miercuri, 25 mai 2011
Ministrul Funeriu a fost "certat" de catre comisiile de invatamant ale Parlamentului...
Ministrul i-a supărat pe membrii comisiilor de învăţământ, pentru că a chiulit de la cinci şedinţe, la care ar fi trebuit să-şi prezinte raportul de activitate.
"Să fiţi mai reţinut când spuneţi că eradicaţi hoţia, copiatul, şmecheria de la evaluare. Pentru că dumneavoastră spuneţi ceva şi în spatele dumneavoastră lumea râde", i-a spus senatorul PDL, Mihail Hărdău ministrului Educaţiei.
Ministrul Educaţiei nu s-a lăsat însă intimidat.
"Poate nu stăpânesc într-adevăr arta dialogului însă cred că cea mai bună metodă prin care un ministru se poate exprima este prin texte de lege şi prin acte", i-a replicat Daniel Funeriu.
Ministrul a răspuns întrebărilor membrilor comisiilor reunite timp de trei ore. Testul la chimie a fost singurul luat cu nota 10.
"Pot să apreciez că legăturile dintre domnul ministru şi comisiile reunite sunt de tip Van der Vals, adică sunt cele mai slabe legături şi dorim ca după acest Raport să ajungem la legături ionice sau covalente", a mai spus Mihail Hărdău.
Din ce am vazut eu cei mai radicali critici au fost cei de la PDL, respectiv Mihail Hardau si Catalin Croitoru.Si acest lucru spune multe...Despre ministru dar si despre starea invatamantului romanesc...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
luni, 22 noiembrie 2010
Legea Educatiei retrimisa la comisie...
UDMR a ameninţat că va începe procedura de suspendare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, dacă Legea Educaţiei va ajunge în plen în forma trimisă de comisie.
Raportul la Legea Educaţiei a fost depus, luni, la Senat, după ce parlamentarii PSD şi PNL au lucrat intens, în week-end, la proiectul de lege. Raportul are peste o mie de pagini, cu amendamente admise şi respinse de comisie.
În raportul depus la Senat, comisia de învăţământ a propus eliminarea prevederii potrivit căreia în învăţământul gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor Istoria şi Geografia se predau în aceste limbi, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în română.
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, a declarat, sâmbătă, că senatorii Opoziţiei care dezbat în week-end proiectul Legii Educaţiei nu au aprobare să lucreze şi că aceste şedinţe se desfăşoară în afara Regulamentului. Totodată, susţinea Hărădu, articolele adoptate trebuie rediscutate.
În replică, Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al comisiei, a declarat că dezbaterea Legii Educaţiei în prezenţa Opoziţiei este regulamentară şi s-a desfăşurat în cvorum.
In concluzie, circul continua.Probabil ca cei de la putere doresc ca judecatorii Curtii Constitutionale sa le dea "unda verde" pentru Legea Educatiei in forma dorita de ei, cu istoria si geografia predate in limba minoritatilor.La cum se desfasoara lucrurile se pare ca va mai dura ceva vreme pana cand vom avea o noua lege a educatiei.Este insa trist faptul ca lupta pentru putere se duce pe spatele elevilor, studentilor si profesorilor.Dorinta celor de la UDMR legata de istorie si de geografie pare pentru cei de la PDL mai importanta decat interesul nostru national...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
duminică, 21 noiembrie 2010
Senatorii decid daca elevii maghiari vor invata istoria si geografia in limba lor...
Cel mai controversat articol din Legea Educatiei, cel referitor la studiul istoriei si geografiei in limba materna pentru elevii care apartin unei minoritati, a fost lasat de senatorii din comisie sa fie dezbatut la final.
Este greu de prevazut cum va arata pana la urma acest articol, in viziunea senatorilor, in conditiile in care atat liderii PSD si PNL s-au declarat public, in repetate randuri, impotriva ideii ca cele doua materii sa fie predate in alta limba decat cea romana si au acuzat UDMR ca incearca sa forteze aceasta schimbare, prin santaj la adresa partenerilor de la PD-L.
Ilie Sarbu: Legea Educatiei incurajeaza enclavizarea
"Mai degraba ar fi fost normal si firesc, intr-o Romanie europeana, ca si reprezentantii UDMR sa participe la dezbaterile din Comisie, asa cum s-a intamplat in prima parte a dezbaterii si impreuna sa gasim solutii europene, solutii care nu duc la segregare, dar respecta dreptul minoritatilor nationale de a se educa si instrui in limba materna", a declarat fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, vicepresedintele Comisiei, in conditiile in care, dupa incidentul cu Mihail Hardau, senatorii PD-L si UDMR din Comisia de invatamant nu mai participa la dezbaterile asupra Legii Educatiei.
O solutie inedita a propus senatorul PNL Nicolae Robu. "Eu am propus, in privinta istoriei si geografiei, ideea ca ele sa fie predate in limba romana si la sfarsitul fiecarei lectii, in manualele elaborate tot in limba romana, sa existe cate un rezumat in limba minoritatii in cauza. Mi se pare ca este o formula rezonabila, rezumatul poate fi mai extins asa incat sa-i ajutam pe copiii de alte etnii sa invete mai usor", a explicat liberalul, care este si secretar al comisiei.
Acesta a mai precizat ca senatorii isi propun ca pana luni sa fie parcurse toate articolele Legii Educatiei, raportul final al comisiei urmand sa fie gata in prima parte a saptamanii.
Asadar urmeaza o perioada decisiva pentru cei de la UDMR, perioada in care se va decide daca istoria si geografia pentru minoritati se va preda in limba materna.Este stiut ca acum doua saptamani cei de la UDMR au dat un ultimatum PDL-ului, declarand ca daca legea nu va fi adoptata in forma dorita de catre ei, UDMR-ul va iesi de la guvernare.
Interesant este faptul ca soarta acestei coalitii este la mana judecatorilor de la Curtea Constitutionala.Pentru ca daca miercuri se va decide ca guvernul nu isi poate asuma raspunderea pe Legea Educatiei, logic ar fi ca de joi sa existe in Parlament o alta majoritate...Chiar asa? Cum ar fi ca de Ziua Nationala sa existe premisele pentru un guvern al actualei opozitii?
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
luni, 8 noiembrie 2010
PDL-ul are termen doua saptamani pentru adoptarea Legii Educatiei...
"Domnul Hărdău are un mandat extrem de important. În situaţia în care motivarea CCR nu ne va permite să ne asumăm din nou răspunderea pe Legea educaţiei, domnul Hărdău are mandat ca în două săptămâni să treacă legea prin Senatul României şi, la cum îl cunosc eu, se va ocupa de îndeplinirea acestui mandat", a declarat Boureanu.
Acesta a precizat că termenul se aplică deopotrivă lucrărilor în comisia prezidată de Hărdău, cât şi în plenul Senatului.
"Mandatul este să termine legea în forma pe care şi-o doreşte Guvernul", a mai spus Boureanu.
Este posibil ca legea sa fie terminata in doua saptamani desi eu unul ma indoiesc de lucrul acesta.Cum in Comisia de Invatamant din Senat majoritara este opozitia chiar nu vad de ce acestia s-ar grabi pentru a respecta termenul dat de catre PDL.Mai ales ca este cunoscut faptul ca daca legea mai intarzie este posibil ca cei de la UDMR sa iasa de la guvernare.
Dar as mai vrea sa spun ceva aici legat de "tema" pe care a primit-o Hardau.
Eu unul chiar nu cred ca la comisie se va adopta legea in forma pe care si-o doreste guvernul.Din informatiile pe care le am la comisia de la Senat a fost modificata radical varianta guvernului si chiar nu imi imaginez ca in plen se va discuta fiecare articol de lege.
Este foarte posibil ca in final, prin ricoseu, legea sa fie cea agreata de catre opozitie iar guvernul Boc sa cada...Aceasta ar fi, de fapt, varianta normala a legii educatiei...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
UDMR-ul si "jocul Pacalici"...
Liderul UDMR,Marko Bela a declarat, la finalul şedinţei Consiliului Permanent, că în acest moment există o criză a coaliţiei, în care sunt puse sub semnul întrebării coeziunea şi solidaritatea coaliţiei.El a spus că atunci când şi-a asumat intrarea la guvernare UDMR a avut în vedere rezolvarea problemelor legate de criza economică, dar şi fiindcă a considerat că există posibilitatea unei reforme generale a societăţii româneşti. El a spus că al treilea deziderat al UDMR a fost, atunci când a intrat la guvernare, lărgirea drepturilor minorităţilor şi progresul în relaţiile interetnice."Prin blocarea Legii educaţiei este în pericol atât continuarea reformei generale, cât şi lărgirea drepturilor minorităţilor", a spus Marko.El a arătat că cele trei deziderate "sunt absolut necesare pentru a merge mai departe cu actuala coaliţie".Marko a spus că, în aceste condiţii, UDMR solicită PDL găsirea unei soluţii, în următoarele zile, pentru deblocarea situaţiei şi pentru adoptarea Legii Educaţiei.
"Dacă reuşim să deblocăm Legea educaţiei putem să mergem mai departe cu actuala coaliţie. Dacă nu se reuşeşte cred că UDMR nu poate să meargă mai departe", a mai spus liderul UDMR.
Marko a susţinut că "mingea este în terenul partenerilor de guvernare" şi că nu le poate da el soluţii, dar aceştia trebuie să găsească metode constituţionale pentru ca Legea educaţiei să fie adoptată în următoarele zile. Ulterior, el a precizat că se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple săptămâna viitoare.
Consiliul Permanent al UDMR s-a întrunit, sâmbătă, la Târgu Mureş, pentru a analiza situaţia creată în urma deciziei Curţii Constituţionale privind asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei.
In concluzie, UDMR-ul forteaza mana PDL-ului pentru a trece prin Senat Legea Educatiei in forma dorita de catre minoritatea maghiara.Probabil ca se asteapta forma legii din comisia de invatamant de la Senat iar apoi, in plen se doreste sa se faca corecturile dorite de catre cei de la UDMR.Din cate se poate observa miza actualei coalitii este tocmai acesta lege a educatiei, o lege care daca va trece in forma dorita de catre UDMR va insemna "liniste" pentru o perioada de vreme pentru partidul care conduce acum "ostilitatile".
Se pare ca "tap ispasitor" pentru situatia de acum a legii a ajuns sa fie senatorul PDL Mihail Hardau, cel care s-a bucurat atunci cand a aflat ca legea a fost declarata neconstitutionala.Doar ca votul acestuia s-ar putea sa fie decisiv in Senat si este foarte putin probabil ca el sa fie sanctionat acum pentru gestul sau.
In final as vrea sa le spun cateva vorbe celor de la UDMR.As dori sa le amintesc ca atunci cand eram copii, exista pe piata un joc de carti intitulat Pacalici.Cred ca toata lumea stie despre ce era vorba in acel joc.Cartile trebuiau imperechiate si cine ramanea cu cartea care il reprezenta pe Pacalici pierdea jocul.Ca sa fiu mai clar se spunea ca ramanea Pacalici.Ei bine, cei de la UDMR sunt acum in aceasta ipostaza.Au votat impotriva motiunii de cenzura bazandu-se pe faptul ca Legea Educatiei va trece in forma dorita de catre ei.Doar ca, intre timp "cartile s-au imperechiat" intr-un alt mod si cartea cu pricina a ajuns la ei...Tot din copilarie, imi mai amintesc si faptul ca cel care ramanea cu Pacaliciul in mana trebuia sa strige de trei ori "eu sunt Pacalici".Cei de la UDMR nu mai trebuie sa faca lucrul acesta pentru ca o tara intreaga si-a dat seama cine a ramas cu cartea respectiva in mana...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4