duminică, 25 iulie 2010

Funeriu e în stare să sacrifice Legea Educaţiei pentru a-şi salva scaunul...

„Funeriu e în stare să sacrifice Legea Educaţiei pentru a-şi salva scaunul”
susţine Cristian Adomniţei, deputat PNL şi fost ministru al Educaţiei.
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a cerut grupurilor PSD şi PNL din Senat organizarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea Legii Educaţiei. Reprezentanţii Opoziţiei susţin că singurul motiv pentru care Funeriu grăbeşte dezbaterea acestei legi este reprezentat de o iminentă remaniere guvernamentală, care l-ar viza şi pe ministrul Educaţiei.
Parlamentarii Opoziţiei sunt nemulţumiţi de faptul că Daniel Funeriu încearcă grăbirea dezbaterilor. Aceştia mai susţin că e nevoie de o perioadă mai mare pentru un astfel de proiect, lucru solicitat de altfel şi de către democrat-liberalul Mihail Hărdău, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senat şi totodată fost ministru al Educaţiei.
"Lentoarea adoptării Legii Educaţiei nu se datorează PSD şi PNL, grupări care, la Senat, deţin 6 din cele 11 voturi. Lentoarea se datorează domniei sale. Chiar şi dl Hârdău (președintele Comisiei pentru Învățământ din Senat ) a spus că e necesar ca proiectul să mai fie dezbătut. Decât o lege proastă pentru România, mai bine să mai aşteptăm puţin. Dl Funeriu îşi va pune pana la pălărie, iar când va trebui să răspundă va fi în Germania sau Japonia.
Adoptarea unei legi nu poate dura două săptămâni doar pentru că Funeriu declară că îşi asumă riscurile. El e nimeni să îşi asume astfel de riscuri. Când va trebuie să îşi asume riscurile, nu va mai fi în ţară. Din păcate, la ora actuală, e caracterizat doar de aroganţă şi de un tupeu extrem. Nu are nici o legătură cu realitatea, nu cu sistemul. Punctul focal este 1 septembrie, când Traian Băsescu va număra bobocii în Guvern. Dl Funeriu nu are nici un sprijin politic. Este în stare să sacrifice legea din dorinţa de a-şi scăpa scaunul. Dl Funeriu a fost asistat social până acum. De la minister are prima carte de muncă. Dacă ar fi fost bun până acum, ar fi obţinut un post de asistent."

Intrebat care sunt problemele proiectului legii educatiei,fostul ministru al educatiei Cristian Adomnitei a declarat urmatoarele:

"Sunt două lucruri fundamentale. Primul e legat de politizarea completă a sistemului preuniversitar. Legea e făcută exclusiv în perspectiva alegerilor din 2012. Conducerea şcolilor va fi numită pe criterii politice, în favoarea PD-L, logic. În ceea ce priveşte universitarul, legea e arbitrară şi rămâne o bună parte la îndemâna politicului. Liderii PD-L încearcă să-şi asume un refugiu în rectorat. Este distrusă autonomia universităţilor. În plus, mai este o mare problemă legată de statutul limbii române. Am suspiciunea că cei din UDMR nu doresc binele copiilor de origine maghiară din România. Eliminarea totală a limbii române din învăţământul preuniversitar şi, ulterior, şi din cel universitar, nu va duce decât la o segregare. În acest fel, nu vom avea medici sau magistraţi de origine maghiară. În astfel de domenii, au examene importante care sunt numai în română. După 20 de ani, cei de origine maghiară vor avea o problemă."

Ca o parere personala, aceasta lege a educatiei, in forma Funeriu, nu va trece niciodata de Senat.Pana in toamna ea va fi lasata in forma de acum, respectiv cu discutiile din Comisie oprite la articolul 63.Apoi ea va fi "abandonata" pur si simplu.Se va dovedi in timp ca aceasta lege a lui Funeriu a reprezentat, de fapt, "mult zgomot pentru nimic".Iar cand noi vom fi constienti de lucrul acesta, domnul Funeriu nu va mai fi de mult in tara.Isi va creste copilul in Germania si, probabil ca va solicita asistenta sociala de la statul german.Pentru ca ajutor de somaj nu are cum sa primeasca, conform legilor de acolo...Momentul lui de glorie se va fi consumat...Si inca un "balon de sapun" se va fi spart...


Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu