Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a susținut, duminică, 30 iunie, o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene / al municipiului București, reprezentanții celor 583 de centre de examinare și ai celor 155 de centre de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat 2013.
MEN a realizat, astfel, pentru prima oară, o transmisiune video și on-line cu toți actorii implicați în organizarea examenelor naționale, la nivel de țară. În acest fel, și profesorii din centrele de examinare și evaluare au putut adresa întrebări ministrului și echipei ministeriale, în scris, în timp real.
Ministrul Remus Pricopie a transmis celor prezenți că principalul obiectiv este asigurarea bunei desfășurări a probelor scrise la Bacalaureat, care debutează luni, 1 iulie. Ministrul a declarat toleranță zero față de orice act de corupție și față de orice tentative de fraudare.
Pentru comunicarea în timp real a situațiilor care ies din litera legii, MEN a creat, pentru public, pe site-ul www.edu.ro, pe prima pagină, o secțiune specială -Sesizează fapte de corupție aici! Publicul poate semnala orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 și pe site-ul www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde valabil în fiecare județ. Numărul este 0800.801.100 și poate fi apelat, gratuit, între orele 8.00-21.00.
Personalul implicat în organizarea sesiunilor examenului de Bacalaureat 2013 are obligația de a afișa, într-un loc vizibil, numărul și adresele la care pot fi anunțate diversele situații. Examenele scrise din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie- iulie, încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatura română - proba E)a). Marți, 2 iulie, se desfășoară proba la Limba și literatura maternă - proba E)b), iar miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului - proba E)c). Examenul de Bacalaureat se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării - proba E)d). Afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, de 8 iulie, între orele 12.00 - 16.00. Contestațiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.
Postat de: Prof. Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu