Se afișează postările cu eticheta Tariceanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tariceanu. Afișați toate postările

marți, 20 septembrie 2011

PDL-ul si “obrazul subtire”…

Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu a făcut un apel, marţi, în plenul reunit, la colegii săi de partid, să accepte organizarea unei şedinţe solemne pe 25 octombrie la care să fie invitat Regele Mihai, arătând că "este o chestiune de obraz".

Paleologu a cerut PDL, în plenul reunit, să aprobe prezenţa Regelui Mihai în Parlament

Fac apel către colegii din grup să voteze şi ei pentru invitarea Regelui Mihai. Este o chestiune de obraz, motivul invocat că Regele Mihai nu ar fi şef de stat nu ţine, a spus Toader Paleologu,.

El a continuat, apreciind că invitarea Regelui Mihai în Parlament este o chestiune de obraz, de întâlnire cu istoria noastră.

“Asta nu este o criticare a partidului, ci a mojiciei unora. Este vorba aici despre ghiolbăniile FSN-iste ale unor colegi de partid. În plus, fiind vorba despre o chestiune atât de importantă, votul nu trebuia dat înainte de discutarea în BPN.

Tocmai pentru faptul că preşedintele Traian Băsescu a spus ce a spus în iunie, e o chestiune de obraz pentru noi toţi să votăm pentru invitarea Regelui pe 25 octombrie”, a mai spus Paleologu.

Deputaţii şi senatorii au decis, la propunerea grupurilor PNL, introducerea pe ordinea de zi a plenului a propunerii PNL de a se organiza o şedinţă solemnă a Parlamentului pe 25 octombrie, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de către Regele Mihai, şedinţă la care să fie şi acesta invitat.

Propunerea a fost făcută în plen de către liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu-Tăriceanu.

“Ar fi un prilej de evocare istorică şi de omagiere a unei singure personalităţi în viaţă încă dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea război mondial. Ar fi un bun prilej să ne aducem aminte să ne întorcem privirea spre momente importante ale istorie româneşti, să ne arătăm că ne preţuim istoria şi pe oamenii care au făurit-o”, a spus Tăriceanu, motivându-şi solicitarea.

Probabil ca ar fi normal ca cei de la putere sa fie de acord cu aceasta sedinta solemna.Nu trebuie uitat faptul ca Regele Mihai este ultimul rege al Romaniei si, ca ne place sau ca nu ne place, acesta face parte din istoria tarii.

Doar ca, este posibil ca cei de la PDL sa nu doreasca sa-l supere pe presedintele Basescu, cel care a afirmat in luna iunie …”Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare al interesului naţional al României, abdicarea. Din partea regelui, ăsta e punctul meu de vedere”.

Poate ca era momentul ca cei de la PDL sa repare aceasta greseala a presedintelui…

Si sa nu uite proverbul latin…“Errare humanum est, sed perseverare diabolicum.” = “A gresi este omeneste, dar a persista (in greseala) este diabolic.“…

Profesor Cristian Bebe

Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 28 octombrie 2010

Motiune de cenzura pe Legea Educatiei...

Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat că liberalii au început să strângă semnături pentru a depune o nouă moţiune de cenzură, după ce Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei.Este vorba despre o lege care va influenta in bine sau in rau viitorul nostru si al copiilor nostri.De aceea este anormal ca tocmai aceasta lege sa fie asumata prin raspunderea guvernului si nu sa fie dezbatuta articol cu articol in parlament.Ieri seară, miniştrii Cabinetului Boc au dezbătut 1000 de amendamente la aceasta lege în numai cinci ore, adică 3 amendamente pe minut. Din acest punct de vedere este cat se poate de clar faptul ca aceasta lege a fost facuta "pe genunchi" si ca eficienta ei va fi nula.
Liderul deputatilor liberali, Calin Popescu Tariceanu a invocat decizia CCR în urma sesizării din 2009 în urma asumării răspunderii pe Legea educaţiei. "La data respectivă CCR a decis că această asumare este neconstituţională, întrucât nu respectă o serie de condiţii care trebuie întrunite la asumarea răspunderii Guvernului. printre altele urgenţa unei elaborări legislative în domeniu care să aibe aplicabilitate imediată. Această lege nu întruneşte acest criteriu, pentru că ar urma să fie aplicată din anul şcolar următor 2011-2012. Deci asumarea nu se justifică. Noi am dorit să intervenim la dezbaterile pe procedură pentru a cere scoaterea de pe ordinea de zi a asumării răspunderii, preşedintele de şedinţă a desconsiderat prioritatea grupurilor parlamentare să intervină pe procedură şi i-a dat cuvântul premieurlui, în afara oricărei proceduri prevăzute de regulament", a spus Tăriceanu.
La dezbaterile acestei legi opozitia s-a retras din parlament si este foarte posibil ca actula majoritate parlamentara sa nu intruneasca cvorumul pentru ca sedinta sa fie statutara.Doar ca daca este prezenta acolo Roberta Anastase, simbolul hotiei din Parlamentul Romaniei, acest lucru se va rezolva ca si la votarea Legii Pensiilor...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

miercuri, 22 septembrie 2010

Ca la noi la nimeni...Pe data de 5 octombrie FSLI protestează in Piata Victoriei in timp ce FEN si Spiru Haret protesteaza la Palatul Cotroceni…

Printr-un comunicat publicat ieri 21 septembrie, FSLI a hotarat organizarea unui miting pe protest, in data de 5 octombrie.In comunicat se arata:

„Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a decis organizarea unui miting de protest în data de 5 octombrie, în Piaţa Victoriei. Mitingul se va desfăşura în intervalul orar 11.00-14.00, iar la această acţiune vor participa circa 8.000 de persoane.
F.S.L.I. protestează, astfel faţă de:
- condiţiile improprii în care funcţionează numeroase unităţi de învăţământ
- lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului pentru modernizarea învăţământului românesc
- reducerea salariilor cu 25% la nivelul angajaţilor din învăţământ
- poziţionarea angajaţilor din educaţie în zona inferioară a grilei unice de salarizare
- reducerile de personal din educaţie
- tergiversarea votării noii legi a educaţiei”

Ca o prima observatie surprinde in mod neplacut numarul relativ mic de participanti la acest miting.Se stie ca FSLI este cea mai mare organizatie sindicala din educatie avand in jur de 200000 de membrii.Evident ca nimeni nu are pretentia ca la o astfel de actiune sa participe toti membrii de sindicat, dar de la 200000 de membrii si pana la 8000 de participanti chiar este o cale lunga.Si cand spun 8000 de participanti chiar ma intreb daca numarul lor nu va fi si mai mic.Revendicarile acestui miting sunt destul de generale, in sensul ca se protesteaza fata de aspecte din educatia care au aparut doar de la instalarea guvernului PDL.
Daca este sa dam timpul in urma putem sa observam ca nici una dintre aceste revendicari nu era posibila pe timpul guvernului Tariceanu.Atunci se gaseau bani pentru modernizarea invatamantului, atunci nu existau disponibilizari de personal, atunci nu existau reduceri de salarii.Tot in perioada aceea a fost elaborat si aplicat cel mai bun Contract Colectiv de Munca la nivel de invatamant, contract ce a fost „abrogat” de catre guvernarea portocalie.Din acesta cauza, in invatamant in acest moment nu exista un contract colectiv de munca, dar la ce se intampla acum in domeniul legislativ, acest lucru nu mai mira chiar pe nimeni.
Nu am inteles ultimul punct al protestului FSLI, cel legat de „tergiversarea votării noii legi a educaţiei”.As vrea sa fim bine intelesi, la acest miting nu si-a anuntat participarea ministrul Funeriu, ca reprezentant al FSLI.Si cand spun lucrul acesta ma refer la faptul ca pana acum doar ministrul educatiei protesta pe toate posturile de televiziune fata de „tergiversarea votării noii legi a educaţiei”.Acesta declara in data de 13 iulie 2010, cu privire la legea educatiei… „Regretul meu este decizia politică de tergiversare a PNL şi PSD. Puteam discuta serios pe această lege”.Ce sa intelegem de aici? Ca FSLI s-a coalizat cu ministerul si ca doreste urgentarea adoptarii legii educatiei? Toata lumea stie cat de criticat a fost acest proiect de lege in forma lui initiala si mai apoi in forma elaborata de catre Camera Deputatilor.Toti profesorii stiu faptul ca actualul Statut al Cadrelor Didactice ofera protectie si drepturi cadrelor didactice si ca in noua varianta a legii multe din aceste drepturi sunt eliminate.Abia acum, la Comisia de Invatamant de la Senat se lucreaza cu adevarat, in folosul invatamantului la acest proiect.Daca lucrurile erau lasate in varianta dorita de catre PDL, imaginati-va ca in educatie acum situatia ar fi fost cu mult mai grava.Am mai spus-o si alta data ca liderii de sindicat dau de multe ori impresia ca „coopereaza” cu puterea in defavoarea propriilor lor membrii.Si din aceasta cauza credibilitatea sindicatelor scade.Poate ca aceasta este si cauza pentru care doar 8000 de profesori de la FSLI vor participa la acest miting.Sau poate ca asa s-a dorit…Un miting de forma, cu o piata relativ goala, despre care sa se poata spune mai apoi ca a fost formata din persoane nereprezentative.
Ceea ce surprinde si mai mult este lipsa de coeziune a organizatiilor sindicale din domeniu.
In timp ce FSLI organizeaza acest miting, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Spiru Haret, unite într-o alianţă a federaţiilor din învăţământ, organizarea un miting la Cotroceni, în aceeasi data.
Nu era mai logic ca cele trei organizatii sindicale sa organizeze impreuna aceste actiuni de protest? Cui foloseste „rivalitatea” liderilor acestor trei mari federatii sindicale?
In nici un caz noua, profesorilor…

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

joi, 16 septembrie 2010

Guvernul "din umbra" al PNL-ului, viitorul Guvern al Romaniei...

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat astazi în cadrul unei conferinţe de presă, lista miniştrilor nominalizaţi de partidul pe care îl conduce pentru un posibil Guvern din umbră. Postul de premier ar urma să fie ocupat de către liderul liberal.
Crin Antonescu a precizat că acest Guvern nu este acelaşi lucru cu cel alternativ pe care liberalii încearcă să-l construiască împreună cu PSD.
Iată lista miniştrilor:
Claudiu Doltu - Ministrul Finanţelor şi Economiei
Andrei Marga - Ministrul Educaţiei
Teodor Meleşcanu - Ministrul Afacerilor Externe
Corneliu Dobriţoiu - Ministrul Apărării Naţionale
Mariana Câmpeanu - Ministrul Muncii şi al Protecţiei Sociale
Eduard Helvig - Ministrul Infrastructurii Naţionale
Victor Voicu - Ministrul Sănătăţii
Victor Paul Dobre - Ministrul Administraţiei şi Internelor
Radu Catană - Ministrul Justiţiei
Aurelian Penescu - Ministrul Agriculturii
Mircea Diaconu - Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale
Lista Cabinetului din umbră al PNL urmează să fie prezentată, miercuri, Delegaţiei Permanente a partidului. Potrivit preşedintelui liberal, dacă vor primi votul Delegaţiei, aceştia vor deveni miniştri atunci când PNL va accede la guvernare.
Acesta este cabinetul "din umbra" al PNL-ului.O parte dintre cei propusi acum au fost ministrii si in trecut, in guvernul Tariceanu sau in alte guverne.Nici unul dintre ei nu este contestabil, fiecare dintre ei si-a facut datoria atunci cand a fost ministru.Cu o mentiune in plus pentru prof.Andrei Marga, care atunci cand a fost Ministru al Educatiei chiar a reusit sa faca reforma in sistemul de invatamant.
Eu nu spun decat atat...Incercati sa comparati aceste nume cu cele ale ministrilor de acum.Este ca nici macar nu se poate face o comparatie? Nici nu ar avea sens...Cum sa compari guvernul PNL-ului, care atunci cand a guvernat a avut o crestere economica de 8%,cea mai mare din U.E., cu actualul guvern a carei scadere economica o simtim zi de zi pe propria noastra piele?

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4

duminică, 15 august 2010

Elevul Basescu...

"Aveti un presedinte care nu a fost premiat niciodata pina in clasa a XII-a. Si acum cind vad un profesor, cred ca o sa-mi puna un patru". Asta spunea Traian Basescu la deschiderea unui an scolar, la Colegiul "A.D. Xenopol" din Bucuresti.
Elevul Basescu nu a excelat la invatatura nici la Iasi, la Colegiul "Costache Negruzzi", unde a terminat clasa a V-a, in 1963. Ba chiar a primit si un 4,00 la romana, iar pe tot anul scolar a avut media 7,40. In anul petrecut la "Negruzzi", actualul presedinte a avut cele mai mici note la romana, matematica, istorie, geografie si stiintele naturii, discipline la care a sustinut si teze. Cea mai mica medie, 5,67, a avut-o la geografie - unde la toate cele trei teze a primit 5,00. Nici la romana nu statea mai bine. In fiecare trimestru a primit 5 in teza, iar la finalul clasei, profesorul i-a incheiat media 6,33.
Presedintele Traian Basescu a recunoscut ca nu a fost un elev foarte silitor. El a spus ca a fost un elev "selectiv", sau mai bine spus care invata doar la materiile care il interesau, pentru a promova examenele de treapta si bacalaureat.
"Perioada de scoala nu-i o perioada in care iti ingropi tineretea in cursuri si in cele 200 de probleme pe care profesorul ti le da uneori. Trebuie sa-ti gasesti timp si de joaca si de mers cu colegii, de facut mici nazbatii", a declarat Basescu.

Cam acestea sunt amintirile actualului presedinte din anii petrecuti la scoala.Cu siguranta ca a ramas cu "traume" din moment ce declara ca si acum atunci cand vede un profesor asteapta ca acesta sa-i puna o nota de patru.Din punctul acesta de vedere, presedintele este sincer si isi recunoaste valoarea.De fapt, la ora actuala eu cred ca oricare profesor din Romania l-ar lasa corigent daca l-ar avea ca elev pe Traian Basescu.
Problemele actualului presedinte sunt strans legate de scoala.Stilul acestuia "hahait" precum si replicile sale "grosolane" indica o acuta lipsa de educatie.Poate ca este si vina profesorilor pe care acesta i-a avut la clasa, poate ca este si vina societatii in care acesta s-a format in adolescenta.
Daca Traian Basescu ramanea doar un simplu marinar "de apa dulce" acest lucru nu ar fi deranjat pe multi dintre noi.Dar Traian Basescu a ajuns presedintele tarii.Ori, de la presedintele unei tari chiar trebuie sa avem pretentii.Presedintele unei tari trebuie sa fie un model si un exemplu.Amintiti-va aminte de fostul presedinte Emil Constantinescu.Prin discursul si prin tinuta sa se "simtea" ca provine din mediul academic.Uitati-va acum la profesorul Andrei Marga, la Andrei Plesu sau la Gabriel Liiceanu.Sunt oameni cu stil si cu educatie, oameni care sunt exemple atat pentru noi cat si pentru generatiile mai tinere.Ce exemplu este Traian Basescu pentru un elev de liceu?
Ce invata acesta pozitiv acum de la actualul presedinte?Credeti ca o generatie "de badarani" poate sa ridice o tara? Eu cred ca nu...Si mai cred un lucru...Este foarte important ca atunci cand ne alegem presedintele sa tinem cont si de nivelul sau de educatie.S-a spus ca actualul presedinte este "din popor".Si poate ca multi l-au crezut de-al lor si l-au votat.Doar ca omul acesta "al lor", a reusit ca impreuna cu partidul sau sa ne aduca intr-o "groapa economica" in care nu am fost niciodata, dupa Revolutie.Nimeni nu stie unde sunt banii de la FMI, nimeni nu stie ce se intampla cu banii economisiti din taierile de salarii.Sau, ca sa fim mai corecti toti stim in "buzunarul" cui ajung acesti bani, dar se pare ca nu prea avem ce sa facem.Pentru ca in timp ce
Videanu&Co se imbogatesc prin contracte "umflate" cu statul, medicii pleaca din tara din cauza salariilor derizorii...As vrea sa reamintesc un lucru...In timpul guvernului Tariceanu salariile bugetarilor s-au dublat...Multi au spus, dupa alegeri ca aceste salarii au fost marite artificial.Daca era asa, cu siguranta ca guvernul Tariceanu nu se opunea maririi salariilor cu 50% pentru profesori, in toamna anului electoral 2008.Doar ca, orice s-ar spune, guvernarea aceea de atunci, chiar s-a gandit si la oameni...

Profesor Cristian Bebe
Secretar Comisie Educatie PNL4