Se afișează postările cu eticheta Carmocanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carmocanu. Afișați toate postările

miercuri, 28 iulie 2010

Anchetele continua la Botosani...

Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Botosani, in dosarul de la Colegiul Economic "Octav Onicescu" sunt cercetati profesori din cadrul Comisiei de Examinare constituita pentru colegiu cat si cadre de la Centrul zonal de evaluare instituit la Scoala 11. Acuzatiile sunt legate de indeplinirea defectuoasa ori neindeplinirea atributiilor, precum si de savarsirea unor infractiuni legate de primirea de bani sau bunuri. Pana acum, impotriva a patru profesori s-au demarat procedurile de incepere a urmaririi penale pentru luare de mita si trafic de influenta. "In functie de probele ce se vor administra pe parcursul cercetarilor urmeaza sa se inceapa urmarirea penala si fata de alte persoane", se arata intr-un comunicat al Parchetului. S-a declansat urmarirea penala si impotriva Mihaelei Ciurariu care ar fi oferit banii stransi, acuzatia oficiala fiind dare de mita. Femeia, care facea parte din Comitetul de parinti de la clasele a XII-a, a fost condamnata in mai 2008 la un an de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta.
Ancheta, cea mai ampla declansata in randul cadrelor didactice, a fost demarata la inceputul lunii, in urma denunturilor depuse de unii absolventi. Ulterior, anchetatorii au inceput actiunile de filaj si interceptari telefonice. Dupa finalizarea examenului, au oprit masina cu care era transportat spre Iasi presedintele Comisiei de examen, profesorul universitar doctor Leonache Dragoi, descoperind lista cu cei care ar fi dat bani. Surse judiciare sustin ca fostii elevi au cotizat in total cu 70.000 de lei, fiecare platind cate 150 de lei in ultimul an de liceu, si cate 50 de lei inaintea fiecarei probe. Pe baza interceptarilor telefonice, a declaratiilor martorilor precum si a datelor bancare, procurorii vor sa afle exact la ce persoane au ajuns sumele.
Cei 282 de elevi care au sustinut examenul au reusit sa promoveze bacalaureatul, 30,17% dintre ei avand medii peste noua dar cercetarile nu vor influenta rezultatele examenului.
Un alt dosar vizeaza presupusa tentativa de fraudare a examenului de titularizare. Tot scandalul a plecat de la faptul ca Gianina Carmocanu a revenit in sala de examen dupa ce a predat lucrarea, cu motivatia ca doreste sa verifice daca a scris ceva anume. Pentru ca a incercat sa sustina la Ministerul Educatiei cazul sotiei, Gheorghe Carmocanu a fost destituit din functia de inspector scolar general adjunct.
Raportul comisiei va fi prezentat , în cadrul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar, structură care va stabili şi eventuale sancţiuni. Vizaţi sunt în primul rând un director şi doi profesori care au supravegheat în sala unde Gianina Carmocanu a susţinut examenul.
Adevarul este ca erau cunoscute incalcarile de metodologie la toate nivelurile, dar in acest an lucrurile au mers prea departe.Sau poate ca a inceput "sa se faca lumina".Cert este ca lucrurile chiar nu mai pot continua la modul acesta, in care o parte dintre organizatorii examenelor "isi dau mana" cu candidatii si "fraudeaza in masa", pentru bani sau pentru alte avantaje materiale.
Din punctul meu de vedere o solutie ar fi introducerea camerelor video in toate salile de examene.In felul acesta cu siguranta ca, in cea mai mare parte aceste examene vor fi corecte.Nu cred ca ar mai risca un profesor supraveghetor sa nu respecte metodologia de examen, stiind ca ce se intampla in sala se inregistreaza video.Daca tot s-a inceput aceasta actiune de "curatenie" ar fi bine ca ea sa mearga pana la capat.Este greu, pentru ca mentalitatea elevilor este aceea ca bacalaureatul "se ia"...Anul acesta nu a fost asa...Sa speram ca la anul examenul va fi si mai "curat"...Ar fi bine pentru toata lumea...Pentru profesori pentru ca ar pregati intr-un alt mod acest examen si pentru elevi pentru ca ar avea certitudinea ca examenul promovat este unul corect din toate punctele de vedere.Pentru ultimii ar fi un "pas in viata" din punct de vedere moral...


Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

marți, 20 iulie 2010

Inspector demis pentru frauda la titularizare...

Titularizarea din acest an s-a lasat cu o demitere la varful sistemului de invatamant botosanean. Sesizari privind o posibila frauda, aparute dupa finalizarea concursului de titularizare, au dus la demiterea lui Gheorghe Carmocanu din functia de inspector scolar general adjunct.
Ordinul de incetare a delegatiei la conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) emis pentru Gheorghe Carmocanu a fost semnat de Daniel Funeriu, ministrul Educatiei. Masura a fost luata in urma unor sesizari privind posibile fraude la examenul de titularizare. Din cele declarate de Ada Macovei, inspector scolar general al ISJ, ordinul de incetare a detasarii a fost semnat pe 16 iulie. „Ordinul nu este motivat. Decizia este semnata de dl. ministru, trebuie pusa in aplicare si nu trebuie comentata”, a declarat Ada Macovei. Aceasta nu a putut da mai multe informatii in legatura cu persoanele care au facut aceste sesizari, pentru a nu influenta intr-un mod sau altul buna desfasurare a anchetei.
Gheorghe Carmocanu a primit, luni dimineata, ordinul de demitere din functia de inspector scolar general adjunct, semnat de Daniel Funeriu, ministrul educatiei. Actul a ajuns de vineri la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), dar a fost adus la cunostinta celui demis abia ieri, in jurul orei 11.00.
Inspectorul demis nu a vrut sa comenteze in nici un fel decizia luata de Ministrul Educatiei. Gheorghe Carmocanu isi va relua de la inceputul anului viitor de invatamant activitatea ca profesor de informatica la Liceul Nicolaie Iorga, acolo unde este titular si unde a avut postul rezervat pe perioada mandatului la conducerea ISJ. In acelasi timp, in legatura cu acuzatiile de tentativa de frauda la adresa sotiei sale la concursul de titularizare, cel demis a precizat ca asteapta rezultatele anchetei demarate de ISJ in acest sens. „In cazul in care va fi gasita vinovata, va raspunde pentru acest lucru”, a mentionat fostul inspector scolar general adjunct.
Gianina Carmocanu, sotia celui demis, s-a prezentat la concursul de titularizare de pe 14 iulie, dupa ce anul trecut nu a reusit sa obtina peste 7 la acelasi concurs. Cu nota 5,71 de anul trecut, Gianina Carmocanu a participat la sedintele publice de suplinire si a ocupat un post de fizica in anul scolar 2009-2010, la Colegiul National A.T. Laurian. In acest an, ea s-a inscris din nou la concurs pentru un post de profesor la Grupul Scolar de Industrie Usoara, pe specialitatea confectii-textile. Se pare ca dupa predarea lucrarii s-a incercat fraudarea concursului prin adaugarea unor foi scrise la lucrarea initial predata. Oficial, nimeni nu declara insa nimic. Despre felul cum au decurs lucrurile dupa incheierea concursului de titularizare de saptamana trecuta este deocamdata tacere la conducerea educatiei botosanene.
Cert este ca pe lista cu rezultatele obtinute de concurentii de la titularizare, afisata la Colegiul Laurian, ca si pe site-ul Ministerului Educatiei, in dreptul Gianinei Carmocanu, in loc de nota de la concurs apare o linie. Aceeasi linie apare si in cazul celor peste 80 de candidati ce s-au retras de la competitie din motive personale sau medicale. O explicatie oficiala este asteptata din partea conducerii ISJ in urmatoare zile.
„Nu am ce sa comentez, nu am ce sa spun in plus. Am fost numit cu delegatie. Demiterea a venit de la Minister. Am luat cunostinta de ordin, l-am semnat si atat”, a declarat Gheorghe Carmocanu, fost inspector scolar general adjunct.
Acestea sunt faptele si nu se specifica in nici un document oficial ce anume s-a intamplat acolo.Este drept ca inspectorul scolar adjunct a fost demis, dar cum acesta era numit cu delegatie, ministerul avea dreptul sa-l revoce atunci cand dorea.
Problema mai grava este cea legata de examenul sustinut de catre sotia sa.Atata timp cat a participat la concurs pana la final, ea trebuia sa apara cu o nota la afisarea rezultatelor.Faptul ca in dreptul ei s-a tras o linie nu poate sa ne multumeasca.Cei care au fost afisati cu o linie in dreptul notei obtinute, sunt cei care au plecat dupa nici o ora de concurs invocand probleme de ordin medical.In cazul sotiei domnului inspector nu a fost vorba de asa ceva, ea a sustinut examenul de la inceput si pana la sfarsit, deci trebuia notata.
Iar daca s-a incercat "fraudarea" examenului prin adaugarea altor foi de concurs, cine este vinovat chiar trebuie sa raspunda penal.Se stie ca si tentativa este pedepsita de catre Codul Penal...
Pana la terminarea anchetei as vrea sa subliniez un lucru...
Daca aceasta "frauda" nu a reusit, meritul este al celor care nu au fost de acord cu acest lucru.Cu siguranta ca functiile lor erau cu mult mai mici decat cea de inspector adjunct si, cu siguranta ca, prin gestul lor chiar si-au "riscat" viitorul...Pentru ca daca inspectorul respectiv ramanea in functie nu se stie cum ar fi reactionat acesta...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4