Europarlamentarul Cristian Preda critică, pe blog, proiectul de Lege privind salarizarea profesorilor în 2011, afirmând că este plin de greşeli de ortografie, formulări neglijente şi formule goale de sens, şi că felul în care actul arată este cel mai bun argument pentru nevoia măririi salariilor.
"Citesc proiectul de Lege privind salarizarea profesorilor în 2011 şi nu reuşesc să înţeleg cum e posibil să se strângă într-un act oficial: - atâtea greşeli de ortografie, precum, ca să mă limitez la prima pagină a documentului citat, «reclamaţi» în loc de «reclamanţi» sau «desfăşurarea activităţilor specifice sistemul»; - atâtea formulări neglijente, de felul: «Practică judiciară a condus la un sistem de sistem de salarizare neunitar, ajungându-se la situaţia în care, salariaţi care ocupă funcţii identice să primească salariu diferit. În prezent sunt judeţele Suceava şi Botoşani, unde salariile sunt majorate cu 33%, faţă de celelalte judeţe, unde în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se desfăşoară aceleaşi activităţi didactice»", scrie Preda.De asemenea, el menţionează că proiectul conţine "atâtea fraze eliptice, cum este, de pildă, cea care spune: «Riscul major care ar putea genera un impact financiar considerabil pentru anul 2011»; - atâtea formule goale de sens, aşa cum este cea care afirmă că «Elevul este cel care generează asigurarea surselor de finanţare de la buget» sau cea care spune: «Deoarece specificul activităţilor desfăşurate de către personalul din sistemul naţional de învăţământ impune o reglementare specifică…»".
Cristian Preda adaugă că proiectul conţine "atâtea locuri în care domină filosofia «copy paste», cum e o parte din capitolul despre impactul proiectului de lege: «2. Impactul asupra mediului de afaceri. Prezentul act normativ nu are impact asupra mediului de afaceri. 3. Impact social. Prezentul act normativ nu are impact asupra mediului de afaceri»; - atâtea rubrici în care informaţii utile sunt evitate cu ajutorul formulei «nu este cazul»; - atâtea erori de plasare a virgulei etc. etc".
"De fapt, felul în care arată acest document al Ministerului Educaţiei e cel mai bun argument pentru nevoia măririi salariilor din învăţământ. Eu nu cred că o reformă a educaţiei poate reuşi în condiţii de austeritate. Ministrul Funeriu crede contrariul. Sunt convins însă că împărtăşim măcar un lucru, şi anume ideea că o reformă a educaţiei nu poate fi formulată cu superficialitatea cu care vorbesc precupeţele din piaţă. Altfel, ajungem nu doar la o reformă fără bani, ci şi la o reformă fără formă", scrie Preda.
Asadar, forma acestui proiect este contestata chiar din interiorul partidului de guvernamant.Doar ca PDL-un nu tine cont de nici o opinie si astazi a hotarat punerea in aplicare a acestei ordonante de guvern care limitează creşterile salariale pentru profesori.
In tot acest timp Elena Udrea isi vede de afacerile ei si ne pregateste o noutate…Proiectul “Schi in Carpati” in valoare de 150 de milioane de euro. Românii şi străinii sunt invitaţi să uite Austria şi să schieze în Vulcan sau Petroşani, unde găsim versanţi fără zăpadă şi pe pârtii prea scurte, care se termină în curtea oamenilor.Deşi foarte scump, proiectul guvernamental este lipsit de studii elementare privind clima, amplasarea pârtiilor şi numărul realist de turişti pe care ar putea atrage.Probabil ca se urmareste ca atunci cand timpul nu permite bani din asfaltari sa se faca afaceri cu zapada.Evident ca tot de catre firmele agreate de catre putere.Adevarul este ca alegerile se apropie si “galetile” respective costa bani…
Iata ca, pentru profesori nu sunt bani, desi acestia au castigat procese in instanta dar sunt multi bani pentru proiecte care aduc fonduri la partid.Sunt curios daca dupa ce vor pierde alegerile viitoare, cei de la PDL vor da socoteala pentru toate aceste abuzuri.Si poate ca atunci, hotararile din instanta care ii vor privi pe guvernantii de acum, se vor pune in aplicare…Doar asa se mai poate face dreptate in Romania …
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
Se afișează postările cu eticheta Cristian Preda. Afișați toate postările

luni, 4 aprilie 2011
vineri, 19 noiembrie 2010
Si Gabriel Liiceanu renunta la Basescu...
"Eu am fost de acord cu Băsescu când a condamnat în 2006 comunismul. M-am recunoscut în gestul lui. Atunci Băsescu a devenit preşedintele meu, nu eu am devenit intelectualul lui. Însă când acelaşi om care condamnă comunismul vine şi spune la o emisiune că dacă Ceauşescu ar fi condus România doar 10 ani ar fi fost un preşedinte mare, atunci mă îndepărtez de el, pentru că asta înseamnă că nu ştie ce a condamnat" a declarat Gabriel Liiceanu.
Eu unul ma bucur ca usor, usor toti intelectualii de marca ai Romaniei se departeaza de Traian Basescu.Imi amintesc perioada de inceput a lui Basescu, perioada in care majoritatea intelectualilor il simpatizau.Apoi, datorita comportamentului sau unul cate unul s-au indepartat.Si a ramas tot mai singur...Nu stiu daca ati observat dar si in PDL este aceeasi situatie...Cei care sunt intr-un fel in opozitie in partid sunt tocmai asa-zisii intelectuali ai PDL-ului si ma refer aici in principal la Cristian Preda.Doar ca trebuiesc respectate proportiile intre intelectualii Romaniei asa cum este Gabriel Liiceanu si politrucii intelectuali din PDL, precum Cristian Preda.In timp ce Gabriel Liiceanu este liber sa-l admire sau sa nu-l admire pe Traian Basescu, Cristian Preda este obligat,prin functia pe care o are sa-i "gaseasca scuze" actualului presedinte.
Si poate ca ar fi bine ca, pentru curatenia lor morala, multi dintre cei care sunt acum la putere sau in zona puterii, sa citeasca si sa inteleaga mesajul transmis de catre Gabriel Liiceanu, la sfarsitul anului 1989, in "Apel catre lichele"...
"Nu mai strangeti o vreme, barbateste, mana colegilor vostri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lasati sa se intrevada o urma de sfiala in privirea voastra. Fiti o vreme stingheri.Nu mai apareti la televiziune.Nu mai scrieti in ziare.
Nu va mai ridicati glasul decat pentru o scurta cainta, caci altfel il ridicati din nou in miciuna.Lasati cuvintele sa spuna ceea ce spun; nu mai folositi o vreme vorbele "demnitate", "libertate", "constiinta", "dreptate", "popor". Nu asasinati aceste cuvinte.
Renuntati la alibiuri morale spunandu-va ca ati facut neincetat raul ca sa puteti face din cand in cand binele.
Sa nu va fie frica, ci doar, din cand in cand, o lunga si insuportabila rusine. ...Iar daca veti da curs acestei chemari, veti inceta sa fiti lichele si veti primi recunostinta noastra. Va vom iubi."
Cata dreptate avea Liiceanu atunci cand a scris aceste randuri si cat de actuale sunt ele si acum...

Etichete:
Apel catre lichele,
Basescu,
Cristian Preda,
Gabriel Liiceanu,
PDL
luni, 16 august 2010
Se scufunda "vaporul"?...Degringolada in PDL?...
România a înregistrat în iulie o rată anuală a inflaţiei de 7,1%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), în condiţiile în care media la nivelul UE a fost de 2,1%, arată datele publicate de Eurostat.
După disponibilizările din sectorul bugetar, urmează o lovitură în mediul privat. Economiştii spun că în perioada următoare şomajul va creşte şi mai mult. Unul dintre motive este indicele scăzut al încrederii oamenilor de afaceri străini în economia românească.
Acestea sunt cateva dintre rezultatele triste ale guvernarii Basescu-PDL.
Daca ma intrebati care ar fi rezultatele bune ale acestei guvernari chiar nu as sti ce sa va raspund.Am citit astazi o declaratie a lui Berceanu care spunea ca anul viitor, e adevarat din iarna, vom putea circula de la Bucuresti la mare exclusiv pe autostrada.Doar ca PDL-ul este la guvernare de aproape doi ani de zile si in acest timp, pe Autostrada Soarelui nu au dat in folosinta nici macar un metru de autostrada.
In timp ce PDL-ul se "lauda" cu aceste realizari, pare ca "barca" lor a inceput sa ia apa.Ori nu se mai inteleg la impartirea banilor publici ori acesti bani chiar nu mai exista.Nu ne miram sa fie asa, uitati-va la Emil Boc si veti intelege de ce aceasta tara a ajuns in faliment.
Si cum "la greu" se vad adevaratele caractere, pare ca PDL-ul s-a imparatit deja in doua tabere mari, "imbuibatii" si "cei care au mai prins cate un oscior".
Astfel Elena Udrea a declarat, că PDL are nevoie de disciplină. "Nu vreau să mă refer la persoane, dar cred ca trebuie să existe o disciplină de partid.
Faptul că n-au fost sancţionaţi de la început a dus ca astăzi toată lumea să vorbească în afara partidului, şi nu în interiorul lui", a spus Udrea.
Întrebată dacă preşedintele PDL, Emil Boc, a fost prea indulgent, Elena Udrea a răspuns: "A fost indulgent şi dânsul recunoaşte lucrul acesta. În statut nu există sancţiunea cartonaşului galben, există alte sancţiuni care sunt ceva mai credibile şi care aduc respectarea regulilor în urma lor. Aşa cartonaşul e mai important la fotbal, în politică mai puţin", a spus Elena Udrea.
In acelasi timp insa Sulfina Barbu a declarat,că sancţionarea "vocilor critice" din PDL sau pierderea lor "ar fi o greşeală"...
"Cred că ar fi o greşeală acum să-i pierdem pe Sever Voinescu, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda. Trebuie să-i luăm alături de noi, acolo unde se iau deciziile politice pentru partid", a spus Barbu.
Si pentru a pune si mai multe "paie pe foc" Sever Voinescu a declarat:
"În actualul context, România are nevoie de un premier cu autoritate în faţa tuturor partidelor politice şi, mai ales, capabil să convingă o populaţie deprimată, o presă apocaliptică şi o clasă politică enervată că drumul pe care ne cheamă este cel bun. Admit, găsirea acestui om pare o misiune imposibilă. Dar PDL trebuie să o îndeplinească", apreciază Sever Voinescu.
Daca aceste declaratii nu s-ar desfasura dupa o anumita "regie" poate ca toti cei implicati ar trebui sa fie crezuti.Doar ca in acest partid nimeni nu misca in front fara a avea acordul Cotroceniului.Ce va urma? Ramane de vazut...Nu mai este mult timp pana la 1 septembrie, data anuntatei remanieri guvernamentale.
Pana una alta PDL-ul a inceput sa inregistreze pierderi in Parlament.
Deputatul de Alba Călin Potor şi-a anunţat astazi demisia din PDL. Deputatul susţine că nu se mai regăseşte în politica dusă, în prezent, de democrat-liberali.
"Un partid politic e valoros dacă respectă cetăţeanul. Oamenii trăiesc din ce în ce mai prost şi eu, personal, nu cred că vor trăi mai bine sub guvernarea Emil Boc-PDL. Eu nu mă mai regăsesc în PDL", a explicat deputatul de Alba gestul său.
Este de salutat gestul deputatului Calin Potor, dar ar fi fost de preferat sa-l fi facut atunci cand s-a votat motiunea de cenzura.Ca o parere personala, partidele din opozitie trebuie sa fie foarte "atente" atunci cand primesc persoane care au avut functii in cadrul PD-L.
Chiar nu avem nevoie de oportunisti in randurile noastre...

Boc,
Calin Potor,
Cristian Preda,
Elena Udrea,
Monica Macovei,
Sever Voinescu,
Sulfina Barbu,
Traian Ungureanu,
Udrea,
Voinescu
vineri, 13 august 2010
Regie in PDL...
Emil Boc spune că nu va mai tolera criticile lui Cristian Preda. Premierul a lăsat să se înţeleagă, intr-un interviu dat joi seara la TVR că pe Preda îl paşte demiterea din partid. In acelasi timp presedintele Basescu a spus că, dacă ar fi să se implice în PDL, nu ar tolera atitudinile şi declaraţiile ostile."Indiferent că s-ar fi numit Cristian Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, nu ar fi fost în partid dacă eu conduceam partidul" a declarat Băsescu.
Ce se ascunde in spatele acestor declaratii? Care este, de fapt adevarata regie in acest caz?
Se stie ca de la o vreme incoace in PD-L a aparut un grup aparent reformator in jurul celor mentionati de presedinte mai sus.Daca imi amintesc eu bine, acest grup a aparut pregnat in public in momentul in care presedintele a afirmat ca este timpul ca PD-L-ul sa isi caute un alt lider.Cristian Preda a inceput sa critice voalat pe blogul sau partidul de guvernamant si liderii compromisi ai acestui partid in timp ce Sever Voinescu facea declaratii prin care invita PNL-ul la guvernare.Vazute dintr-un anumit unghi, toate aceste miscari "rebele" din PDL pareau a fi facute cu acordul presedintelui si pareau ca, de fapt, pregatesc o noua generatie care sa inlocuiasca generatia deja compromisa din cadrul PDL-ului.Si ma refer aici la Blaga, Videanu si Berceanu...In timp ce Preda si Voinescu faceau aceste declaratii parea ca Boc se face ca nu-i aude, ba mai mult decat atat, la sfarsit de iulie, Cristian Preda a declarat ca "in acest momemt aşteptările sunt legate de schimbarea lui Emil Boc, care nu mai e ascultat nici în PDL".
Ei bine, dupa ce au fost "lasati liberi" atata vreme, in ultimele zile "rebelii" sunt atacati atat de presedinte cat si de premier.Din punctul meu de vedere totul nu este decat o regie.
In prima etapa s-a dorit ca "vocile lor" sa devina publice si sa fie cunoscute de catre publicul larg.
Si au avut libertatea de a se exprima.Acum se doreste ca ei sa fie transformati in victime...Ca ei sa fie cei care, aparent vor plati pentru aceste declaratii.As dori sa prognozez eu ce se va intampla mai departe in PD-L.
Eu cred ca ei nu vor fi dati niciodata afara din PD-L.Mai mult decat atat, in luna septembrie ei vor fi cei care vor fi scosi in fata de catre actualul partid de guvernamant, ca fiind PDL-istii cei buni.In jurul gruparii lor se va forma noul guvern si ei vor fi cei care vor negocia cu partidele din opozitie viitorul guvern.De ce se va ajunge aici?
Pentru ca acesta este probabil singura sansa a PDL-ului de a nu avea soarta pe care a avut-o in anul 2000, PNT-CD-ul...
Nu stiu daca stiti, dar un sondaj de opinie facut zilele acestea de catre CSOP, care este cu tendinta pro-PDL, arata in felul urmator:
PSD - 34%, PNL - 24% ,PDL - 15% ,Partidul Poporului (neexistent) - 13%,PRM - 8%
UDMR - 4%, UNPR - 1%, Alţii - 1%
Intelegeti acum de ce nu va fi eliminata din cadrul PDL-ului gruparea lui Cristian Preda?

Emil Boc. Traian Basescu,
Voinescu
miercuri, 4 august 2010
Ministrii PDL-isti promit "luna de pe cer"...
Potrivit ministrului Finantelor,Sebastian Vladescu, fondul de salarii de 39 de miliarde de lei in sistemul public pe care Guvernul trebuie sa-l mentina in anul 2011, in conditiile disponibilizarilor la care autoritatile s-au angajat deja, va permite aceasta crestere salariala. "Pentru 2011 exista o singura cifra legata de cheltuielile de personal: cea de 39 de miliarde, care este fondul de salarii aferent anului viitor. Calculele arata ca 39 de miliarde permite, cu restructurarea de 60.000, o cresterea salariala medie de peste 10%. De aici incolo e o alta dispozitie, cat se va distribui la salariile mici, cat la salariile mari. Din acest punct de vedere, nivelul efectiv de salarizare al fiecarei pozitii din sectorul bugetar va fi stabilit prin legea salarizarii si nu va fi cel de astazi", a explicat Vladescu.
"În 2011 se vor crea premisele pentru a reveni la salariile de dinainte de tăierea de 25% şi să urce în trepte la nivelul anterior", spune şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de Mediafax.
Acestea sunt declaratiile celor doi ministrii ai cabinetului Boc.Ambii ne promit ca salariile bugetarilor vor creste din anul 2011.Se simte ca se apropie alegerile din anul 2012 si, pe fondul caderii libere a PDL-ului, au inceput declaratiile pozitive.Haideti sa fim seriosi si sa privim concret cine sunt cei doi ministrii care fac aceste declaratii.Amandoi sunt pe "lista neagra" si, cu siguranta ca la prima remaniere de guvern vor fi schimbati.In acest sens, primul ministru Boc a si declarat despre Vladescu... "L-am muştruluit pe ministru şi a fost sancţionat cu un cartonaş galben... Înainte să dai cartonaşul roşu, dai cartonaşul galben", a spus Boc...
Cat despre Emil Boc, cred ca va amintiti declaratia lui Cristian Preda, europarlamentar PDL..."Problema e ca Emil Boc pare sa vrea sa ne convinga de faptul ca poate ajunge cu o bicicleta pe Luna si noi va trebui sa-i spunem ca trebuie un alt instrument, un alt vehicul, pentru a ajunge la obiectivul pe care ni-l asumam cu totii si anume iesirea Romaniei din criza", a spus Preda.
Ca o concluzie...Vazand rezultatele sondajelor de opinie, PDL-ul incearca sa "recupereze" electorat. Doar ca acest lucru nu se poate face doar cu vorbe goale...

Emil Boc,
salarii,
Videanu,
Vladescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)