joi, 29 noiembrie 2012

Universitarii consolidează relaţia cu angajatorii


Ieri, 28 noiembrie, s-a lansat Centrul de Comunicare cu Alumni în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Evenimentul s-a desfăşurat ca parte în proiectul „Consolidarea relaţiei alumni-mediul universitar”. Proiectul reuneşte în parteneriat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, trei universităţi de prestigiu din ţară - Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, mediul de afaceri - Novensys Corporation şi Gold Agama Consulting -, respectiv Uniunea Naţională a Studenţilor din România.
Proiectul are ca obiectiv principal creşterea gradului de comunicare între mediul universitar şi mediul economic (angajatori) în vederea promovării ofertei educaţionale, a îmbunătăţirii serviciilor oferite de sistemul de învăţământ şi corelării cererii pieţei muncii cu oferta educaţională universitară.
„Managementul comunicării cu alumni pentru instituţiile de învăţământ superior din România" se înscrie pe axa prioritară 1 - „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere", în Domeniul major de intervenţie 1.2 - „Calitate în învăţământul superior" şi are o durată de derulare de 30 de luni.
Persoanele interesate de informaţii suplimentare pe această temă pot contacta responsabilii proiectului la adresa de email alumni@agama-pr.com.



Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 28 noiembrie 2012

Concurs European de limbi străine pentru elevii români


Ieri, 27 noiembrie, a avut loc cea de-a şasea ediţie a concursului european pentru tinerii traducători „Juvenes translatores”. La această competiţie s-au înscris 33 de licee din România.
Concursul s-a desfăşurat simultan în 746 de şcoli din Uniunea Europeană, precum şi în unităţi de învăţământ din Noua Caledonie şi Insulele Cayman. Au putut fi inscrisi în competiţie între doi şi cinci elevi din fiecare şcoală născuţi în anul 1995. Au participat peste 3000 de elevi.
Întrecerea în competenţe lingvistice a început la ora 11:00 în România. Elevii au avut la dispoziţie două ore pentru a traduce un text, la alegere, de o pagină, bazat pe oricare dintre cele 506 combinaţii posibile de limbi dintre cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.
Tema textelor a fost solidaritatea dintre generaţii, pentru a marca Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.
Evaluarea testelor va fi efectuată de traducători din cadrul Comisiei Europene. Va fi desemnat câte un câştigător pentru fiecare stat membru. Câştigătorii vor fi anunţaţi în luna februarie 2013 şi vor fi invitaţi la Bruxelles pentru a-şi primi premiile în luna aprilie.

Profesor: Roxana CERCEL

marți, 27 noiembrie 2012

ALINA GORGHIU, un tânăr deputat care tebuie să rămână avocatul cetatenilor in Parlament


Tânără, plină de entuziasm şi spirit de iniţiativă, Alina Gorghiu a demonstrat în cei 4 ani de mandat că merită să-şi reprezinte alegătorii pentru încă patru ani. În activitatea parlamentară s-a implicat în probleme de tot felul: pensii, justiţie, educaţie, cultură, iar filiala PNL sector 5 a prins viaţă de când Alina o deserveşte. Alegătorii din Colegiul 22 i-au oferit încrederea lor prin vot, iar ea a lucrat dedicat pentru aceştia.
Pentru viitorul mandat Alina Gorghiu îşi propune proiecte îndrăzneţe, dar fezabile. Realistă şi încrezătoare Alina îşi invită alegătorii la vot pentru a parcurge împreună un drum mai bun.
În calitate de Secretar al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, Alina Gurghiu a pus justiţia în vârf de lance în activitatea sa parlamentară. În noul mandat îşi doreşte să înfiinţeze centre de consultanţă juridică pentru cetăţeni pentru a le prelua problemele şi a le duce mai departe spre a fi rezolvate. De asemenea, doreşte să echilibreze dialogul între Ministerul Justiţiei, Consiliul Suprem al Magistraturii, Agenţia Naţională de Integritate, Parchetul General şi DNA.
În cultură, Alina continuă demersul iniţiat în primul său mandat „Donează o carte”, o campanie în urma căreia unii dintre elevii din sectorul 5 au fost beneficiari. Bibliotecile, ale căror rafturi încă mai aşteaptă cărţi, au fost înnobilate cu volume donate de care astăzi se pot bucura cititorii.
Locuitorii sectorului 5 din Colegiul 22 vor beneficia de un portal online pentru oferte şi cereri de muncă. Programul va prezenta ofertele de muncă existente în Bucureşti, identificându-le pe cele din sectorul 5. De asemenea, va fi creată o platformă online pentru consultanţă în alegerea unei cariere. Astfel tinerii vor învăţa cum să redacteze un CV, cum să scrie o scrisoare de intenţie atractivă pentru angajator sau alte informaţii legate de aplicaţii, angajare, cariere.
Pentru că Alina Gorghiu este fan declarat al mişcării în aer liber, ea propune continuare proiectului demarat anterior „Burta jos”, iar ediţiile dedicate bicicliştilor să devină manifestări cu tradiţie. Aşadar, propune ca mijloc de transport alternativ, bicicleta, fapt ce ar oferi bucureştenilor şansa de a scăpa de aglomeraţia din trafic şi de a respira un aer mai puţin poluat.

Profesor: Roxana CERCEL

luni, 26 noiembrie 2012

Stelian Fedorca încurajează învăţământul profesional


La Conferinţa Naţionala „«Practica pe bune» - adevărata şansă a elevilor şi a studenţilor pentru ocuparea unui loc de muncă” organizată de SCEdu-Tim Consultanţă Europeană în perioada 23-25 noiembrie în Bucureşti, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Stelian Fedorca, a declarat că şcoala profesională are peste 12.000 de elevi, iar aceştia doresc să înveţe o meserie, şi nu să obţină cei 200 de lei pe care îi dă Ministerul Educaţiei, pentru că sunt locuri de muncă unde angajatorul oferă în plus 200 de lei, masă şi transport.
„Analiza MECTS privind situaţia materială a elevilor înscrişi în acest an la şcoala profesională arată că doar 3000 urmau să beneficieze de bani de liceu, restul având o situaţie bună. Tinerii sunt interesaţi de un loc de muncă şi acesta poate fi dat prin şcoala profesională”, a declarat Stelian Fedorca.
În acest context el a precizat că ar vrea să schimbe proverbul: „Meseria se fură, nu se învaţă”, cu „Meseria se învaţă”. „«Practică să înveţi, învaţă să practici» se potriveşte pe această nouă filosofie în ceea ce priveşte formarea profesională”, a mai adăugat reprezentantul MECTS.


Profesor: Roxana CERCEL

vineri, 23 noiembrie 2012

Black Friday sau Vinerea Neagră, vânzări de milioane de euro la nivel global ca urmare a reducerilor semnificative


„Vinerea Neagră” este o altă preluare americană, după Valentine’s Day şi Halloween. În SUA „Black Friday” este o sărbătoare care succede Ziua Recunoştinţei.
Ziua Recunoştinţei (Ziua Recoltei) a fost adoptată prin rezoluţie de Congresul SUA în 1941 ca a patra zi de joi din luna noiembrie şi a devenit oficial sărbătoare naţională a americanilor. Astfel următoarea zi a devenit „Vinerea Neagră”.
Black Friday deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Denumirea acesteia îşi are originea în Philadelphia de acum vreo 50 de ani, când a fost folosită mai ales de către poliţişti pentru a descrie haosul şi nebunia create în jurul magazinelor şi pe străzile din centrul oraşelor de mulţimea de oameni ieşiţi la cumpărături.
În presa scrisă, prima atestare a termenului a fost consemnată în 1975 în două articole, unul în New York Times, iar celălalt în Associated Press. Alţii sunt de părere că expresia îşi are rădăcinile în practica contabilă: proprietarii americani de magazine îşi notau pierderile cu cerneală roşie, iar profiturile erau înregistrate cu cerneală neagră. Black Friday ar fi conform teoriei, ziua din an care dă startul perioadei de câştig din magazine.
Termenul „Black Friday” a traversat graniţele Philadelphiei de-abia după anul 1985, când a fost importat de lanţuri de magazine din Los Angeles sau Cincinatti. De atunci, a crescut în importanţă, transformându-se în una din cele mai aglomerate zile din an.

Profesor: Roxana CERCEL

joi, 22 noiembrie 2012

Dor de carte? S-a deschis targul GAUDEAMUS!


Pentru iubitorii de carte şi de apariţii inedite sunt aşteptaţi la cea de-a XIX ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură care s-a deschis ieri, 21 noiembrie, la Romexpo.
Formula concludentă pe care au folosit-o organizatorii pentru această ediţie a târgului este „Spune ce asculţi, ca să-ţi spun ce citeşti!” Sub acest slogan târgul Gaudeamus va aduce la Bucureşti edituri străine şi româneşti, tipografii şi instituţii de învăţământ, se vor organiza mese rotunde, lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu autori şi alte evenimente.
Printre apariţiile anunţate de organizatori se numără cărţile lui Dalai Lama, „Filosofia şi practica buddhismului tibetan” şi „Introducere în Tantra”, volume foarte aşteptate în România. Din cultura românească îşi vor lansa cărţile în zilele următoare ale târgului Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Neagu Djuvara. Adelin Petrişor va lansa cartea „Coreea de Nord, un lagăr cât o ţară”.
Republica Moldova este ţara invitată de onoare la targul Gaudeamus de anul acesta. Nume ilustre din literatura moldoveană contemporană, precum Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Mihai Cimpoi, Lucreţia Bârlădeanu, Nicolae Dabija, Em. Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Ion Mânăscurtă şi edituri reprezentative din Republica Moldova, precum Prut, Litera, Epigraf, ARC, Cartier, Lumina, Silvius Libris se vor întâlni sub acelaşi pavilion într-o manifestare comună, două culturi unite printr-o singură limbă.
Pentru informaţii suplimentare privind programul evenimentelor accesaţi aici.
GAUDEAMUS IGITUR („Să ne bucurăm, aşadar”)!!!

Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 21 noiembrie 2012

Rezultatele slabe de la Bac sporesc veniturile Centrelor de Meditaţii


Preţurile avantajoase şi posibilitatea de a-şi alege dascălul după bunul plac fac ca elevii care au picat examenul de bac şi cei care se află în ultimul an de liceu să-şi îndrepte atenţia către firmele private care îi pot ajuta să treacă cu bine peste examenul de maturitate.
Dascălii care predau în aceste Centre pretind că sunt mai accesibili şi mai serioşi decât profesorii de la clasă.
Elevii care sunt pregătiţi în Centrele de Meditaţii au făcut dovada că deţin măcar noţiunile de bază. „Sunt admise la curs doar cazurile recuperabile” a subliniat Marius Ionescu, profesor de matematică în cadrul Centrului de Meditaţii din Capitală. Grupele sunt alcătuite din 10 cursanţi, care în schimbul a 500 de lei sunt meditaţi o dată pe săptămână, până ating pragul de 60 de ore, explică acelaşi profesor. De asemenea, cursanţii preferă profesori în vârstă sau care au răbdare. Studenţii sunt căutaţi pentru metodele moderne de predare, completează reprezentanţii Centrului.

Profesor: Roxana CERCEL

marți, 20 noiembrie 2012

MECTS susţine dezvoltarea unor strategii naţionale pentru reconstrucţia ecologică a şcolilor


Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, domnul Stelian Fedorca, a vizitat, luni 19 noiembrie, Şcoala Gimnazială din comuna Cîlnic, jud. Alba. Cu o lună în urmă această unitate a fost desemnată câştigătoare a concursului ecologic dezvoltat de Fundaţia Romania Green Building Council (RoGBC), care s-a bucurat de largul sprijin al Ministerului Educaţiei. Conform unui protocol de colaborare încheiat între MECTS şi RoGBC, toţi elevii din România puteau participa printr-un proiect ecologic într-o competiţie care avea ca obiectiv refacerea şcolii lor pe criterii ecologice. În urma proiectului câştigător, realizat de către elevii din Cîlnic, şcoala va beneficia de o restaurare ecologică. Toate materialele care vor fi utilizate în lucrările de reabilitare a instituţiei provin din surse nepoluante.
Domnul Stelian Fedorca a subliniat că şcoala din Cîlnic este începutul unui proiect-pilot în domeniul reabilitării unităţilor de învăţământ cu materiale ecologice şi că va sprijini dezvolatrea acestui plan la nivelul întregii ţări.

Profesor: Roxana CERCEL

luni, 19 noiembrie 2012

Ecaterina Andronescua ne întăreşte faptul că pregătitoarea rămâne prima etapă a învăţământului obligatoriu fie la grădiniţă, fie la şcoală


Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că clasa pregătitoare va rămâne ca primul an al învăţământului obligatoriu, iar la nivel naţional se va face un sondaj în rândul părinţilor, pentru a se stabili dacă aceasta trebuie să funcţioneze în grădiniţe sau în şcoli.
„Vom face o analiză şi vom încerca să avem un dialog şi cu părinţii. La nivelul oraşului Craiova s-a făcut un sondaj, chiar au fost întrebaţi toţi părinţii care au acum copii în grupa mare şi părinţii elevilor din clasa pregătitoare, iar 98% au optat pentru grădiniţă. Poate nu va fi acest procent în toată ţara,” a declarat Ecaterina Andronescu, vineri, la Arad unde au avut loc manifestări culturale cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la înfiinţarea Preparandiei, prima şcoală pedagogică din Transilvania.
Cât despre cei care sunt acum clasa pregătitoare, ministrul a precizat că „vor merge mai departe cu acelaşi învăţător şi în acelaşi loc.”
Ministrul a mai afirmat că trebuie schimbat modul cum se înscriu copiii în clasa pregătitoare.
„După opinia mea, să nu-i dai dreptul părintelui să aleagă şcoala pe care o consideră cea mai potrivită pentru copilul lui mi se pare că nu este un lucru potrivit şi lucrul acesta trebuie să-l corectăm”, a specificat d-na Andronescu.

Profesor: Roxana CERCEL

vineri, 16 noiembrie 2012

Românii au creat un soft educaţional pentru Kazakhstan


Informaticienii companiei SIVECO au creat lecţii digitale pentru 23 de materii care se predau în Kazakhstan. Aceştia lucrează de 7 luni în Almaty, capitala Kazakhstanului pentru acest proiect. Lecţiile digitale acoperă aria a 23 de discipline precum matematica, fizica, managementul producţiei în industria alimentară sau utilaje şi compresoare folosite în industria frigotehnică.
Soft-ul românesc va fi aplicat în 530 de şcoli gimnaziale, licee şi şcoli profesionale. Aceasta este prima fază a unui proiect de anvergură, care cuprinde 4200 lecţii interactive în limbile rusă şi kazahă.

Profesor: Roxana CERCEL

joi, 15 noiembrie 2012

Ieri, în şedinţă de guvern s-a pus în discuţie ordonanţa privind BAC-ul profesional


Ieri, 14 noiembrie, a fost discutată Ordonanţa de Urgenţă privind bac-ul profesional în şedinţă de guvern. Ministrul Educaţie, Ecaterina Andronescu speră ca elevii să poată opta pentru acest tip de examen din anul 2013. Proiectul ar putea fi aprobat săptămâna viitoare.
„Bacalaureatul profesional este permisul pentru intrarea pe piaţa muncii şi este o şansă ăentru cei care nu vor să meargă spre învăţământul superior. Este o formă deschisă de învăţământ, în sensul în care un tânăr care a susţinut Bac-ul profesional se răzgândeşte şi doreşte să se îndrepte spre învăţământul superior, acest lucru este posibil,” a declarat ministrul la şedinţa Comisiei de Dialog a Prefecturii Cluj. Dumneaei consideră că bacalaureatul profesional ar trebui să îi ajute pe elevi, „să devină proprii lor stăpâni, să îşi deschidă mici afaceri de familie.”
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că a decis redactarea unei Ordonanţe de urgenţă a Guvernului privind bacalaureatul profesional, după ce a constatat că prin procedură parlamentară măsura nu ar intra în vigoare în timp util.


Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 14 noiembrie 2012

Olimpicii vor primi azi premiile acordate de MECTS


Ieri vă făceam cunoscute valorile privind premiile olimpicilor oferite de MECTS. Azi vă anunţ că are loc festivitatea de înmânare a premiilor de către doamna ministru Ecaterina Andronescu.
Elevii care au participat în anul şcolar 2011-2012 la olimpiadele şi concursurile internaţionale şi au obţinut medalii şi distincţii vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi în sala Transilvania din sediul Guvernului României începînd cu ora 13:30.
Cu acest prilej vor fi recompensaţi cei 138 de elevi care au obţinut 155 de disticţii: 42 de medalii de aur şi premiul I, 45 de medalii de argint şi premiul II şi 29 de medalii de bronz şi premiul III. Acestora li se vor adăuga cei 168 de profesori care i-au pregătit pe elevi şi cele 74 de şcoli din care provin laureaţii.
Potrivit reglementărilor în vigoare, şi în acest an, prin ordin al ministrului Educaţiei,cuantumurile premiilor acordate medaliaţilor la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline au fost indexate în raport cu rata inflaţiei. Astfel, noile cuantumuri pentru premianţii la olimpiade internaţionale sunt: 12.180 lei - medalie de aur şi premiul special pentru punctaj maxim, 9.430 lei - medalie de aur/ premiul I, 8.080 lei - medalie de argint/premiul II, 5.770 lei - medalie de bronz/premiul III şi 3.940 lei - menţiune. Valorile noilor premii acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada Central Europeană de Informatică, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev") sunt: 4.310 lei - medalie de aur/ premiul I, 3.670 lei - medalie de argint/premiul II, 2.860 lei - medalie de bronz/premiul III şi 2.480 lei - menţiune.
Pentru profesorul/ profesorii care au pregătit elevul/ elevii se acordă un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ.
Fondul total de premiere alocat de MECTS este de 2.001.045 lei.


Profesor: Roxana CERCEL

marți, 13 noiembrie 2012

Noi valori pentru premiile olimpicilor stabilite de Ministerul Educaţiei


MECTS a stabilit noile valori ale premiilor acordate elevilor care au câştigat olimpiade şi concursuri internaţionale organizate în ţară sau în străinătate valabile în anul 2012. Acestea variază între 2480 şi 12180 lei.
Potrivit ordinului MECTS, valorile cuantumurilor premiilor pentru recompensarea elevilor premiati la olimpiadele internationale, pe obiecte de invatamant, acordate de MECTS, in anul 2012, sunt urmatoarele: premiul special pentru medalia de aur si punctaj maxim -12.180 de lei, premiul I - 9.430 de lei, premiul II - 8.080 de lei , premiul III - 5.770 de lei, iar mentiune - 3.940 de lei.
Valorile premiilor pentru recompensarea elevilor premiati la Olimpiadele Balcanice, Olimpiada Internationala Pluridisciplinara Tuymaada, Olimpiada Central Europeana de Informatica, Olimpiada D.I. Mendeleev, Olimpiada Internationala de Limba Maghiara, Olimpiada Internationala de Limba, Comunicare si Literatura Romana, Olimpiada Internationala de Matematica a Liceelor Maghiare din Europa, Olimpiada Internationala de Stiinte a Uniunii Europene, Olimpiadele Internationale de Limba Latina Sulmona si Venosa, Olimpiada Internationala de Limba Turca, Olimpiada Internationala de Matematica pentru Eleve acordate de MECTS in anul 2012, sunt: premiul I -4.310 lei, premiul II -3.670 de lei, premiul III -2.860 de lei, mentiune - 2.480 de lei.
Profesorilor care au pregătit elevii li se acordă un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii premiaţi.
Cât despre şcoala de unde provine elevul, aceasta va fi recompensată cu un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. Premiul se va utiliza pentru dotări destinate spijinirii calităţii procesului de învăţământ la disciplina pentru care s-a obţinut premiul.
Aşadar, dragi colegi şi elevi aveţi toate motivele să vă implicaţi în concursurile şcolare naţionale şi internaţionale. Efortul vă va fi răsplătit!!!


Profesor: Roxana CERCEL

luni, 12 noiembrie 2012

Consumul de fructe încurajat în şcoli


Programul de încurajare privind consumul de fructe va continua şi în acest an în şcoli. Elevii vor primi câte un măr pe zi.
Programul a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern şi stabileşte acordarea gratuită de mere în anul şcolar 2012-2013, în limita valorii de 0,37 lei pentru fiecare elev, începând cu 3 decembrie.
Sumele necasare desfăşurării acestui program sunt alocate din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În program vor intra şi elevii de la clasa pregătitoare.

Profesor: Roxana CERCEL

vineri, 9 noiembrie 2012

Curs postuniversitar pentru cadrele didactice


Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează în anul universitar 2012-2013, cursul postuniversitar COMUNICARE ŞI MANAGEMNT EDUCAŢIONAL ÎN DIDACTICA ŞTIINŢELOR SOCIO-UMANE. Acest program se adresează cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care predau discipline specifice domeniului ştiinţelor socio-umane.
Cursul este gratuit şi oferă pentru dezvoltarea carierei profesionale 70 de puncte credit ECTS. De asemenea, cursul abordează o manieră flexibilă de participare, activităţile didactice desfăşurându-se în sistem „blended learning” – activităţi de învăţare online şi cu prezenţa în campus în perioada vacanţelor şcolare. Cadrele didactice universitare care predau la acest program postuniversitar sunt persoane cu experienţă în activitatea didactică şi de cercetare.
Cadrele didactice care doresc să participe la acest curs pot completa formularul de înscriere aici.


Profesor: Roxana CERCEL

joi, 8 noiembrie 2012

Concluziile ISMB după inspecţiile tematice din luna octombrie


Activitatea desfăşurată în timpul inspecţiei a constat în: asistenţe la orele de curs, completarea fişei de observare a lecţiei, acordarea calificativului cadrelor didactice asistate la clasă, discuţii cu cadrele didactice, elevii/preşcolarii, după caz, conducerea unităţii de învăţământ, verificarea documentelor adiacente procesului educativ desfăşurat în cadrul disciplinei.
În urma activităţii de inspecţie şcolară tematică la capitolul PUNCTE TARI printre altele, s-au constat următoarele: au fost elaborate documentele de proiectare curriculară în concordanţă cu reglementările în vigoare, marea majoritate a cadrelor didactice sunt calificate, există profesori mentori, oferta CDŞ este variată, sunt efectuate activităţi metodice de perfecţionare pe problematica evaluării curente, predictive, de progres şi finală, folosirea sistemelor informatice moderne, AEL în procesul instructiv-educativ, parteneriate educaţionale interne şi externe.
De asemenea, inspectorii au constatat şi o serie de PUNCTE SLABE în activitatea de inspecţie realizată în şcoli. Dintre acestea reţinem că s-au consemnat greşeli ştiinţifice ale cadrelor didactice (exprimări deficitare/erori de exprimare la cadrele didactice specialitatea limbi moderne), utilizarea de strategii didactice preponderent tradiţionale, centrarea activităţii didactice, în continuare, mai mult pe profesor decît pe elev, planificări calendaristice incomplete la anumite capitole, portofolii ale cadrelor didactice care nu respectă prevederile legale în vigoare, lipsa unor proiectări didactice clare şi coerente, stil didactic excesiv-permisiv, demersul didactic nu se bazează pe competenţe de atins, dozarea timpului pentru activităţile didactice propuse este necorespunzătoare, nu se face predare diferenţiată în mod constant prin sarcini de lucru diferite în funcţie de nivelul de cunoaştere al clasei, cadre didactice care îşi consideră pregătirea profesională încheiată şi nu acceptă consilierea inspectorului, management deficitar al clasei, accent sporit pe partea teoretică în demersul didactic şi mai puţin pe cea aplicativă, dotarea cabinetelor de specialitate cu material didactic insuficient sau depăşit, prezenţa elevilor la orele asistate a fost, deseori, slabă.
Cu speranţa că se vor lua măsurile corespunzătoare pentru remedierea deficienţelor, urăm tuturor celor cu numele de Mihail şi Gavriil în această zi de sărbătoare creştină un călduros LA MULŢI ANI!!!

Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 7 noiembrie 2012

Zvonuri-BOMBĂ despre bacalaureat 2013


Vă CITEZ o informaţie despre care se spune că este „venită pe surse”, aşa cum se exprimă prompteristele. Informaţia are calitatea de zvon şi trebuie tratată în consecinţă şi se referă la cum ar putea decurge examenul de bacalaureat de anul viitor.

„Se zvoneşte că examenul de bacalaureat din 2013 va suferi câteva mici modificări.Se aude că doamna ministru Ecaterina Andronescu a decis să renunţe la INEPŢIA FUNERIANĂ privind PROBELE ORALE, numite ironic COMPETENŢE şi să introducă nota în locul aberantelor calificative.
Reamintesc argumentele pentru care fostul guvernant şi actual consilier cotrocenist, CALCULATORISTUL vitezei cu care a plecat pumnul băsescian către copil, poate fi socotit o excepţie de la normalitatea mintală.
Cele trei calificative cu care poate fi evaluat UTILIZATORUL textului de pe bilet, alias candidatul, sunt:
1.    MEDIU (dacă silabiseşte respectivul text sau nu)
2.    AVANSAT (dacă descifrează greoi textul de pe bilet)
3.    EXPERIMENTAT (dacă reuşeşte să citească şi să-şi dea cu părerea despre textul respectiv)
Se spune că PROBELE ORALE nu vor mai fi susţinute în faţa profesorului de la clasă, care-i ştie pe elevi de 4 ani, cunoscându-le capacităţile intelectuale, caracteriale, comportamentale etc., ci se va alcătui o comisie din afara liceului respectiv!
Se pare că la PROBA SCRISĂ, în locul textului argumentativ de la subiectul al doilea, se va formula cerinţa realizării unui eseu despre teme literare în operele studiate."

Nu există certitudinea că aceste măsuri se vor pune în aplicare. Sunt însă posibile, ca de altfel, şi alte surprize...
Dumneavoastră ce părere aveţi???


Profesor: Roxana CERCEL

marți, 6 noiembrie 2012

„Army în concert”


Formaţia de elită a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării vă invită pe 9 noiembrie la Sala Palatului la un concert gândit ca o incursiune în universul muzicii clasice, al muzicii de operă, al jazz-ului sau al muzicii de film. „Army în concert” se află la a treia ediţie, iar de data aceasta invitatul special va fi Ozana Barabancea.
Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării este o formaţie artistică de elită şi constituie etalonul de performanţă pe care l-au atins orchestrele de suflători militari din România la peste 170 de ani de existenţă.
Aşadar, consider că întâlnirea dintre cele două vârfuri artistice de seamă ale României, pe de-o parte, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării, iar pe de alta, Ozana Barabancea vor da naştere unui eveniment cultural de excepţie.

Ieri, 06 noiembrie, va anuntam acest minunat concert pe care, personal, il asteptam cu mult interes, astazi va anunt ca din motive organizatorice concertul a fost anulat.


Profesor: Roxana CERCEL

luni, 5 noiembrie 2012

Conducerea MECTS – întâlnire cu asociaţiile de părinţi


Ministrul Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu şi secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, d-l Stelian Fedorca au participat sâmbătă, 3 noiembrie, la Adunarea Generală Ordinară şi Conferinţa Naţională a Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP - IP).
Întâlnirea s-a desfăşurat la Colegiul Naţional „Matei Basarab” din Bucureşti de la ora 12:00, evenimentul fiind urmat de o conferinţă de presă susţinută de reprezentanţii MECTS şi FNAP-IP.
În cadrul întâlnirii, ministrul Educaţiei, va avea o serie de consultări cu reprezentanţii părinţilor la nivel naţional, pe teme de actualitate ale sistemului educaţional preuniversitar.
La această manifestare şi-au anunţat prezenţa şi inspectorul şcolar general al Municipiului Bucureşti, d-l Constantin Trăistaru, primarul general al Capitalei, d-l Sorin Oprescu, precum şi primarul sectorul 3, d-l Robert Sorin Negoiţă.


Profesor: Roxana CERCEL

vineri, 2 noiembrie 2012

Pentru prima dată, limba română va fi predată la Oxford


Ambasada României la Londra ne informează că la Oxford va fi organizat primul lectorat de limba română finanţat de statul român. Acesta se va desfăşura în cadrul Facultăţii de Lingvistică, Filologie şi Fonetică a prestigioasei Universităţi Oxford din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlanedi de Nord.
Acest lectorat a luat fiinţă printr-un protocol încheiat între Institutul Limbii Române din Bucureşti şi Universitatea Oxford. Lectorul ales prin concurs de către cei de la Oxford este Oana Uţă-Bărbulescu, doctor în litere şi specialist în lingvistică în cadrul Universităţii Bucureşti.
Perspectiva învăţării limbii române se pare că s-a bucurat de succses, conform site-ului universităţii britanice. S-au înregistrat 20 de cereri de înscriere pentru noul curs. În cadrul modulului de limbi moderne sau de lingvistică, studenţii interesaţi vor susţine examen de limba română.
La Universitatea Oxford, în prezent, studiază 82 de studenţi români.


Profesor: Roxana CERCEL

joi, 1 noiembrie 2012

Un pas spre modernizare – debirocratizarea sistemului de învăţământ


Ieri, 31 octombrie 2012, MECTS a lansat Platforma metodologică şi informatică pentru organizarea şi desfăşurarea programelor Admiterea în învăţământul liceal de stat, Bacalaureat, Certificare a calificării profesionale, Mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, Titularizarea, Euro 200, Bani de liceu din sistemul educaţional preuniversitar” într-o conferinţă desfăşurată în Sala I.L. Caragiale a Hotelului Ramada Majestic din Capitală. La ceremonia de deschidere au participat ministrul Educaţiei, d-na Ecaterina Andronescu şi secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, d-l Stelian Fedorca.
Proiectul are ca obiectiv general pilotarea implementării unui cadru metodologic integrat și a unei platforme informatice la nivel național în sistemul educațional. Grupul țintă este format din 30 de funcționari publici din MECTS, 150 de persoane angajate contractual la nivel regional și județean în cadrul administrațiilor publice și al inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, personalul de conducere al unităților de învățământ și 4.000 de operatori de date la nivelul școlilor. Proiectul, al cărui beneficiar direct este MECTS, este realizat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European, Guvernul României, prin Ministerul Administrației și Internelor și Inovație în administrație Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative”.


Profesor: Roxana CERCEL