joi, 23 mai 2013

Dezbateri pentru modificarea Constituţiei

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu, au participat luni, 20 mai, la dezbaterea iniţiată de preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, pe marginea modificării Constituţiei. Evenimentul a avut loc în Sala Senatului a Universităţii Politehnice Bucureşti şi a fost moderat de Cristian Pârvulescu, preşedintele Forumului Constituţional. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat necesitatea modificării articolului 35 din Constituţie, în vederea garantării dreptului la educaţie şi a creşterii şi eficientizării sistemului de protecţie a patrimoniului universităţilor. Articolul 35 din Constituţie prevede legiferarea dreptului la un mediu sănătos cuprins în Titlul II din Constituţie DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE. 
La dezbatere au participat rectori, decani şi reprezentanţii facultăţilor de drept din ţară, dar şi personalităţi ale comunităţii academice. 
 
Postat de: Prof. Roxana CERCEL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu