Saptamana trecuta, pe data de 12 iulie, la Parlament a avut loc sedinta Comisiei Nationale pentru Educatie din cadrul Partidului National Liberal.La aceasta sedinta au fost prezenti peste 200 de profesori din toata tara, de unde se poate constata ca, si in vacanta, profesorii din cadrul PNL sunt foarte activi.Lucrarile comisiei din data de 12 iulie au fost prezidate de catre domnul profesor universitar Andrei Marga, presedinte al Comisiei pentru Educatie.Au participat in calitate de invitati si liderii federatiilor sindicale din invatamantul preuniversitar si universitar.
Domnul profesor universitar Andrei Marga, presedintele Comisiei pentru Educatie a prezentat situatia actuala din domeniul educatiei si a argumentat necesitatea coagularii unei politici coerente in acest domeniu.Domnul Varujan Vosganian, vicepresedinte al PNL a aratat ca lucrarile Comisiei pentru Educatie au “demarat” cu o oarecare intarziere datorita ritmului lent al dezbaterilor Legii Educatiei Nationale in cele doua Camere.Domnul Vosganian a precizat ca a fost luata decizia politica ca la deschiderea noii sesiuni parlamentare Partidul National Liberal sa prezinte Programul Liberal pentru Romania, continand propuneri concrete pentru scoaterea tarii din situatia grava in care se afla in toate domeniile, inclusiv in domeniul educatiei.
Domnul profesor universitar Andrei Marga a supus dezbaterii documentul “Nevoia reformei competente a educatiei” care contine 10 puncte ce pot constitui o platforma pentru o schimbare profunda a invatamantului din Romania.
Domnul Marga a subliniat faptul ca Pactul pentru Educatie semnat in anul 2007 contine obiective prea generale, nespecifice actualelor necesitati ale Romaniei si ca atare, nu poate rezolva problemele invatamantului romanesc.Domnia sa a mai aratat ca, de fapt, primul Pact pentru Educatie a fost semnat in anul 2000 de catre toate partidele parlamentare, atunci cand Romania a inchis capitolul “Educatie si formare profesionala” in negocierile de aderare la U.E.
Domnul profesor universitar Anton Hadar, liderul federatiei sindicale “Alma Mater” si-a exprimat totala nemultumire in legatura cu continutul Legii Educatiei Nationale si cu rezultatul dezbaterilor din Camera Deputatilor.Dansul a aratat ca legea contine deficiente majore pentru invatamantul universitar,ca in actuala forma urmeaza o politizare excesiva, ca practic autonomia universitara nu mai exista si ca este necesara o lege unica atat pentru invatamantul universitar de stat cat si pentru cel privat.Dansul a mai aratat ca cercetarea stiintifica in domeniul universitar a ajuns sa fie un dezastru, iar blocarea posturilor din invatamantul universitar determina degradarea acestuia. Domnul profesor universitar Anton Hadar a afirmat ca Pactul pentru Educatie semnat in 2007 a fost o minciuna si ca situatia situatia financiara din domeniul educatiei a devenit tragica.
Domnul Marius Nistor, presedinte executiv al Federatiei “Spiru Haret” a aratat ca in perioada ministeriatului Cristian Adomnitei a functionat bine dialogul cu partenerii sociali, spre deosebire de perioada actuala.Dansul a spus ca, de fapt, descentralizarea a devenit supercentralizare iar initiativele actuale legislative sunt de fapt un proces anti-reforma.
Domnul profesor Aurel Cornea presedinte FSLI a aratat ca nici unul din punctele Pactului pentru Educatie (2007) nu este rezolvat de catre proiectul Legii Educatiei Nationale .
Domnul Cristian Adomnitei, vicepresedinte al Comisiei pentru Educatie a aratat ca aceasta comisie, in actuala ei forma poate fi deosebit de eficienta.Dansul a atras atentia ca in perioada actuala in care puterea taie salariile bugetarilor problema educatiei risca sa fie uitata iar acest lucru nu trebuie sa se intample.
Domnul senator Cristian Topescu in interventia sa a subliniat faptul ca educatia este singurul domeniu in care nu se vorbeste de “greaua mostenire”.
Au mai avut interventii urmatorii: prof. Emil Isvoranu (Calarasi), doctor Mircea Puscas (Cluj), prof. Mihai Blaga (Pitesti), prof. Dan Serafimescu (Topoloveni), prof. Camelia Gavrila (Iasi), prof. Mihai Moldoveanu (Rm.Valcea), Gheorghe Ionita (Rm.Valcea), prof.univ. Nicolae Olariu (Targoviste), prof. Vasile Pop (Hunedoara), prof. Paul Susoi (Turnu Severin), prof.Mihaela Judele (Brasov), prof. Ionel Puscas (Bucuresti), prof. Iordache Bostan (Vrancea), Constantin Caliman (Bucuresti), prof. Antoanela Naaji (Arad) si deputat George Dumitrica.
Discutiile din cadrul acestei comisii au fost extrem de eficiente si, cu totii am putut sa constatam care este acum starea invatamantului din Romania.
Ca o observatie personala, m-a bucurat prezenta atator cadre didactice la aceasta sedinta.Cu totii erau nemultumiti de masurile care se iau acum in educatie.Sa nu uitam faptul ca acum PNL este in opozitie.Iar daca, in aceasta ipostaza a putut sa adune atatia profesori, este cat se poate de clar faptul ca acest partid chiar reprezinta o forta politica in Romania.
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu