marți, 1 noiembrie 2011

Au fost publicate pe internet modelele de subiecte pentru examenele naţionale din 2012...

Modelele de subiecte pentru examenele naţionale din 2012, respectiv cele pentru evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a şi cele pentru bacalaureat, au fost publicate pe internet, pe site-ul www.subiecte2012.edu.ro .
Modelele pentru evaluarea competenţelor şi pentru probele scrise sunt însoţite de precizări privind scopul evaluării, statutul disciplinei, structura subiectelor, competenţele de evaluat, detalii privind evaluarea, inclusiv baremele de evaluare şi de notare.

La evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a se regăsesc modelele de subiecte pentru Limba şi literatura română şi Matematică, precum şi pentru Limba şi literatura maternă.
Media notelor obţinute la evaluarea naţională va conta la admiterea în liceu.

Pentru examenul de bacalaureat 2012 este prezentat, spre informarea elevilor, a profesorilor şi a tuturor celor interesaţi, un ghid privind desfăşurarea probelor A şi B (de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limbile materne), a probei C (de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu) şi a probei D (de evaluare a competenţelor digitale).

De asemenea, sunt publicate modele de subiecte pentru toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, dar şi pentru probele scrise şi anume pentru Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (şapte discipline), Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie şi pentru cele cinci discipline socio-umane (Economie, Filosofie, Logică şi argumentare, Psihologie, Sociologie).

In concluzie, prin publicarea acestor modele de subiecte s-a dat intr-un fel startul oficial pentru examenele din vara viitoare.Sa speram ca rezultatele de atunci vor fi mai bune decat cele care au fost in vara care a trecut.Ca o parere personala, nu s-au schimbat prea multe lucruri in "optica" elevilor de clasa a 12-a cu privire la aceste examene.Singura "noutate" este reprezentata de faptul ca o mare parte dintre acestia sunt deja resemnati cu privire la rezultatele lor de la bacalaureatul de anul viitor.Poate ca ar fi bine ca in fiecare scoala sa se organizeze pregatire suplimentara la disciplinele de bacalaureat.Poate ca ar fi bine ca macar aceste modele de subiecte sa fie rezolvate la orele de clasa.Acest lucru depinde insa si de noi...De profesorii claselor terminale...

Profesor Bebe Cristian
Secretar Comisie Educatie PNL Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu