Se afișează postările cu eticheta Remus Pricopie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Remus Pricopie. Afișați toate postările

luni, 4 noiembrie 2013

Elevii vor lua lecţii despre legislaţie, principii juridice şi drepturi civice, de la procurori şi judecători

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologie, Mihnea Costoiu, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele Consiliul Superior al Magistraturii, Oana Andreea Schmidt-Hăineală şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu - Mihail Niţu, au semnat joi, 31 octombrie, un Protocol de colaborare. 
În baza acestuia, instituţiile semnatare vor realiza un program de educare a elevilor din învăţământul preuniversitar în spiritul respectului faţă de lege, al echităţii sociale şi al atitudinii civice. Semnatarii îşi propun ca educaţia juridică să înceapă încă de la vârsta de integrare a copilului în învăţământul obligatoriu, prin facilitarea accesului la cunoştinţe elementare de drept. 
Elevii din învăţământul preuniversitar vor avea ocazia să afle direct de la specialiştii în domeniu - procurori, judecători etc. - informaţii utile legate de legislaţie, principiile şi normele civice. Elevii vor avea posibilitatea să viziteze instanţele şi parchetele, să participe la concursuri cu teme juridice, dar şi la mese rotunde. 
Procurorii, judecătorii şi personalul de specialitate care vor participa la aceste activităţi vor fi selectaţi de reprezentanţii Ministerului Public şi de cei ai Consiliului Superior al Magistraturii. 
Activitatea derulată de practicienii dreptului în temeiul prezentului protocol nu constituie activitate didactică şi se realizează în mod voluntar şi neremunerat.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

luni, 28 octombrie 2013

Ministrul Remus Pricopie a semnat Protocolul de cooperare cu reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA şi cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a semnat miercuri, 23 octombrie, la Washington, Protocolul de cooperare cu Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, reprezentat de directorul Sara Bloomfield, şi cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", reprezentat de directorul general Alexandru Florian. Evenimentul a avut loc în prezenţa Primului-ministru al României, Victor Ponta. 
Obiectivul protocolului îl reprezintă stabilirea şi implementarea activităţilor educaţionale dedicate istoriei şi înţelegerii Holocaustului, la care vor contribui, deopotrivă, cele trei părţi semnatare. 
MEN va încuraja integrarea studiului Holocaustului, în special a Holocaustului din România, în curriculumul liceal şi gimnazial şi va asigura diseminarea, în sistemul de învăţământ, a broşurii care conţine rezumatul raportului Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România. Broşura va fi realizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel". Ministerul Educaţiei, sub coordonarea celor două instituţii (Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite şi Institutul „Elie Wiesel"), va organiza excursii de studiu la Memorialele Holocaustului din România şi din străinătate pentru elevii de liceu şi profesorii lor. 
MEN va fi sprijinit de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", alături de care va contribui şi la organizarea unei expoziţii de afişe legate de Holocaustul din România, pentru uzul şcolilor din România. Reprezentanţii Muzeului Memorial al Holocaustului vor împărtăşi expertiza lor reprezentanţilor MEN şi ai Institutului „Elie Wiesel", iar finanţarea expoziţiei va fi suportată de către institut. Formarea specialiştilor în educaţie şi a profesorilor de liceu, care vor preda lecţii despre Holocaust, va fi asigurată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", cu sprijinul Muzeului din Washington. În acest scop vor fi utilizate şi materiale de arhivă, fotografii, istorie orală. 
MEN, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel", Muzeului Memorial al Holocaustului şi alţi parteneri naţionali şi internaţionali vor asigura personalul şi materialele didactice necesare şcolilor de iarnă şi de vară, organizate pentru specialiştii în educaţie şi pentru profesorii de liceu interesaţi de predarea acestei discipline. 
Protocolul are o valabilitate de patru ani şi intră în vigoare la data semnării.

 
Postat de: Prof. Roxana CERCEL

vineri, 27 septembrie 2013

Meditaţiile nefiscalizate – o formă de corupţie

În cadrul unei emisiuni televizate, Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a declarat cu referire la fenomenul corupţiei din sistemul de învăţământ românesc, că meditaţiile care nu sunt declarate sunt o formă de corupţie. "Acolo unde meditațiile nu sunt fiscalizate, atunci este evident vorba de corupție. Mi se pare un conflict de interese să faci meditații cu elevii tăi. Profesorii ar putea să condiționeze nota de participarea elevilor la orele în particular", a spus Remus Pricopie. 
"Problema nu este cea a notelor mici, ci cea a notelor mari. În multe școli din România, notele la clasă sunt mult mai mari decât notele de la evaluările naționale. În urmă cu 10 ani, am modificat modul de admitere la liceu. Automat, orice notă pusă în catalog atârna mai greu la admiterea la liceu. Am ajuns să avem o diferență de 3, 4, 5, 6 puncte între notele de la școală și cele de la admitere. Măsura de anul ăsta, ponderea de 25% notele de la școală și 75% notele de la admitere, este o măsură absolut firească și absolut documentată. Am adoptat măsura pe baza unor date clare", a explicat ministrul Educației.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

joi, 19 septembrie 2013

Părinţii nu sunt obligaţi să plătească fondul clasei!

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a participat luni, 16 septembrie, la deschiderea anului şcolar în cadrul unui colegiu din Ploieşti. Întrebat ce mesaj are pentru părinţii care sunt nevoiţi să dea bani la şcolile de stat, ministrul a spus că acest lucru este „inadmisibil”. 
Referitor la "fondul clasei" sau "fondul şcolii" pe care părinţii în plătesc în multe unităţi de învăţământ, ministrul Educaţiei a spus că o astfel de cotizaţie trebuie să fie opţiunea părinţilor, şi nu o obligaţie. 
"Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al clasei, dar de fapt nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţă, nu există transparenţă, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu am doi copii, ambii în şcolile din România, de stat. Ca părinte pot să iau decizia să contribui cu ceva, dar sub nicio formă nu mă poate obliga", a spus Remus Pricopie. 
Sunt absolut de acord. Părinţii nu sunt obligaţi să plătească un „fond al clasei” sau „al şcolii”. Dar pentru bunele condiţii de desfăşurare a actului educaţional, consider că, opţional, părinţii ar trebui să contribuie cu o sumă modică pentru şcoală. Se ştie foarte clar că bugetul alocat unităţilor de învăţământ este destul de modest, iar un sprijin material cât de mic este binevenit pentru asigurarea curăţeniei, igienei şi a consumabilelor în şcoală.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

miercuri, 18 septembrie 2013

S-a inaugurat prima clasă digitală, SMART CLASSROOM

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, împreună cu preşedintele Samsung Electronics România, Young Lak Jung, au inaugurat, luni, 17 septembrie, prima clasă Smart Classroom din Bucureşti, de la Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu". Recondiţionarea completă şi utilarea clasei a fost realizată de Samsung, în baza Protocolului semnat, în vara acestui an, de către MEN şi compania sud-coreeană. La eveniment au fost prezenţi şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, şi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a subliniat că lumea viitorului este aceea în care competenţele digitale sunt parte a educaţiei obligatorii în România şi oriunde în lume. De asemenea, ministrul Remus Pricopie a apreciat importanţa proiectului Samsung - MEN pentru procesul de predare - învăţare. „Ceea ce se întâmplă, astăzi, aici, are legătură cu prezentul acestei generaţii, care este familiarizată cu dispozitivele digitale, iar acest proiect le oferă elevilor oportunitatea de a studia aşa cum îşi doresc. Asistăm la o schimbare fundamentală a filosofiei claselor, în care elevii interacţionează şi primesc feed-back în timp real", a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie. 
La rândul său, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a subliniat că, prin mijloacele tehnologice de înaltă calitate, învăţarea devine un proces atractiv pentru noile generaţii de elevi, puternic conectaţi la nou şi, implicit, şcoala devine un mediu prietenos. „Ne dorim să conectăm şcolile la internet, astfel încât copiii să aibă acces la conţinut şi să putem oferi software, care să îmbunătăţească accesul la educaţie. Elevii sunt extrem de conectaţi la prezent, iar acest proiect este o şansă pentru viitor", a precizat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

miercuri, 11 septembrie 2013

Mesajul Ministrului Educaţiei, Remus Pricopie către directori, la începutul anului şcolar 2013-2014

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a întâlnit, marţi, 10 septembrie, cu directorii de unităţi şcolare din judeţul Ilfov. 
Ministrul le-a cerut directorilor ca, în anul şcolar 2013-2014, să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze, cu atenţie, procesul de predare-învăţare, având în vedere că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, diferenţe mult prea mari de notare a elevilor, de la 1,5 până la 7 puncte. 
„Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunităţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională", a subliniat ministrul Educaţiei. 
Ministrul a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor. 
 
Postat de: Prof. Roxana CERCEL

marți, 10 septembrie 2013

Întâlnire între Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie şi baroneasa Emma Nicholson

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne au convenit, în cadrul întâlnirii care a avut loc luni, 9 septembrie, la sediul MEN, crearea unui grup de lucru care să identifice posibilităţile de a accesa fonduri structurale pentru realizarea mai multor proiecte de voluntariat destinate elevilor români. 
În acest moment, MEN şi Asociaţia Children's High Level Group, susţinută de Emma Nicholson, derulează programul comun Strategia Naţională de Acţiune Comunitară.
În cadrul conferinţei de presă prilejuite de vizita baronesei Nicholson, ministrul Remus Pricopie a subliniat necesitatea dezvoltării a cât mai multor programe de voluntariat în care elevii să fie implicaţi. De asemenea, ministrul consideră necesară conştientizarea întregii comunităţi şcolare şi a autorităţilor locale asupra importanţei integrării copiilor cu cerinţe speciale într-un mediu prielnic, atât din punct de vedere al acceptării psihologice a majorităţii, cât şi din punct de vedere logistic. La rândul său, baroana Nicholson a subliniat că Strategia dezvoltată cu MEN este printre exemplele de bună practică în ţările membre UE. 
Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, aprobată în 2007, prin ordin de ministru, permite elevilor de liceu să facă parte din echipele de voluntari constituite la nivelul unităţii de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. Activităţile pe care voluntarii le pot întreprinde vizează susţinerea persoanelor aflate în dificultate, în special a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, prin includerea lor în activităţi de socializare, de petrecere a timpului liber, de terapie ocupaţională şi de grup etc. Beneficiarii direcţi ai activităţilor pot fi: copii/tineri/adulţi cu dizabilităţi, copii/tineri/adulţi abandonaţi sau fără locuinţă, bătrâni, bolnavi, orice persoană aflată în dificultate. 
Strategia Naţională de Acţiune Comunitară este menţionată ca exemplu de bună practică la nivel european, iar ţări ca Republica Moldova, Georgia, Armenia sau Macedonia au implementat sau sunt în curs de a implementa acest program, după modelul ţării noastre.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

marți, 27 august 2013

Copiii din învăţământul primar vor studia filosofie, educaţie pentru societate şi educaţie financiară

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a aprobat prin Ordin de Ministru programele şcolare pentru disciplinele opţionale „Filosofie pentru copii”, „Educaţie pentru societate” şi „Educaţie financiară”. 
Educaţie pentru societate" va fi studiată la clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, „Filosofie pentru copii", la clasa a III-a şi/sau a IV-a, iar „Educaţie financiară", la clasele a III-a şi/sau a IV-a. 
Disciplina „Educaţie pentru societate" poate fi studiată succesiv, într-un singur an şcolar sau pe parcursul a doi-trei ani. Elevii vor învăţa elemente de conduită moral - civică şi modul în care se aplică acestea în contexte reale de viaţă. 
La disciplina „Filosofie pentru copii", elevii vor învăţa etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susţină un punct de vedere, dar şi cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt. 
Programa pentru „Educaţie financiară" răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar. Programa pentru „Educaţie financiară" a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unități şcolare, încă din anul 2010-2011. 
Consider că obiectivele educaţionale pe care le propun aceste cursuri ating aspecte importante în formarea copilului cu privire la dezvoltarea unei bune conduite cetăţeneşti, morale şi umane. Trecerea către un OM NOU modern, integru, civilizat NU se poate face decât prin EDUCAŢIE la nivel incipient.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

luni, 26 august 2013

Azi încep probele scrise ale examenului de BACALAUREAT – sesiunea august 2013

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut duminică, 25 august, o videoconferinţă, cu toţi inspectorii şcolari generali şi inspectorii şcolari generali adjuncţi, președinţii şi vicepreședinţii comisiilor de examinare şi de evaluare din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2013. La videoconferinţă au participat şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar, ai asociaţiilor de părinţi şi ai Consiliului Naţional al Elevilor. 
În cadrul ședinţei, ministrul a discutat două teme de interes - desfăşurarea şi organizarea examenelor scrise din cadrul sesiunii de Bacalaureat, care debutează, luni, 26 august, cu proba la Limba și literatura română, şi măsurile luate de Guvernul României în privinţa transportului elevilor navetiști. 
Ministrul Remus Pricopie a reiterat cerinţa sa de a avea un Bacalaureat corect, subliniind obligațiile legale şi morale pe care fiecare şi le asumă - de la reprezentanţii ministerului până la cadre didactice, elevi şi părinţi. 
Ministrul Educaţiei Naţionale i-a informat pe cei prezenţi că Guvernul va adopta, în cursul acestei săptămâni, o Hotărâre de Guvern prin care se va reglementa plafonarea preţului acceptat pentru decontare pentru transportul elevilor navetişti. Măsura vine ca urmare a abuzurilor pe care unii transportatori le-au comis, stabilind tarife exorbitante pentru abonamentele lunare. În acest sens, un abonament lunar pentru un traseu de 3 km poate ajunge de la doar 15 lei la 166 de lei în timp ce pentru un parcurs de 50 de km preţul poate urca de la 42 de lei la 491 de lei. Ministrul Educaţiei a reamintit că, în vederea rezolvării situaţiei elevilor navetiști, Guvernul a mai alocat, în 2013, 76.000.000 de lei pentru achiziţia a 600 de microbuze şcolare.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

marți, 20 august 2013

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie s-a întrunit cu „ambasadorii” limbii, culturii şi civilizaţiei române în universităţi din Europa, America şi Asia

Ministrul Educației Naţionale, Remus Pricopie, a participat luni, 19 august, la „Întrunirea anuală a lectorilor de limba română", organizată de Institutul Limbii Române (ILR). La evenimentul desfăşurat la sediul MEN, au fost prezenţi 35 de lectori, care predau la universităţi din Europa, America şi Asia. 
Ministrul Remus Pricopie i-a asigurat pe lectori de tot sprijinul său şi al guvernului, reamintind declaraţia premierului Victor Ponta de susţinere pentru deschiderea a cât mai multor lectorate de limba română în lume. 
În anul universitar 2012 - 2013, au funcţionat 43 de lectorate cu 45 de lectori, din 25 de ţări de pe 3 continente. Pentru anul universitar 2013-2014 s-au mai înfiinţat alte 3 lectorate - la Universitatea Tampere (Finlanda), la Universitatea Karaganda (Kazahstan) şi la Universitatea Salamanca (Spania). 
Tot în anul universitar 2012-2013, ILR a implementat, în ţările membre ale UE, procesul de corelare a procedurilor de testare a cunoştinţelor de limba română cu Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi: predare, învăţare, evaluare. Conform raportului prezentat de Corina Chertes, director ILR, sesiunile de atestare a cunoştinţelor s-au desfăşurat la sediul ILR, în Bucureşti, la Universitatea SF. Kliment Ohridski din Sofia (Bulgaria), la Universitatea Alicante din Alicante (Spania) şi la Paris (Franţa), la sediul Institutului Cultural Român. 
ILR, organism al MEN, implementează, în mai multe state europene, şi cursuri opţionale de limbă, cultură şi civilizaţie românească, pentru nivelul preuniversitar de învăţmânt public. Acestea au demarat încă din 2007, în Spania şi Italia, iar până în anul 2013 s-au extins în ţări precum Belgia şi Olanda. Numărul beneficiarilor proiectului este de aproximativ 10.000 de elevi, dintre care 2% îl reprezintă elevii de altă naţionalitate decât cea română. 
Primul lectorat de limba română a fost înfiinţat în anul 1863, la Torino, iar în acelaşi an, la Budapesta, a luat naştere prima catedră de limba română în afara graniţelor României de la acea dată. Prima atestare referitoare la studiul limbii române în străinătate a avut loc, însă, mult mai devreme, în anul 1839, la Sankt Petersburg.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

luni, 19 august 2013

Azi începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a susţinut, vineri, 16 august, o videoconferinţă cu toate inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. 
Printre temele abordate de ministrul Remus Pricopie s-au numărat organizarea şi desfăşurarea celei de-a doua sesiuni a examenelor de Bacalaureat 2013 şi pregătirile pentru începerea noului an şcolar. 
Ministrul a atras, din nou, atenţia tuturor persoanelor implicate în examenul de Bacalaureat să respecte atât metodologia, cât şi litera legii. 
Sesiunea august - septembrie a Bacalaureatului debutează luni, 19 august, ora 09.00, cu proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română. 
În ceea ce priveşte situaţia unităţilor de învăţământ, ministrul Remus Pricopie a solicitat inspectorilor generali să se implice în rezolvarea fiecărei probleme în parte, pentru ca elevii şi profesorii să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale. Ministrul le-a transmis inspectorilor şcolari să colaboreze cu autorităţile locale.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

luni, 12 august 2013

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie face unele precizări cu privire la manualele şcolare

Pentru că în spaţiul public au apărut unele întrebări în legătură cu introducerea manualelor digitale, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, face următoarele precizări:
„Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a realiza reforma manualelor rămâne fermă, iar calendarul stabilit în urma dialogului social, dialog la care au luat parte şi reprezentanţii editorilor, va fi respectat. Reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţământ românesc şi presupune atât actualizarea conţinutului, în conformitate cu planul-cadru de învăţământ, cât şi introducerea alternativei manualelor digitale. Aceste schimbări, ignorate în ultimii ani, deşi au fost solicitate insistent atât de profesori, cât şi de părinţi şi elevi, vor fi realizate gradual, ţinându-se cont de resursele disponibile şi de nevoia de a asigura predictibilitate politicilor educaţionale.
Reamintesc că, în perioada mai-iulie, am lansat în dezbatere publică Metodologia de realizare a manualelor pentru clasa I şi a II-a. La momentul respectiv am înţeles opoziţia unora dintre editori, care au reclamat faptul că nu au timp să tipărească noile manuale. Prin urmare, din respect pentru partenerii de dialog, am decis să prelungim cu 6 luni perioada până la care să fie gata manualele. În acest moment, suntem în calendarul stabilit, urmând ca până la 1 septembrie să se redacteze forma finală a metodologiei, formă care va integra şi observaţiile venite din partea partenerilor de dialog social. Prin urmare, nu există nici o întârziere faţă de cele stabilite anterior.
Acest efort nu este unul pe care Ministerul Educaţiei Naţionale îl face singur, ci avem o relaţie foarte bună de consultare şi colaborare cu profesorii, cu părinţii şi cu elevii. Lipsa voinţei, blocajele politice şi uneori interesele financiare ale unor actori implicaţi în proces nu au permis până acum o modernizare a manualelor. Lucrurile însă se vor schimba. Educaţia nu poate sta în loc din motive ce nu au nici o legătură cu interesele elevilor, ale şcolii şi ale societăţii în ansamblul său.”


Postat de: Prof. Roxana CERCEL

luni, 1 iulie 2013

Ministrul Educaţiei a declarat toleranţă 0 faţă de fraudele din timpul examenului de bacalaureat

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a susținut, duminică, 30 iunie, o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene / al municipiului București, reprezentanții celor 583 de centre de examinare și ai celor 155 de centre de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat 2013.
MEN a realizat, astfel, pentru prima oară, o transmisiune video și on-line cu toți actorii implicați în organizarea examenelor naționale, la nivel de țară. În acest fel, și profesorii din centrele de examinare și evaluare au putut adresa întrebări ministrului și echipei ministeriale, în scris, în timp real.
Ministrul Remus Pricopie a transmis celor prezenți că principalul obiectiv este asigurarea bunei desfășurări a probelor scrise la Bacalaureat, care debutează luni, 1 iulie. Ministrul a declarat toleranță zero față de orice act de corupție și față de orice tentative de fraudare.
Pentru comunicarea în timp real a situațiilor care ies din litera legii, MEN a creat, pentru public, pe site-ul www.edu.ro, pe prima pagină, o secțiune specială -Sesizează fapte de corupție aici! Publicul poate semnala orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 și pe site-ul www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde valabil în fiecare județ. Numărul este 0800.801.100 și poate fi apelat, gratuit, între orele 8.00-21.00.
Personalul implicat în organizarea sesiunilor examenului de Bacalaureat 2013 are obligația de a afișa, într-un loc vizibil, numărul și adresele la care pot fi anunțate diversele situații. Examenele scrise din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie- iulie, încep luni, 1 iulie, cu proba la Limba și literatura română - proba E)a). Marți, 2 iulie, se desfășoară proba la Limba și literatura maternă - proba E)b), iar miercuri, 3 iulie, proba obligatorie a profilului - proba E)c). Examenul de Bacalaureat se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului și specializării - proba E)d). Afișarea rezultatelor va avea loc în ziua de 8 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, de 8 iulie, între orele 12.00 - 16.00. Contestațiile se vor soluţiona în intervalul 9-11 iulie, urmând ca pe 12 iulie să se afișeze rezultatele finale.


Postat de: Prof. Roxana CERCEL

joi, 23 mai 2013

Dezbateri pentru modificarea Constituţiei

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, au participat luni, 20 mai, la dezbaterea iniţiată de preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, pe marginea modificării Constituţiei. Evenimentul a avut loc în Sala Senatului a Universităţii Politehnice Bucureşti şi a fost moderat de Cristian Pârvulescu, preşedintele Forumului Constituţional. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat necesitatea modificării articolului 35 din Constituţie, în vederea garantării dreptului la educaţie şi a creşterii şi eficientizării sistemului de protecţie a patrimoniului universităţilor. Articolul 35 din Constituţie prevede legiferarea dreptului la un mediu sănătos cuprins în Titlul II din Constituţie DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE. 
La dezbatere au participat rectori, decani şi reprezentanţii facultăţilor de drept din ţară, dar şi personalităţi ale comunităţii academice. 
 
Postat de: Prof. Roxana CERCEL

miercuri, 8 mai 2013

Invăţământul profesional şi tehnic poate fi revigorat

Se consideră că o cauză a rezultatelor nemulţumitoare de la bacalaureat din ultimii anii este declinul şi chiar desfiinţarea învăţământului profesional şi tehnic. 
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, participă astăzi, 8 mai, la forumul „Policy Leaders Forum – Western Balkans and Turkey”, organizat de Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională (European Training Foundation - ETF) la Torino. 
Obiectivul evenimentului îl reprezintă viziunea pe termen lung privind eficientizarea politicilor publice în domeniul dezvoltării capitalului uman. Participanții își propun să identifice punctele tari şi bunele practici în domeniul învăţământului profesional şi tehnic în regiune, dar şi modalităţi de îmbunătăţire a viziunii şi guvernanţei VET în zona țărilor din Balcanii de Vest și a Turciei. 
Agenda ministrului Remus Pricopie include, de asemenea, întâlniri bilaterale cu miniştrii din regiune prezenţi la eveniment.„Policy Leaders` Forum - Western Balkans and Turkey" reprezintă o platformă destinată schimbului de experienţă în domeniul învăţământului profesional şi tehnic (VET - Vocational Education and Training), la care sunt invitaţi să participe miniştrii cu responsabilităţi în domeniile educaţiei, formării profesionale şi muncii, din Balcanii de Vest şi Turcia. 

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

marți, 30 aprilie 2013

De la anul este posibil să existe manuale semestriale

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat într-o emisiune televizată că de anul viitor este posibil, cel puţin pentru elevii claselor mici, să existe manuale în două volume corespunzătoare fiecărui semestru. Alături de manualele digitale, manualele semestriale vor uşura ghiozdanul celor mici. 
Ministrul declara că are copii în clasa a III-a şi a IX-a, iar ghiozdanul celui mic este greu. Dumnealui a precizat că a discutat deja problema împărţirii în două volume a manualelor de la clasa I pentru a se reduce cantitatea pe care o cară zilnic elevii. 
Ministrul a mai vorbit şi despre viitoarele manuale digitale. „Din septembrie, copiii vor avea manual în format clasic, pe masă, iar pe pagina de internet, manuale.edu.ro, vor exista manualele în format digital”, a precizat Remus Pricopie. 
El a mai menţionat că, potrivit cercetărilor, "procesul de învăţare, atunci când se folosesc instrumentele digitale, este mult mai rapid"."În momentul în care îi arăţi (elevului), într-un filmuleţ cum funcţionează sistemul solar, pricepe mult mai repede decât dacă se uită la o fotografie şi stă să-i explice profesorul sensul în care se învârte fiecare şi-aşa mai departe", a spus ministrul Remus Pricopie, arătând că digitalizarea nu este , după părerea sa, o opţiune, ci o obligaţie. 

Postat de: prof. Roxana CERCEL

vineri, 26 aprilie 2013

Vizita Ministrului Educatiei, Remus Pricopie la Helsinki

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, se afla astazi, 26 aprilie, la Conferinţa Miniştrilor Educaţiei a Consiliului Europei (Council of Europe Standing Conference Ministers of Education). Timp de două zile, în cadrul Conferinţei, care are loc în Helsinki (Finlanda), miniştrii europeni vor dezbate problematica guvernării şi a calităţii în domeniul educaţiei. Descentralizarea şi implicarea autorităţilor locale în implementarea politicilor educaţionale, etica şi integritatea academică în învăţământul superior, cu accent pe etica profesională a cadrelor didactice, implicarea axei părinte-profesor - elev în implementarea politicilor educaţionale şi a calităţii actului educaţional sunt câteva dintre subtemele Conferinţei de la Helsinki.


Postat de: Prof. Roxana CERCEL

joi, 21 martie 2013

România îşi arată disponibilitatea de a continua proiecte educaţionale alături de UNESCO

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a avut ieri, 20 martie, o întâlnire cu directorul general UNESCO, Irina Bokova, la Paris. Ministrul român care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO din România, a fost însoţit de ambasadorul UNESCO al României la Paris, Nicolae Manolescu.
Ministrul Educaţiei a ţinut să transmită mesajul premierului, Victor Ponta, de susţinere a colaborării dintre statul român şi UNESCO. Ministrul Remus Pricopie a arătat că România depune eforturi pentru introducerea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a ansamblului monumental „Calea Eroilor", din Târgu Jiu, realizat de artistul român Constantin Brâncuşi. Ministrul a declarat că, în acelaşi timp, România doreşte să propună intrarea centrului istoric al municipiului Sibiu pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. De asemenea, Remus Pricopie l-a informat pe directorul general al UNESCO şi despre eforturile depuse de România pentru a face parte din Comitetul Patrimoniului Mondial, în care ţara noastră nu a fost niciodată membru.

Postat de: Prof. Roxana CERCEL

miercuri, 27 februarie 2013

Clasa a IX-a rămâne la LICEU

Clasa a IX-a rămâne la liceu, aşa cum este firesc, nu va fi transferată în structura gimnazială, după cum fusese statuat în legea lui Funeriu. 
"Sunt lucruri care perturbă sistemul, iar una dintre măsuri care nu e în Ordonanţa numărul 92 e problema clasei a IX-a. Dacă ar fi mutată la şcolile generale, am avea cu 25% mai puţine spaţii în licee, iar în Gimnaziu am avea o supraaglomerare. S-ar repeta ceea ce s-a întâmplat cu clasa pregătitoare", explică ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. 

Profesor: Roxana CERCEL

joi, 21 februarie 2013

Educaţie prin teatru şi film la şcoală


Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat într-o emisiune televizată că intenţionează să introducă în şcoli teatrul şi educaţia prin film, drept cursuri opţionale pentru elevi. 
"Vor fi activităţi pe bază de opţiune, nu poţi să obligi toţi copiii să facă teatru. Voi da mai multe detalii când voi finaliza acest proiect", a spus Pricopie. Pricopie a vorbit şi despre intenţia Ministerului Educaţiei de creştere, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a, a numărului de ore de sport, prin introducerea unor ore specifice grupei de vârstă respective numite "muzică şi mişcare". 
"Pedagogii şi profesorii au dezvoltat metode prin care copiii pot să facă mişcare pe un ritm antrenant. Acestea vor duce la creşterea gradului de sănătate a copilului, la o mai bună integrare a copilului în şcoală, pentru că va veni la ore cu drag, cu interes", a precizat ministrul. 
Ministerul a lansat în dezbatere publică un proiect în care propune creşterea numărului de ore de sport în învăţământul primar, pe lângă cele două ore la "Educaţie fizică", mai sunt prevăzute la clasele pregătitoare, întâi şi a II-a, alte două ore de "Muzică şi mişcare", iar la clasele a III-a şi a IV-a, o oră de "Joc şi mişcare". 

Profesor: Roxana CERCEL