In comunicatul DNA nr.305/28 iulie 2010 se precizeaza:
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări penale faţă de inculpatul AVRAM DOREL, director al Grupului Şcolar Didactica Nova Cluj Napoca şi director adjunct la Liceul Victor Babeş din Cluj Napoca, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2010, cu ocazia sesiunii iunie-iulie 2010 a examenului de bacalaureat, inculpatul Avram Dorel, director la Grupul Şcolar „Didactica Nova” şi director adjunct la Liceul „Victor Babeş” din Cluj Napoca, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 900 euro promiţând că, în schimbul acestei sume, va interveni pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din cadrul Centrului de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca, pentru a-l ajuta să promoveze examenul de bacalaureat.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a mai pretins de la un alt denunţător un folos material injust, respectiv o sumă de bani neprecizată, afirmând că, prin influenţa pe care o are faţă de membrii Comisiei de bacalaureat, îl poate ajuta să promoveze probele scrise.
În aceeaşi cauză, procurorii continuă administrarea actelor de urmărire penală faţă de alţi doi inculpaţi arestaţi preventiv, Rus Ioan şi Văidăhăzan Ioan, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de corupţie în legătură cu fraudarea examenului de bacalaureat desfăşurat la Centrul de examen Grup Şcolar „Alexandru Borza” din Cluj Napoca .
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 22 iulie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Cluj a hotărât luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
În ziua de 28 iulie 2010, ca urmare a recursului formulat de procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA, Curtea de Apel Cluj a hotărât arestarea inculpatului Avram Dorel pe termen de 20 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie."
Acesta este comunicatul celor de la DNA.Din cate se poate observa, anul acesta examenul de bacalaureat a fost in alt fel monitorizat de catre organele competente.
Cu siguranta ca cei implicati nu erau la prima fapta de acest gen, doar ca in trecut, fraudarea examenului chiar a fost posibila.Cred ca in momentul acesta, celor in cauza le pare rau pentru faptele comise.Libertatea unui om este mult mai importanta decat banii.Doar ca pentru cei judecati acum, aceasta constatare vine mult prea tarziu.Se stie ca "ulciorul nu merge de multe ori la apa".Daca aveau intelepciunea sa inteleaga semnificatia acestui proverb, profesorii respectivi erau si acum curati si liberi...
Este pozitiv faptul ca DNA-ul a luat aceste masuri.In felul acesta este posibil ca "padurea sa se curete de uscaturi" si in anii care urmeaza, examenul de bacalaureat sa fie unul suta la suta corect.Ar fi bine atat pentru profesori cat si pentru elevii care sustin acest examen.Ar fi bine pentru intregul invatamant din aceasta tara...
Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4
vineri, 30 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu