Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a avut ieri, 20 martie, o întâlnire cu directorul general UNESCO, Irina Bokova, la Paris. Ministrul român care deţine şi funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale UNESCO din România, a fost însoţit de ambasadorul UNESCO al României la Paris, Nicolae Manolescu.
Ministrul Educaţiei a ţinut să transmită mesajul premierului, Victor Ponta, de susţinere a colaborării dintre statul român şi UNESCO. Ministrul Remus Pricopie a arătat că România depune eforturi pentru introducerea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a ansamblului monumental „Calea Eroilor", din Târgu Jiu, realizat de artistul român Constantin Brâncuşi. Ministrul a declarat că, în acelaşi timp, România doreşte să propună intrarea centrului istoric al municipiului Sibiu pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. De asemenea, Remus Pricopie l-a informat pe directorul general al UNESCO şi despre eforturile depuse de România pentru a face parte din Comitetul Patrimoniului Mondial, în care ţara noastră nu a fost niciodată membru.
Postat de: Prof. Roxana CERCEL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu