vineri, 12 octombrie 2012

Comemorarea Holocaustului în România


Când unui popor i se întâmplă o asemenea tragedie, aşa cum a fost pentru populaţia evreiască, e imposibil să rămâi nemarcat şi să nu transmiţi un gând bun ori de câte ori ai avea ocazia, pentru cei care au suferit în vremea celui de-al doilea război mondial clipe de cumplită groază culminând de foarte multe ori cu moartea. Dacă nu ne amintim în fiecare zi de cei care au murit absolut nevinovaţi cuprinşi trist astfel în ghearele istoriei, măcar odată pe an la o dată stabilită să ţinem un moment de reculegere pentru aceste suflete.
În România există încă din 2004 o zi naţională dedicată comemorării Holocaustului. Termenul acesta este folosit generalist pentru a desemna uciderea a circa 6 milioane de evrei, de toate vârstele, marea lor majoritate din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte „din soluţia finală a problemei evreieşti”. Acesta a fost planul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania condus de Adolf Hitler. În România data de 9 octombrie a fost aleasă pentru comemorarea evreilor şi a romilor care au murit în Holocaust. Pe 9 octombrie 1941 a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.
Imaginile următoare sunt mai grăitoare decât vorbirea însăşi:







Profesor: Roxana CERCEL

joi, 11 octombrie 2012

Daniel Funeriu nu se lasă nici acum când nu mai este liderul educaţiei


Consilierul prezidenţial pe probleme de educaţie, Daniel Funeriu, fostul ministru al educaţiei nu renunţă nici acum să-şi exprime părerile în necunoştinţă de cauză. El consideră că legea privind bacalaureatul profesional este „inoportună şi incorectă pentru că dă naştere unui bacalaureat second-hand” susţine dumnealui într-un comunicat de presă.
Din punctul meu de vedere domnul Funeriu, care nu de mult apleca urechea ca să-i fie şoptit mesajul pe care avea să-l transmită presei, nu ar trebui să mai aibă păreri cu privire la problemele educaţionale şi mai cu seamă cu privire la examenul de bacalaureat. De ce este inoportun bacalaureatul profesional? Sunt mii de elevi de la frecevenţă redusă, trecuţi de mult de vârsta majoratului care au nevoie la locul de muncă de această diplomă de studii medii. Certificatul de competenţă profesională nu atestă faptul că elevul a absolvit cele 12 sau 13 clase şi nu îi este suficient. Ei au nevoie de diploma de bacalureat în mediul profesional. Într-un stat democratic, „contemporani cu anul 2012” aşa cum ne-a cerut d-ul Funeriu să fim, consider că e foarte oportun şi corect ca elevul să poată să aleagă tipul de bacalaureat pe care doreşte să-l susţină. Dacă se simte pregătit şi doreşte să urmeze studii superioare să ALEAGĂ să susţină bacalaureatul naţional. Dacă nu, să aibă posibilitatea unui tip de examen care să ateste faptul că a absolvit cele 12 sau 13 clase şi să i se permită să acceadă nestingherit pe piaţa muncii. Este corect, transparent şi democratic!!! Consider că trierea nu trebuie să se facă la finalizarea unui nivel de studiu, ci la începutul acestuia. Cum preferaţi d-le consilier prezidenţial să ştiţi viitorimea României, ca o mulţime de tineri şomeri pe care să-i întreţină statul sau o masă de oameni gata să ocupe piaţa muncii „aflată în plină dezvoltare” datorită unei guvernări (anterioare) abile???


Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 10 octombrie 2012

Strategia de prevenire a criminalităţii în şcoli


Criza socio-economică a determinat o creştere a infracţionalităţii, în special pe segmentul criminalităţii stradale. Mica criminalitate accentuează sentimentul de nesiguranţă al populaţiei, conducând la lipsa de reacţie a cetăţenilor: doar 10,8% dintre martorii unei infracţiuni anunţă Poliţia şi oferă acesteia informaţiile pe care le deţine.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 19-29 de ani reprezintă 18% din populaţie, în timp ce vârstnicii (peste 60 de ani) reprezintă 19%. Cu şanse mici în ceea ce priveşte accederea la un loc de muncă, tinerii se regăsesc în proporţie semnificativă printre autorii de infracţiuni. La antipod vârstnicii, lipsiţi de ajutor permanent, cad adeseori victime infractorilor.
Consumul de alcool şi droguri favorizează violenţele, atât pe cele comise în spaţii publice, cât şi pe cele intrafamiliale. Aproximativ 25% dintre omoruri sunt cauzate de conflictele domestice.
Violenţa se identifică şi în mediul şcolar. După 5 ani de mediatizare excesivă a incidentelor în şcoli, în anumite unităţi de învăţământ violenţele devin repetitive. Absenteismul şcolar este ridicat, pe când părinţii, prea ocupaţi cu asigurarea traiului de mâine, ajung pe locul unu într-un top european al necunoaşterii propriilor lor copii.
Cauzele criminalităţii sunt complexe: sociale, culturale, educaţionale etc., fapt ce arată clar că o singură instituţie nu poate să ducă singură lupta cu criminalitatea. De altfel, o serie de instituţii, în funcţie de competenţe, dar şi sectorul neguvernamental au abordat latura preventivă, desfăşurând proiecte în parteneriat.
La nivelul Municipiului Bucureşti s-a elaborat Strategia de prevenire a criminalităţii, rod al muncii în echipă, desfăşurată atât de instituţiile statului cât şi de organizaţiile neguvernamentale.
Pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi a violenţei în şcoli Strategia prevede parteneriate între şcoală, Poliţie şi Asociaţiile de Părinţi care împreună să contribuie la reducerea criminalităţii, a prejudiciilor cauzate de aceasta şi a sentimentului de insecuritate.
Documentele necesare pentru dezvoltarea de parteneriate între şcoală şi Poliţie sau alte instituţii (Jandermeria, Poliţia Locala de Sector şi a Municipiului Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia Naţională Antidrog, Mass-media etc.) în concordanţă cu Strategia de prevenire a criminaţităţii 2011-2016, le puteţi găsi aici.

Profesor: Roxana CERCEL

marți, 9 octombrie 2012

Adepţii disciplinei Religie reacţionează după atacuri succesive


Câteva oragnizaţii non-guvernamentale, printre care fundaţii pentru drepturile familiilor şi asociaţii ale meşterilor populari îşi manifestă îngrijorarea faţă de atacurile împotriva predării religiei în şcoli.
Aceste ONG-uri au scrisoare trimis o scrisoare ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în care atrag atenţia asupra atacurilor „ateilor militanţi Mircea Toma şi Emil Moise” împotriva predării religiei în şcoli, „atacuri camuflate sub diverse motive umaniste”
Reprezentanţii societăţii civile consideră că „grija faţă de sănătatea psihică a elevilor este o diversiune a unor grupări care urmăresc marginalizarea actului de credinţă în societate şi o agendă seculară agresivă.”
Semnatarii scrisorilor contestă şi modul în care se încearcă intimidarea directorilor şcolilor:
„Am aflat, de asemenea, cu stupoare despre o tentativă, de inspiraţie bolşevică, de intimidare a directorilor de şcoli, ameninţaţi cu plângeri penale pentru vini închipuite privind modalitatea de organizare a orelor de religie. Dorim să vă informăm şi vă rugăm să transmiteţi celor vizaţi că vă oferim asistenţă juridică gratuită prin juriştii şi avocaţii noştri. De altfel, vă reamintim că în urmă cu 6 ani am avut o astfel de colaborare de succes. Atunci a avut loc o încercare de îndepărtare a simbolurilor religioase din şcoli, coordonată de aceleaşi persoane, cu sprijinul unei instituţii a statului (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Spre meritul comun, ministerul pe care îl conduceţi şi organizaţiile noastre au reuşit contracararea în instanţă a acestui atac.”
Printre semnatarii acestei scrisori se numără Asociaţia Provita, Alianţa Familiilor din România, Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina şi Asociaţia Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti din Alba.
Considerând că poporul acesta îşi legitimează originea şi fiinţa şi prin credinţă sunt de părere că studiul religiei în şcoli nu este foarte nociv, câtă vreme tinerii dovedesc tot mai des cât de mult s-au îndepărtat de valori, buna-cuviinţă şi nu stiu sa traseze delimitările concrete intre bine şi rău.

Profesor: Roxana CERCEL

luni, 8 octombrie 2012

În topul celor mai prestigioase universităţi din lume, patru sunt din România




Topul celor mai prestigioase universităţi din lume a fost publicat de o instituţie de cercetare sociologică din SUA. Ierarhizarea cuprinde 700 de universităţi. Acestea au fost selectate în funcţie de aprecirile formulate de 46.000 de profesori universitari şi 25.000 de angajatori.
În fruntea topului, potrivit Ratingului Mondial al Universităţilor pentru 2012, este propulsat Institutul de Tehnologie din Statele Unite datorită numărului de studenţi şi profesori străini.
Pe locul al doilea, se găseşte Universitatea Cambridge din Marea Britanie care are o vechime de peste 800 de ani, un buget anual de aproape 5 miliarde de dolari şi dispune de circa 6000 de profesori şi cercetători.
A treia cea mai prestigioasă universitate din lume este cea de la Harvard, SUA. Cea mai veche universitate americană, solicită unui tânăr pentru un an de studiu circa 55.000 de dolari.
În acest top, Franţa se regăseşte doar cu o sigură instituţie: Şcoală Normală Superioară din Paris.
Bucuria cea mai mare, însă mi-a fost relevată de faptul că în acest clasament, patru locuri sunt ocupate de instituţii universitare din România: Univeristatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Aprecieri deosebite celor care au finalizat studiile uneia dintre prestigioasele universităţi!!!


Profesor: Roxana CERCEL

vineri, 5 octombrie 2012

5 OCTOMBRIE – ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI


Ziua Mondială a Educaţiei este celebrată anual pe data de 5 octombrie, începând cu 1994, în toată lumea, pentru a aminti de importanţa rolului EDUCAŢIEI. De asemenea, este un moment de reiterare a semnării în 1966 a recomandărilor UNESCO şi Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) privind statutul personalului didactic.
Educaţia este un factor important al formării noastre, deoarece permite evoluţia armonioasă a personalităţii umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural şi economic, fiecare individ educat aducând un plus de valoare societăţii. Progresul în educaţie depinde în mare parte de dăruirea şi calificarea cadrelor didactice şi, desigur, de tehnicile pedagogice folosite de acestia. De aceea, actul educativ este considerat o profesie, o formă de serviciu public care necesită experţi în domeniul educaţiei.
Astazi, fiind o zi specială închinată dascălilor, vă invit să citiţi o „parabolă” semnată de Platon, un mit al peşterii, o pildă a ceea ce înseamnă, de fapt, educaţia, o definiţie perfectă a profesorului şi a muncii aproape sinucigaşă de a educa şi forma fiinţa umană, ignorantă. Citiţi aici: Platon – Mitul Peşterii.
Mitul Peşterii al lui Platon este o lecţie universal valabilă, unde se poate identifica uşor profesorul, acea persoană care a evadat, a văzut lumina soarelui, a văzut realitatea, a obţinut cunoaşterea şi doreşte să o împărtăşescă celor înlănţuiţi. Riscul pe care si-l asumă este foarte mare, deoarece neiniţiaţii pot vedea în profesor un bufon, un nebun, vor considera drumul cunoaşterii inutil, dureros, imposibil de înţeles. Însă un profesor care îşi stăpâneşte bine meseria va reuşi să elibereze cât mai mulţi neiniţiaţi, va reuşi să îi modeleze, va reuşi să îi convingă să îl urmeze pe drumul cunoaşterii.
Transmit cele mai sublime gânduri tuturor dascălilor!!!

Profesor: Roxana CERCEL

joi, 4 octombrie 2012

Chineza, limbă rară, este studiată doar în trei judeţe în România


În Craiova, limba chineză este predată de o studentă din Beijing care va locui în România, vreme de un an. Ea va preda inedita limbă la Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova şi va fi remunerată cu un venit lunar de 400 de dolari.
Profesoara de chineză, Xu Chang, are puţin peste 20 de ani şi este studentă la Universitatea de Arte şi Limbi Străine din Beijing. Xu Chang îi învaţă limba chineză doar pe cei care înţeleg şi vorbesc limba engleză, deoarece costurile unui translator ar fi foarte mari.
Cele trei judeţe din România unde se poate studia limba chineză de la un vorbitor nativ sunt: Dolj, Braşov şi Bucureşti.
Pentru elevii craioveni care vor studia anul acesta chineza s-au comandat manualele necesare tocmai de la Londra.

Profesor: Roxana CERCEL

miercuri, 3 octombrie 2012

Inscriere pentru examenul de gradul II didactic – luna octombrie


Condiţiile care ar trebui îndeplinite pentru înscrierea la examenul de obţinere a gradului II în conformitate cu Metodologia formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar aprobată prin OM 5720/2009:
VECHIMEA NECESARA
Pentru acordarea gradului didactic II personalului didactic cu functia de baza in invatamant si cu norma intreaga, se cere o vechime la catedra de cel putin 4 ani de la obtinerea definitivarii in invatamant sau de cel putin 3 ani pentru personalul didactic care a obtinut definitivatul cu media 10.
Pentru personalul didactic asociat sau suplinitor care nu a functionat pe o norma intreaga, se calculeaza un coeficient anual de vechime la catedra prin impartirea numarului de ore prestate de candidat in anul respectiv la numarul anual de ore corespunzator functiei didactice cu norma intreaga din care a prestat ore, avandu-se in vedere numarul de saptamani de activitate didactica din structura anului scolar. Coeficientul se calculeaza pentru fiecare dintre anii de functionare la catedra dupa obtinerea definitivatului. Conditia de vechime la catedra prevazuta se considera indeplinita atunci cand suma coeficientilor anuali astfel calculati este de cel putin 4, respectiv 3, in cazul candidatilor care au obtinut media 10 la examenul de definitivare in invatamant.
Pentru personalul didactic titular care ocupa functii cu drept de rezervare a postului didactic perioada de rezervare a postului didactic se considera vechime la catedra. Cadrele didactice aflate in aceasta situatie trebuie sa aiba cel putin 4 ore de predare saptamanal in anul in care li se efectueaza inspectia speciala.
In toate cazurile, vechimea la catedra necesara inscrierii se calculeaza de la data obtinerii definitivatului pana la data de 31 august a anului scolar in care se sustine examenul pentru gradul didactic II.
ÎNSCRIEREA
Pentru aprobarea inscrierii la examenul de obtinere a gradului didactic II, candidatii trebuie sa obtina calificativul de cel putin „bine” la aprecierile anuale si la inspectiile scolare, daca acestea au avut loc, din ultimii 2 ani de activitate premergatori inscrierii.
DEPUNEREA DOSARELOR
Inscrierea pentru acordarea gradului didactic II in invatamant se face pe baza de cerere, insotita de dosarul de inscriere, in fiecare an, in perioada 1-31 octombrie, pentru sesiunea din anul scolar urmator, la conducerile unitatilor de invatamant.
DOSARUL DE ÎNSCRIERE
Cererea tip de inscriere, adresata conducerii inspectoratului scolar, in care candidatii vor nominaliza institutia de invatamant centru de perfectionare la care doresc sa sustina examenul;
Fisa de inscriere, completata, confirmata de conducerea scolii;
Copia legalizata a certificatului de nastere;
Copia certificatului de casatorie in cazul schimbarii numelui de familie; in caz de divort sau recasatorie se depun acte doveditoare suplimentare in acest sens;
Copia legalizata a diplomei de studii insotita de foaia matricola/suplimentul la diploma;
Copia dupa certificatul de acordare a definitivarii in invatamant, certificata pentru conformitate cu originalul de catre conducerea scolii;
Recomandare scrisa asupra activitatii candidatului, din partea consiliului profesoral al unitatii de invatamant unde este incadrat;
Dovada privind calificativele acordate in ultimii doi ani scolari;
Dovada privind calificativele acordate la inspectiile scolare in ultimii patru ani scolari;
Copia procesului verbal al inspectiei curente efectuate inainte de inscriere, certificata pentru conformitate cu originalul de catre conducerea scolii.
SPECIALIZAREA DE ÎNSCRIERE LA EXAMEN
Definitivarea in invatamant si gradele didactice II si I pot fi obtinute, in cadrul fiecarei functii didactice, la specializarea pe care cadrul didactic o preda, sau la una dintre specializarile inscrise pe diplomele pe care le detine, conform Centralizatorului privind disciplinele de invatamant, domeniile si specializarile, precum si probele de concurs, valabil pentru incadrarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar.
PROBELE DE EXAMEN
Inspectie speciala, precedată de cel putin doua inspectii curente efectuate si evaluate conform art. 46 din Metodologie;
Probe scrise si orale la disciplinele prevăzute in art. 52 din Metodologie.

Media generala de promovare a examenului de acordare a gradului didactic II este de cel putin 7 (sapte).
Candidatii declarati respinsi la examenul de acordare a gradului didactic II se pot reinscrie pentru sustinerea examenului dupa trecerea unui an scolar, prin depunerea unui nou dosar de inscriere si cu parcurgerea tuturor etapelor precizate in Metodologie. Ei se pot prezenta la probele de examen in sesiunea din anul scolar urmator celui in care s-au reinscris.

Profesor: Roxana CERCEL

marți, 2 octombrie 2012

Concurs pentru ocuparea unui post didactic de limba engleză la C. N. Bilingv “G. Coşbuc”


Consiliul de administraţie al Colegiului Naţinal Bilingv “George Coşbuc” anunţă organizarea concursului pentru ocuparea unei catedre de limba engleză (18 ore).
Procedura de obţinere a postului se va desfăşura conform prevederilor Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar 2012-2013 în unităţile de învăţământ de stat, aprobată prin OMECTS nr. 5624/31.08.2012.
Graficul de desfăşurare a concursului se prezintă astfel:
Înregistrarea cererilor la secretariatul unităţii: 01-02.X.2012, între orele 10:00-15:00;
Afişarea listei candidaţilor admişi pentru susţinerea probei de concurs: 02.X.2012, ora 16:00;
Proba practică/inspecţia specială la clasă: 03.X.2012, ora 08:30;
Proba scrisă şi interviul: 03.X.2012, ora 10:30;
Afişarea rezultatelor: 03.X.2012, ora 16:00;
Depunerea contestaţiilor: 04.X.2012, între orele 08:00-10:00;
Afişarea rezultatelor finale şi repartizarea candidaţilor: 04.X.2012, între orele 08:00-10:00.
Componenţa dosarului de înscriere la concurs o puteţi găsi aici.



Profesor: Roxana CERCEL

luni, 1 octombrie 2012

Informaticianul olimpic, elevul RAREŞ BUHAI şi-a mai adăugat o medalie de aur în palmares


În perioada 23-29 august s-a desfăşurat cea de-a XXIV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică în Italia la Sirmione-Montichiari. Lotul olimpic de informatică al României nu s-a dezis nici de data aceasta. Au adus acasă trei medalii de aur şi una de bronz. Competiţia internaţională a reunit 304 concurenţi din 81 de ţări.
Rareş BUHAI, elev în clasa IX-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa şi-a îmbogăţit palmaresul cu încă o medalie de aur, câştigând astfel cel mai important concurs internaţional de profil. Numele său nu este de notorietate precum al Biancăi Drăguşanu sau al Sânzianei Buruiană, deşi el a mai fost medaliat cu aur anul acesta la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru seniori şi la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada. Situaţia este similară şi pentru colegii săi de lot. Alexandru Vlad GAVRILĂ şi Adrian BUDĂU au obţinut tot medalii de aur. Ei sunt elevi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti şi ambii au fost medaliaţi cu aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale din acest an.
Radu Ştefan VORONEANU, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” din Ploieşti a fost medaliat cu bronz, dar la ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru seniori a obţinut medalia de aur.
Felicitări!!!

Profesor: Roxana CERCEL