Zilele aceastea se susţin probele scrise ale sesiunii de toamnă din cadrul examenului de Bacalaureat. Bacalaureatul este un examen naţional de final. Prin întreaga lor ţinută, elevii ar trebui să demonstreze că au ajuns la maturitate.
La fel ca în sesiunea de vară, şi în această etapă au apărut probleme. Câţiva elevi rătăciţi s-au prezentat la proba scrisă care se susţine azi la matematică/istorie cu întârziere, dar cel mai grav, la un liceu care nu este centru de bacalaureat. Bineînţeles că nemulţumirea vine tot de la ei. Ei susţin că nu au fost anunţaţi că la şcoala unde au promovat nu se susţine examen de bacalaureat, aşa cum s-a desfăşurat în sesiunile anterioare şi că la liceul unde s-au prezentat nu era nimeni care să-i îndrume.
Aşadar, după cum înţeleg mesajul elevilor întârziaţi transmis prin media, ar fi trebuit anunţat explicit fiecare candidat înscris la bacalaureat, unde va susţine examenul, când şi cum trebuie să se prezinte. Mie mi se pare de-a dreptul ilar. Atunci obligaţia candidatului care mai este? Interesul lui unde se remarcă? Unde se face dovada maturităţii şi implicării sale în procesul de formare ca OM?
Vorbeam mai în sus de ţinuta pe care ar trebui să o aibă elevul ajuns la pragul maturităţii. Începând de la modul cum arată, ţinuta vestimentară, atitudinea, informarea şi, desigur, pregătirea ştiinţifică, ar trebui să fie IMPECABILE sau măcar IREPROŞABILE. Însă se pare că aceste aspecte nu concordă cu vederile elevilor... şi... drept consecinţă, se poate întâmpla să piardă şansa de a mai susţine încă o dată examenul, ceea ce înseamnă că nu şi-au însuşit principiul care stă la baza istoriei: trebuie să cunoşti trecutul pentru a nu mai repeta greşelile în prezent!!!
Iată şi căteva "dovezi" ale pregătirii ştiinţifice a unor elevi:
"Ion Sclavici a scris Budulea Taichi şi nu vreau să intru în detalii, că nu ştiu subiectul. Miaţi făcut o surpriză cu subiectu ăsta".
"Comunicarea în echipă nu e când cel mai tare antrenor Reghecumf dă ordin ceva şi pe stadion fuge ăia amboulea. Vorba ceia: Dacă comunicare nu e ce dracu e?"
"Scrisoarea pierdută era a lui Joiana, combinată cu un politician ciumete ce avea poliţia la buton. El a trimis mascaţii să-i rupă cu cafteala pe ăia de-au răpit scrisoarea şi onoarea din Joiana. Scrisoarea s-a găsit dar onoarea a rămas nerecuperată".
"Ieu cred că Harapalb îi o comedie că cine mai crede că ursu din pădure are salăţi când să ştie că urşii coboară să mănânce la tomberoane şi să se joace cu turiştii".
"Dimensiunea temporală e atunci când nu simţi cum zboară timpul. Lu Gigi Becali timpul îi zboară încet căi la bulău, mie îmi zboară rapid că uite că sa şi dus vara asta şi încep ploile".
"Comunicarea este sufletul scandalului. Băsescu îi dă numa comunicate în gură lu Ponta".
"Toţi proştii din România sunt cetăţeni turmentaţi, dar nu toţi cetăţenii turmentaţi sunt proşti".
Postat de: Prof. Roxana CERCEL

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu