De anul viitor, bobocii de la clasa zero vor face excursii educative cu
clasa. Ministerul Educaţiei propune mai puţine ore la clasă şi mai multe ore în
natură.
Metoda se numeşte „educaţie în aer liber”, iar proiectul-pilot anunţat să
înceapă de anul viitor în judeţul Mureş, îi va provoca pe dascăli să găsească
metode inovative de a-şi preda materia în aer liber, la teatru sau la muzeu.
„Altfel spus, dacă dascălul vorbeşte copiilor despre actori, de exemplu, este
mai simplu să înveţe ce este teatrul exact într-o sală de spectacole. La fel,
dacă vorbim despre copaci, este mai bine să ieşim din clasă şi să fim în
preajma arborilor”, a explicat sistemul de învăţare, Stelian Fedorca, secretar
de stat în Ministerul Educaţiei.
Această metodă de învăţare este aplicată cu succes în Danemarca, Suedia şi
Norvegia, încurajând elevii să descopere latura aventuroasă a învăţării,
intrând în contact cu situaţii concrete de viaţă. Copiii vor face mai multă
mişcare, vor învăţa să lucreze în echipă şi vor reţine lecţiile mai uşor.
Profesor: Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu