Se afișează postările cu eticheta marire salariala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marire salariala. Afișați toate postările

luni, 17 iunie 2013

"Diferenţele salariale între învăţământul universitar şi cel preuniversitar vor fi eliminate"

Eugen Teodorovici, ministrul fondurilor europene, a declarat la Congresul Educaţiei, că prin intermediul POSDRU va avea loc egalizarea salarială între profesori.
"Vă promit aici de faţă astăzi, că acest lucru se va remedia în termen cât mai scurt, deoarece acele diferenţe vor fi din POSDRU", a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici.
El este de părere că nu este normal să existe o lege a salarizării care blochează salariile în învăţământul preuniversitar şi a spus că nu înţelege argumentul legal pentru care există o diferenţă de salarizare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar.
"Cert este că am discutat împreună cu colegii mei miniştrii şi cu domnul prim-ministru vis-a-vis de remedierea acestei deficienţe. Ideea este să se întâmple cât mai curând, pentru că mi se pare normal ca din POSDRU să poată fi finanţaţi şi colegii noştri din învăţământul preuniversitar", a mai afirmat Eugen Teodorovici.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a vorbit despre bugetul MEN spunând că există şi lucruri îmbucurătoare privind acest aspect.
"Premierul a vorbit despre fondurile structurale şi negocierea pentru 2014-2020, a discutat inclusiv despre disputele dintre departamente, ca să nu zic miniştri; la noi, pe zona educaţiei, sunt locuri în care nu suntem mulţumiţi, dar sunt şi locuri în care suntem mulţumiţi, pentru că suntem unul dintre puţinele sectoare cu posibilitatea de a accesa bani pe mai multe axe. Nu sunt mulţi care să poată să ia bani şi din resurse umane şi din Regio, în special din zona de infrastructură, premierul a cerut explicit să existe o linie pentru infrastructură şcolară şi, dacă nu mă înşel, 700 sau 750 de milioane avem acolo, pe zona de dotări IT, agendă digitală", a declarat Pricopie.

Postat de: Roxana CERCEL

vineri, 11 ianuarie 2013

Ministrul Educaţiei despre recuperarea drepturilor salariale ale profesorilor


Într-un interviu acordat unei emisiuni la Realitatea TV, ministrul Educaţei, Remus Pricopie a declarat că în 2013 profesorii vor primi o parte din drepturile salariale restante.
„Am avut o a doua întâlnire cu sindicatele şi am discuatat despre această problemă. Este vorba de o reeşalonare. Cadrele didactice ăşi vor primi o parte din bani în 2013. Este vorba de 120 de milioane de euro, urmând ca restul de bani să fie primiţi progresiv”, a declarat Remus Pricopie.

Profesor: Roxana CERCEL

duminică, 13 februarie 2011

Unde este marirea promisa de 15% la salariu?

Numeroşi angajaţi la stat se plâng că, potrivit fluturaşilor de salariu, creşterile sunt cuprinse între 11% şi 14%. În cele mai multe cazuri, leafa a crescut cu doar 13%
Printre bugetarii care au primit mai puţini bani se numără şi profesorii. Guvernanţii au explicaţii diferite pentru această situaţie. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că, din nou, contabilii ar putea fi vinovaţi de calculele greşite. Variantă este insa exclusă însă de oficialii Ministerului Finanţelor.
Nu e prima dată când reprezentanţii Executivului se încurcă în socoteli, iar bugetarii primesc mai puţini bani la salariu decât ar trebui. În 2010, atunci când a fost aplicată pentru prima dată legea salarizării unitare, angajaţii de la stat au primit lefuri mai mici, deşi guvernanţii dăduseră asigurări că niciun salariu nu va fi micşorat.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat într-un interviu acordat NewsIn, că nu este exclus ca salariaţilor din învăţământ să nu le poată fi plătite salariile până la sfârşitul lui 2011.
"Dacă analizăm Legea bugetului 2011, constatăm că Educaţia a primit aproximativ 3% din PIB, în condiţiile în care media procentului din PIB în ţările UE este de aprox. 5,2%. Investiţiile din educaţie începute în anii anteriori vor fi, în cele mai multe cazuri, conservate, în 2011, întrucât fondurile destinate acestora sunt insuficiente. Cheltuielile de personal au fost reduse cu 27% faţă de anul trecut, iar în aceste condiţii există riscul major ca în lunile noiembrie-decembrie angajaţii din sistem să nu îşi poată primi salariile", a spus liderul FSLI.

Asadar, marirea aceea de 15% a fost intre timp diminuata la 13%...Tipic PDL-ului...
Chiar nu am inteles de ce au trebuit sa schimbe algoritmul de calcul al salariului si sa ajungem practic la o suma mult mai mica decat cea promisa.Chiar nu il inteleg pe Emil Boc.Este si el profesor si ar trebui sa inteleaga ca functia pe care o ocupa acum nu este eterna.Ar trebui sa inteleaga ca atatea gafe nu a mai facut nici un premier dupa Revolutie.Ar trebui sa aiba o farama de demnitate si sa isi dea demisia.
Oricum, Emil Boc alaturi de Traian Basescu vor fi "oile negre" ale acestor ultimi doi ani de zile.Putem spune faptul ca Emil Boc este cel care a adus haosul in Romania...Un haos dirijat insa de catre Traian Basescu...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4