând protestez tocmai pentru abuzurile pe care le face el. Ce îl costa să dea măcar un telefon? Nu se poate aşa ceva", a mai spus învăţătoarea. În privinţa declaraţiei primvicepreşedintelui PD-L Adriean Videanu, potrivit căruia "chiar dacă ar mai intra o mie de cadre didactice în greva foamei, nu se va schimba nimic", Cristina Anghel a răspuns:"Ca să fu sinceră, prea puţin mă interesează părerea lui. România are o Constituţie iar aceasta spune că nimeni nu este mai presus de lege şi mai mult decât atât, garantul instituţiei este preşedintele ţării care este normal să facă o mediere între societatea civilă şi autorităţi atunci când este cazul şi este nevoie".

Sursa http://www.realitatea.net/

Iata ca au trecut 50 de zile de cand doamna invatatoare se afla in greva foamei.Este cunoscut faptul ca si daca ar opri aceasta greva acum urmele lasate de ea se vor simti in timp.Este de apreciat "incapatanarea" doamnei invatatoare, care in fond are dreptate din punct de vedere juridic.Nu trebuie sa uitam faptul ca revendicarile ei sunt, de fapt revendicarile tuturor profesorilor din Romania.Din cunostintele mele aceasta greva a foamei este cea mai lunga din ultimii ani de zile.Ma bucur ca mai exista oameni idealisti in Romania si apreciez faptul ca acestia fac parte din aceeasi categorie sociala cu mine.Surprinde insa atat nepasarea presedintelui cat si cea a primului ministru.Cu siguranta ca daca aceasta greva a foamei avea loc in perioada alegerilor, politicienii ar fi "facut coada" la patul de spital al doamnei invatatoare.
Cat despre declaratiile "rozaliului Videanu", acestea nu mai mira pe nimeni.A dovedit de multe ori faptul ca "parvenitii" nu au suflet.Intrebarea care se pune este cine va raspunde daca se va intampla ceva rau cu doamna invatatoare? Nu cumva atunci, guvernantii de acum vor regreta ca nu au facut un "pas inainte"? Se spune ca cel mai destept cedeaza...Cum de la acesti guvernanti nu ne asteptam la nimic bun, facem un apel la doamna invatatoare sa renunte la aceasta forma de protest.Pentru ca o lupta in aceasta forma cu actualii guvernanti se dovedeste a fi "o lupta cu morile de vant"...Doamna invatatoare, sanatatea dumneavoastra este mai importanta decat incompetenta unor guvernanti vremelnici...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

luni, 11 octombrie 2010

Doua variante pentru Legea Educatiei?

"Considerăm că Legea educaţiei ar trebui adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului. Am întârziat foarte mult, am început noul an şcolar cu vechea Lege a educaţiei şi ar fi foarte bine ca toamna aceasta să avem o lege nouă pe baza căreia să pregătim următorul an şcolar", a declarat preşedintele UDMR, înainte de consultările de astazi de la Cotroceni.
La finalul acestor consultari , Emil Boc a anunţat noi discuţii între membrii coaliţiei de guvernare, in aceasta seara , de la 19.00. Potrivit premierului, urmează să se decidă modalităţile şi formele de promovare şi de analiză în Guvern a priorităţilor legislative, printre care reexaminarea Legii pensiilor şi Legea educaţiei naţionale.
"Coaliţia se va întruni la ora 19.00, în această seară, şi va lua decizia cu privire modalităţile şi formele de promovare şi de analiză în guvern a celor menţionate", a anunţat preşedintele PDL, premierul Emil Boc.
Potrivit primului-ministru, citat de Mediafax, printre temele discutate cu şeful statului s-au numărat reexaminarea legii pensiilor, legea educaţiei naţionale, legea salarizării unitare a personalului bugetar, probleme legate de legea accelerării proceselor judiciare, precum şi de absorbţia fondurilor europene şi privatizări.
"Din perspectiva priorităţilor legislative, punctul nostru de vedere a fost acela al urgentei adoptării actelor normative despre care am vorbit", a mai spus Emil Boc.
Din declaratiile celor de la guvernare rezulta faptul ca acestia doresc sa isi asume raspunderea pe Legea educatiei, in varianta care a fost adoptata de catre Camera Deputatilor.Se stie faptul ca acum este in lucru la Comisia de Invatamant de la Senat aceasta lege, doar ca, din cate se pare, varianta acestei comisii nu ii multumeste pe cei de la guvernare.Este cunoscut faptul ca la aceasta comisie de la Senat, opozitia are majoritatea.Din cate stiu eu, acum la Comisia de invatamant de la Senat a fost finalizata partea legata de Legea educatiei, urmand ca pana la sfarsitul lunii noiembrie sa se termine de dezbatut si partea legata de Statut.Cine doreste sa citeasca varianta de la Senat o poate face aici
In concluzie, se pare ca viitorul apropiat ne va aduce doua variante ale Legii Educatiei.O varianta asumata de catre guvern si o alta varianta propusa de catre Comisia de Invatamant de la Senat.Este de neinteles graba cu care cei de la UDMR forteaza guvernul pentru asumarea acestei legi in conditiile in care anul scolar a inceput si prevederile noii legi nu pot intra in vigoare decat incepand cu anul scolar viitor.Pare un nou motiv de scandal pe scena politica, dar si pare o "provocare" din partea celor de la UDMR pentru a iesi onorabil de la guvernare...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

duminică, 10 octombrie 2010

Ecce homo...Daniel Funeriu "Masurile din legea educatiei vor duce la intrarea universitatilor noastre in topurile mondiale "

Ministrul Daniel Funeriu a avut, sambata, o intalnire de lucru, la Strasbourg, cu presedintele Universitatii din Strasbourg, Alain Beretz.
"Modul in care universitatile din Strasbourg s-au inscris in tendinta observata la nivel mondial de a concentra resursele si compententele precum si de eliminare a paralelismului functional pagubos reprezinta fara indoiala un model de urmat si in Romania. De aceea am tinut sa am o discutie de substanta cu presedintele Beretz. Discutia avuta mi-a confirmat faptul ca masurile pe care dorim sa le luam prin noua lege a educatiei nationale in invatamantul superior sunt juste si vor duce la curatarea universitatilor din Romania si intrarea lor in topurile mondiale. In Franta, au castigat universitatile care au inteles primele ca o concentrare a resurselor pe baza de calitate institutionala este ineluctabila si ireversibila. Ma astept ca acelasi lucru sa se intample si in Romania", a declarat ministrul Daniel Funeriu, potrivit comunicatului citat de catre Mediafax.
Iata care este solutia oferita de catre ministru pentru ca si universitatile noastre sa intre in top si anume "curatarea" invatamantului superior romanesc.Ce inseamna aceasta curatare nu se spune in acest comunicat dar banuim despre ce este vorba.Cu ajutorul Legii educatiei ce se afla acum la Senat, actualul ministru doreste sa schimbe doi dintre rectorii universitatilor de la noi, respectiv pe domnul profesor Marga de la Cluj si pe doamna profesoara Andronescu de la Politehnica din Bucuresti.
Dansul considera ca prin schimbarea celor de mai sus invatamantul universitar romanesc devine "curatat".Nu ne spune insa faptul ca, datorita fondurilor mici alocate invatamantului, intrarea universitatilor noastre in top nu este posibila prea curand.Iar acest lucru are aici doua aspecte...La universitatile de top, numarul de studenti cu care lucreaza un profesor este mult mai mic decat la noi.Se stie faptul ca atunci cand un profesor are o grupa mai mica de studenti, rezultatele acestei grupe sunt mai bune.Este exact acelasi aspect care poate fi observat daca comparam viata unei familii care are 2 copii cu cea a unei familii care are 6 copii.Este ca in primul caz parintii respectivi au mai mult timp pentru copiii lor decat in cel de-al doilea caz? Al doilea aspect este legat tot de partea financiara...
Daca la universitatile de top fondurile alocate pentru cercetare sunt uriase, la noi aceste fonduri sunt inexistente.Si cum la desemnarea universitatilor de top si cercetarea joaca un rol important nu ne ramane decat sa asteptam ca la conducerea tarii sa vina un guvern care sa sprijine in mod efectiv educatia.
Ar mai fi ceva de spus aici...Universitatea Babes-Bolyai din Cluj este, potrivit unor ierarhizari, pe locul 600 in lume. Rectorul Andrei Marga a declarat ca pentru a ajunge in top 500 ar avea nevoie de un buget de peste 300 de milioane de euro.
Universitatea clujeana este cel mai bine plasata dintre universitatile din Romania...Tocmai aici vrea actualul ministru sa "faca curatenie" ...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

sâmbătă, 9 octombrie 2010

L'Equipe: "Fără români în tribune, Sarkozy i-a trimis acasă"...

Românii sunt din nou ţinta ironiilor înaintea meciului cu Franţa din preliminariile Campionatului european din 2012.Pe site-ul ziarului L'Equipe e postat un sondaj de opinie cu privire la meciul Franţa - România, unde mulţi dintre cititori consideră că nu vor fi deloc români în tribune pentru că "Nicolas Sarkozy i-a trimis pe toţi acasă", făcând referire la faptul că preşedintele francezilor a dispus expulzarea romilor.
Francezii par să-i dea dreptate lui Ilie Năstase când a declarat în ProSport că românii sunt consideraţi tigani din cauza cetăţenilor de etnie romă care fac ilegalităţi prin Hexagon.
Iata ca, dupa ce au trimis in tara romii aciuiati pe la Paris, francezii fac si glume pe seama noastra in privinta aceasta.A spune si numai in gluma ca "Sarkozy i-a trimis pe toţi acasă", cu referire clara la expulzarea romilor din Franta, este o jignire la adresa noastra, a romanilor.Este adevarat ca in occident exista aceasta confuzie intre "romani" si "romi" si probabil ca pana cand nu se va schimba numele romilor in tigani aceasta confuzie nu va disparea.Doar ca este in mod cat se poate de clar ca ironia francezilor s-a dorit la adresa romanilor.Iar francezii acestia nu trebuie sa uite faptul ca multi oameni de cultura romani au trait si au murit la Paris imbogatind cultura franceza cu operele lor.
În Cimitirul Père Lachaise se află mormintele şi monumentele funerare ale unor mari personalităţi româneşti, cum ar fi: George Enescu şi soţia sa, Maruca Cantacuzino, poeta Anna de Noailles, născută Prinţesa Brâncoveanu, Prinţul Georges Bibescu şi soţia sa Martha Bibescu, actriţa Elvira Popescu si sculptorul George Apostu.
În cel de-al doilea mare cimitir al Parisului, Montparnasse, odihnesc pe veci sculptorii Constantin Brâncuşi şi Ion Vlad. Tot aici îi regăsim pe dramaturgul Eugen Ionescu, creatorul „teatrului absurdului”, membru al Academiei Franceze, precum şi pe scriitorul Emil Cioran şi criticul de artă Ionel Jianu. În cimitirul de la Neuville-sur-Essonne se găseşte mormântul ilustrului dirijor Sergiu Celibidache.
Toti cei de mai sus inseamna altceva decat romii care cersesc acum la Paris.Toti cei de mai sus sunt romani cu care noi ne mandrim.Iar francezii ar fi trebuit sa stie acest lucru.Si sa faca diferenta dintre "a fi roman" si "a face parte dintr-o minoritate nationala".Pentru ca nici noi nu vom spune vreodata despre locuitorii Parisului ca sunt "de culoare" desi daca mergi la Paris cu metroul intre Gare du Nord si Champs Elysees intalnesti la tot pasul "populatie de culoare".

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 7 octombrie 2010

Efectele guvernarii Boc...Doi elevi au fost înjunghiaţi la Craiova...

Doi elevi au fost înjunghiaţi de un tânăr în faţa Liceului Arghezi din Craiova.
Incidentul s-a pretrecut în cartierul Rovine. Mai mulţi elevi de clasa a 11-a se îndreptau spre liceu. Ei au fost aşteptaţi de un grup, iar doi dintre elevi au fost înjunghiaţi. Unul dintre ei a fost înjunghiat în inimă şi a murit. Celălalt este în afara oricărui pericol.
Poliţiştii fac măsurători şi încearcă să afle cine sunt agresorii. Din spunele celor din grup se pare că este vorba de un fost elev care a fost exmatriculat din liceu.
Este foarte trist ce s-a intamplat la Craiova.Nu imi amintesc ca un incident de genul acesta sa fi avut loc in ultimii ani in Romania.
Cine poarta raspunderea pentru moartea acestui tanar? O sa imi raspundeti poate ca doar cel care l-a injunghiat.Doar ca nu este asa...Vinovata este si politia care raspunea de scoala respectiva, pentru ca trebuia sa fi anticipat acest conflict si sa fie prezenta pe strada.Dar ce sa le ceri in vremurile acestea unor politisti care au salariile micsorate si nici o motivatie?Cum credeti ca ar fi putut ei sa patruleze pe frigul care este acum afara? Eu cred ca vinovate sunt si vremurile pe care le traim acum...de saracie, de disperare si de lipsa de educatie.Pentru ca, daca unii dintre tinerii de astazi devin criminali o fac si datorita lipsei modelelor din societatea romaneasca.Ce sa inteleaga un tanar in formare care vede la televizor doar escapadele lui Irinel Columbeanu sau fotografiile goale ale fotbalistului Cristea? Cum sa faca diferenta dintre bine si rau o tanara careia ii este prezentata obsesiv la televizor o femeie de tipul Biancai Dragusanu? De multe ori se arunca vina pe scoala pentru lipsa educatiei unor tineri fara sa se tina cont de ce le ofera societatea.
Si ar mai fi ceva de spus aici...In ultimii doi ani de zile, prin guvernarea dezastruoasa de care au dat dovada, cei de la PDL au reusit sa le "rapeasca" tinerilor pana si speranta...Speranta ca pot sa traiasca intr-o tara decenta, speranta ca au viitorul in fata...Acum, toti acesti tineri se simt neprotejati si straini in propria lor tara.Si ajung sa comita fapte ca cea de la Craiova...
Sunt sigur ca pentru acest incident nimeni nu isi va asuma raspunderea...Ministrul de interne va ramane acolo sus, primul ministru va fi preocupat in continuare sa ne scada nivelul de trai, iar ministrul educatiei va spune ca nu este problema lui...Doar ca, elevul injunghiat, avea tot 11 clase de liceu, atatea cate ii sunt recunoscute si ministrului in Romania...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

miercuri, 6 octombrie 2010

Legea pensiilor a fost declarata constitutionala...

În şedinţa din ziua de 6 octombrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, formulate de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al P.N.L., respectiv 33 de senatori din grupul parlamentar al Alianţei politice PSD+PC, se arată în comunicatul CCR. În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că legea sus menţionată este constituţională.
Votul la CCR a fost 5 la 4 pentru ca legea pensiilor sa fie declarata constitutionala, numai ca, nu au fost 5 de la putere si 4 de la opozitie. Judecatorul numit de UDMR, Zoltan Puskas, calculat teoretic in dreptul PDL si al lui Basescu, a votat ca legea sa fie declarata neconstitutionala. Numai ca votul a fost intors de catre PSD-istul Predescu, judecatorul numit de catre Ion Iliescu.
In concluzie, hotia de la votarea acestei legi in parlament a fost validata.Acum ramane ca Traian Basescu sa promulge legea iar opozitia sa se tina de cuvant si sa declanseze procedurile de suspendare a presedintelui.
Presedintele PSD-ului, Victor Ponta a declarat ca "Dacă preşedintele îşi va pune semnătura pe o lege adoptată în mod fraudulos de Camera Deputaţilor, poziţia PSD e anunţată şi decisă: vom folosi instrumentul politic şi constituţional avut la dispoziţie - procedura de suspendare".
Ramane de vazut ce se va intampla in continuare.Este cat se poate de clar faptul ca peste criza economica actuala, puterea isi doreste si o criza politica.Pentru ca daca nu pot sa ofere “paine” cei de la PDL ofera din plin “circ” poporului roman…

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

marți, 5 octombrie 2010

Mitingul de astazi...

Aproximativ 5.000 de sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ s-au adunat marţi în Piaţa Victoriei pentru a-şi striga nemulţumirile în stradă. Ei au cerut revenirea la un nivel decent al salariilor, finanţarea echitabilă a sistemului de învăţământ public, stoparea desfiinţării abuzive a unor unităţi şcolare şi depolitizarea sistemului de învăţământ.
Mitingul din Piaţa Victoriei s-a terminat la ora 12:30, iar sindicaliştii au plecat în marş, pe Calea Victoriei, spre ministerele Muncii şi Educaţiei, unde au depus liste cu revendicări.
Tot marţi alte două sindicate din Educaţie au protestat în faţa Palatului Cotroceni. Începând cu 12.30, peste 2.500 de sindicalişti, de la Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Educaţiei Naţionale, au manifestat în faţa Palatului Cotroceni.
Am fost si eu prezent la mitingul de astazi din Piata Victoriei.A surprins numarul mic al participantilor, eu ma asteptam sa fie in piata in jur de 10000 de profesori.Poate ca vremea nefavorabila a fost de vina, dar eu cred ca, in situatia economica de acum, numarul celor prezenti ar fi trebuit sa fie mult mai mare.Nu stiu de ce, dar tocmai acum, cand era o nevoie mai mare, miscarea sindicala pare ca si-a pierdut suflul.Parerea mea personala este ca aceasta "cadere" a inceput in primavara, atunci cand profesorii din Buzau au fost o luna in greva dar nu au fost sustinuti de catre liderii de sindicat.Imi amintesc ca atunci, dupa o luna de greva, la Buzau s-a deplasat liderul FSLI, multi dintre noi sperand ca acesta va sprijini greva de acolo.Doar ca, in ziua in care aceasta a ajuns la Buzau greva a fost oprita.Iar dascalii buzoieni au ramas cu dezamagirea unui protest inutil de o luna de zile.Cu siguranta ca atunci ceva s-a rupt intre liderii de sindicat si membrii obisnuiti.La urmatoarele mitinguri, atunci cand era nevoie de cat mai multi profesori, acestia nu au mai raspuns "prezent".Si ar mai fi ceva de spus aici, legat de liderii de sindicat.La mitingul de astazi, una dintre revendicari a fost urgentarea adoptarii legii educatiei.Adica exact ce doresc PDL-ul si UDMR-ul...Dumneavoastra mai intelegeti ceva?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

luni, 4 octombrie 2010

Ghiveciul lui Funeriu nu tine de foame...

Ministrul Educaţiei a vizitat-o, la spital, pe Cristina Anghel, învăţătoarea din Caracal aflată în greva foamei de 42 de zile, potrivit Realitatea.net.
"Am vorbit o oră şi jumătate cu Funeriu apoi m-a sunat prefectul. Funeriu când m-a văzut a rămas şocat de felul în care arăt. Pur şi simplu, ca om, a fost şocat. La televizor par mult mai grasă, însă în realitate am slăbit foarte mult. M-a rugat să am grijă de mine. Nu a putut să mă roage să întrerup, sunt deja peste 40 de zile şi a promis că va face tot ce depinde de dumnealui în aşa fel încât eu să ies din grevă", a povestit Anghel.
Femeia a mai spus că ministrul nu i-a oferit soluţii. Ministrul Funeriu nu a venit cu mâna goală la femeie la spital: i-a adus o floare în ghiveci. "Femeia este convinsă însă să nu renunţe la grevă. "Nu voi renunţa la greva foamei. Sunt 42 de zile. Nu mai există posibilitate de întoarcere. Ghinionul domnilor este că am un organism extraordinar de rezistent, că am un psihic la forţe maxime. Dacă mă voi simţi foarte rău şi medicul îmi va spune că viaţa şi sănătatea îmi sunt pe muchie de cuţit, probabil că voi accepta perfuziile", a mai spus femeia.
Cristiana Anghel a recurs la această formă de protest după ce salariul i-a fost micşorat cu 25%. Femeia cere aplicarea legii 221/2008, privind mărirea salariilor profesorilor cu 50%.
Este frumos gestul ministrului de a o vizita pe grevista foamei dar "cu o floare nu se face primavara".Daca dorea efectiv sa o ajute si nu sa isi faca imagine pozitiva, actualul ministru ar fi dat dovada, in timp ca este de partea profesorilor.Acest lucru nu s-a intamplat si actualul ministru a fost de acord cu micsorarea salariilor cu 25%, a fost de acord cu reducerea sporurilor si cu reducerea multor posturi din invatamant.Actualul ministru, cel care sustine clasa a IX-a la gimnaziu chipurile pentru a salva invatamantul de la sate, este cel care, de fapt, in aceasta toamna a inchis foarte multe scoli din mediul rural.O situatie care, in contextul saraciei actuale din tara va face ca abandonul elevilor de la tara, sa nu fie dupa opt clase ci dupa mult mai putine.Imi amintesc faptul ca, in vacantele mele scolare, mergand la bunici intr-un sat uitat de lume eram mirat de faptul ca batranii de acolo ori aveau patru clase ori nu aveau nici o clasa terminata.Probabil ca, in timp, datorita acestei guvernari, la sate se va ajunge in aceeasi situatie.Doar ca pare paradoxal ca un ministru care spune ca lupta impotriva abandonului scolar din mediul rural face tot ce poate ca acest abandon scolar sa creasca.
Cat despre gestul ministrului de a o vizita pe grevista foamei, din punctul meu de vedere este tardiv.Doamna invatatoare nu se afla de doua zile in greva foamei ci de 42 de zile...Si daca este asa, in mod clar, si actualul ministru isi are partea sa de vina...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

duminică, 3 octombrie 2010

Cele 11 clase ale lui Funeriu...

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are doar unsprezece clase, conform legii învăţământului din România. Şi asta pentru că ministrul Educaţiei nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici măcar după ce a preluat portofoliul Educaţiei. Daniel Funeriu spune că nu a avut nevoie de recunoaşterea "acordată" de ministerul pe care-l conduce.
"Nu mi-am echivalat niciodată studiile făcute în străinătate în România. Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare. Înţeleg foarte bine unde bateţi. Aceată problemă a echivalării este o problemă pur formală, ea trebuie făcută pentru cei care au nevoie să-şi echivaleze studiile", a declarat Daniel Funeriu.
Pentru cine nu stie, Daniel Funeriu a absolvit 11 clase in Romania, clasa a 12-a, facultatea si doctoratul in Franta.Singura problema este ca, in conformitate cu legislatia romaneasca, studiile facute in strainatate trebuiesc echivalate si in Romania, pentru a putea lucra la nivelul lor aici.
Asa este legea si ea trebuie aplicata pentru toata lumea.In momentul actual, pana cand isi va echivala studiile, legislatia romanesca nu-i recunoaste lui Funeriu decat cele 11 clase absolvite aici.Si cum ciclul inferior al liceului se termina in clasa a X-a, din punct de vedere al calificarii obtinute in Romania, actualul ministru are o calificare strict la acest nivel.
Sigur, pentru cei mai multi stirea aceasta cu studiile lui Funeriu pare o gluma, in conditiile in care a absolvit doctoratul in Franta.Doar ca, eu as vrea sa semnalez aici o problema concreta.
Se stie ca pentru a fi ministru in Romania nu se cer studii superioare, functia de ministru poate fi ocupata de catre oricine.Doar ca, se stie faptul ca in domeniul bugetar, salarizarea se face in functie de nivelul studiilor.Ca sa fiu mai bine inteles, cine ocupa o functie si are studii superioare primeste un salariu mai mare decat o persoana care nu are studii superioare.Cu siguranta ca, de cand este ministru al educatiei, Daniel Funeriu a primit salariu ca absolvent de studii superioare.Probabil cu toate sporurile de rigoare, inclusiv cel pentru doctorat.Neavand insa aceste studii echivalate in Romania, actualul ministru trebuia sa primeasca salariul la nivelul celei mai inalte diplome obtinute aici, respectiv pentru un absolvent de 10 clase.Ca sa fiu mai clar, probabil ca el trebuia sa fie retribuit la nivelul unui muncitor necalificat ajuns in functia de ministru.Intrebarea care se pune este daca actualul ministru va returna diferenta de bani primita in plus.In mod logic asa ar trebui sa faca.Aceasta angajare a ministrului reprezinta un lucru care doar la noi in tara se poate intampla pentru ca, in mod logic, oriunde in lume mergi sa te angajezi, primul lucru pe care il prezinti sunt diplomele de studii.Si nimeni nu iti ofera un job doar pe baza unor "hartii" aduse din strainatate, indiferent de catre cine sunt emise.
Am retinut din declaratia ministrului urmatoarea fraza... "Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare".Din punctul meu de vedere aceasta declaratie este o sfidare la adresa tuturor.Si pare spusa de catre "un baiat de cartier", nu de catre un ministru care ar fi trebuit sa stie ca art.16 din Constitutie spune ca "nimeni nu este mai presus de lege".Si aici ar mai fi o problema...Se stie ca ministrul Funeriu a plecat din tara in adolescenta si ca s-a intors in Romania doar de cativa ani.Ar fi interesant de stiut daca in momentul actual cartea sa de identitate este una romaneasca...Pentru ca si pentru redobandirea cetateniei romane trebuiesc facute unele demersuri...Si, la cum a reactionat referitor la diplomele de studii, chiar m-as mira ca el sa fi facut aceste demersuri...
In final as mai vrea sa spun ceva despre aceste "11 clase" ale lui Funeriu, cu referire la declaratiile pe care acesta le-a dat, dupa ce presa a semnalat acest caz.Din punctul meu de vedere, actualul ministru nu are nici aceste 11 clase recunoscute in Romania...Pentru ca, pentru a fi avut aceste studii, actualul ministru ar fi trebuit sa aiba, in mod obligatoriu si cei "sapte ani de acasa"...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Efecte ale guvernarii Boc...Mari probleme in functionarea gradinitelor...

Un sfert dintre grădiniţele bucureştene de stat funcţionează la limita legii pentru ca nu au personal suficient. Ca urmare, sute de preşcolari, care abia au prins un loc la grădiniţă, stau acasă pentru că nu are cine să le dea de mâncare sau să le cureţe sala de clasă. La gradiniţa 206, doi angajaţi gătesc şi pun masa pentru 200 de copii. Nu fac faţă, aşa că directoarea a apelat la firme specializate. Este, însă, un caz fericit.În total, în Bucureşti 300 de bucătărese, spălătorese şi îngrijitoare lipsesc din grădiniţe. Posturile au rămas vacante după ce, nemulţumiţi de reducerea salariului cu 25%, angajaţii au demisionat în masă. Oameni în loc nu pot fi aduşi pentru că la stat angajările sunt blocate. Cele mai multe demisii în grădiniţe au fost în rândul îngrijitoarelor. După tăierile salariale o îngrijitoare câştiga cel mult 500 de lei. Tot greul îl duc acum educatoarele.Inspectoratul şcolar Bucureşti a cerut ministrului Educaţiei deblocarea posturilor si in cazul în care acest lucru nu se întâmplă, mai multe grădiniţe se vor închide.
Imi amintesc ca acum cativa ani problema in gradinite era legata de lipsa locurilor.Intre timp numarul de locuri din gradinite a crescut dar acum lipseste personalul.In goana lui pentru a economisi salarii de la buget pentru a avea bani pentru firmele PDL-iste, acest guvern a blocat angajarile din sistemul bugetar.Astfel, presupunand ca intr-o zi toti angajatii dintr-o gradinita ar demisiona la cerere, gradinita respectiva va trebui inchisa si tinuta in conservare pana cand vor veni vremuri mai bune.Evident ca pe Boc&Co nu-i intereseaza ce se va intampla cu copiii de la gradinita aceea, ei nu guverneaza pentru romani ci pentru buzunarul propriu.
Este cat se poate de logic faptul ca foarte multe angajati din sistemul public au inceput sa demisioneze dupa diminuarea salariilor cu 25%.Avand initial niste salarii mici, acum aceeasi angajati au salarii foarte mici, venituri care nu le mai ajung nici pentru cheltuielile cotidiene.
Si cum prognoza guvernului pentru viitor nu este in nici un caz optimista, multi dintre angajatii bugetari prefera ca, din lipsa de perspectiva, sa se angajeze in domeniul privat.
Eu cred ca numarul de demisii va inregistra un maxim tocmai in aceasta luna, pentru ca abia acum la inceput de octombrie, salariatii din educatie vor primi primele salarii de la inceperea scolilor si a gradinitelor.Salarii a caror valoare nu o stie nimeni acum, dar despre care deja se "zvoneste" ca vor fi foarte mici...Ca niste demisii in alb...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

vineri, 1 octombrie 2010

Legea Pensiilor ar putea trece prin asumarea raspunderii, la pachet cu Legea salarizarii si Legea Educatiei...

Legea Pensiilor ar putea trece prin asumarea raspunderii, la pachet cu Legea salarizarii si Legea Invatamantului, in cazul in care va fi respinsa de Curtea Constitutionala (CCR), a declarat la Targu Mures, ministrul Mediului Laszlo Borbely.
"S-a intrat in impas cu legea educatiei, solicitam ca Legea educatiei sa fie adoptata prin asumarea raspunderii, am putea sa o gandim la pachet cu legea unica a salarizarii. Avem nevoie de ambele pe baza careia sa porneasca anul viitor anul scolar fara carpeli, nu cu ordin al ministrului, sa stie profesorii ce sa faca. Daca CCR respinge Legea pensiilor, am putea sa o punem la pachet cu celelalte doua legi... Legea pensiilor trebuie sa fie votata intr-o forma sau alta. Va trebui pusa la pachet la asumarea raspunderii. Din cate stiu exista trei procese castigate de doamne care au spus ca nu este corect sa iasa mai repede la pensie decat barbatii Nici noi nu suntem de acord cu toate prevederile. Asa e in politica, faci un compromis. Vedem ce decide CCR", a aratat ministrul Borbely.
Dupa cate se stie PNL si PSD au depus joi, 23 septembrie contestatie pe Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Costitutionala, sustinand in sesizare ca nu au fost respectate procedurile si incalcarea mai multor articole din Constitutie.
Asadar UDMR-ul solicita guvernului asumarea raspunderii pentru Legea Educatiei.Este cat se poate de evident faptul ca se doreste de catre acest partid ca incepand de anul scolar viitor in zonele in care maghiarii sunt majoritari, disciplinele istorie si geografie sa fie predate in limba maghiara.Cu manualele facute de ei , care probabil ca nu vor coincide cu cele in limba romana din punctul de vedere al continutului.
''Şi PDL e conştient că nu putem avea o reformă în învăţământ fără această lege, de exemplu la descentralizarea care e necesară - nu putem să lăsăm pentru un an în ceaţă tot învăţământul. Deci, din acest punct de vedere, noi am fi de acord şi am propune chiar o asumare a răspunderii'', a susţinut Borbely în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU).
Acesta a arătat că UDMR va propune, luni, în cadrul coaliţiei, ca în două săptămâni să se facă o analiză a ceea ce s-a realizat din programul de guvernare.
“Rămânem la guvernare în cazul în care, evident, ceea ce ne-am propus în programul de guvernare, în cadrul coaliţiei, se va îndeplini. E clar că e un an foarte greu, dar nu trebuie să uităm nici acele legi care ţin şi de comunitatea maghiară”, a adăugat el.
De asemenea, vicepremierul Marko Bela, preşedinte al UDMR, a declarat că nu este în situaţia să spună că trece în opoziţie, dar se poate ajunge la aşa ceva "chiar în timp scurt", întrucât partenerii de coaliţie sunt "în derivă".
Asadar, UDMR-ul ameninta ca daca nu le sunt satisfacute conditiile trec in opozitie.Este interesant cum va proceda PDL-ul in aceste conditii, pentru ca acceptarea predarii istoriei si geografiei in limba maghiara in zonele locuite de catre acestia, va crea cu siguranta multe discutii controversate in opinia publica din Romania.Doar ca, asa cum spunea liderul maghiar, "partenerii de coalitie sunt in deriva"...Sa aiba vreo legatura aceasta "deriva" cu "batranul matelot"?
Cu siguranta ca da...Si, ca sa fiu mai sincer, eu cred ca liderul maghiar a fost foarte indulgent atunci cand a folosit cuvantul "deriva" pentru partidul aflat acum la putere.Parerea mea este ca PDL-ul chiar a "intrat la apa"...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4